Da, ați citit corect: fiecare kilometru din autostrada Comarnic – Brașov ne va costa 160 de milioane de euro. În total, cei 53 de kilometri ai autostrăzii vor scoate din bugetul României 8,4 miliarde de euro.

Cum e posibil ca un kilometru de autostradă în munții României să coste de cel puțin patru ori mai mult decît orice kilometru de autostradă în orice munți din lumea asta? Răspunsul e simplu: așa înțelege să facă Ponta concesionări de lucrări publice. Pe scurt: pentru că statul nu are bani, deci nu plătește construcția autostrăzii Comarnic – Brașov, statul a concesionat lucrarea unor constructori. Pe banii lor, constructorii fac autostrada și, conform contractului, își recuperează banii în 26 de ani (durata contractului de concesionare). În fiecare din cei 26 de ani, constructorii primesc o sumă de la statul român (sumă care înseamnă nu numai recuperarea costurilor, ci și întreținerea autostrăzii). Bomba detonată ieri de Guvern spune că anual, timp de 26 de ani, România va plăti 325 de milioane de euro, adică 8,4 miliarde de euro în total (sursa). Pentru numai 53 de kilometri de autostradă, ceea ce face ca prețul plătit de noi toți pentru fiecare kilometru să fie de 160 de milioane de euro.

Cum dracu’ s-a ajuns aici? Tot conform datelor puse la dispoziție de Guvern, costul construirii efective a autostrăzii este de 1,82 miliarde de euro. Deci, construirea unui singur kilometru din cei 53 ai autostrăzii costă 34,5 milioane de euro. Restul de 125,5 milioane de euro pe kilometru înseamnă întreținerea autostrăzii timp de 26 de ani. Practic, întreținerea fiecărui kilometru de autostradă costă anual cam cinci milioane de euro. Și mai practic, fiecare metru din Comarnic – Brașov costă, cînd vine vorba de întreținere, 5.000 de euro pe an. Sau 15 euro pe zi.

Imaginați-vă, așadar, că ÎN FIECARE ZI, timp de 26 de ani, ÎN FIECARE METRU din autostrada Comarnic – Brașov se bagă, din bugetul public, aproape 15 EURO. Un metru zilnic!

Ce e și mai șocant este că, acum fix un an, ministrul Transporturilor de atunci, Dan Șova, estima un cost de zece ori mai mic: “Este foarte greu de apreciat in momentul asta, pentru ca acel ‘financial closing’ nu este finalizat. Evaluarea noastra arata ca vom plati (n.r. – din 2017) 52.000 de euro pe luna pentru fiecare kilometru. Inmultiti cu 60 de kilometri. Aceasta este suma maxima, iar ca sa ajungi sa si plateasca cineva suma maxima trebuie sa o justifici. Trebuie sa arati lucrarile pe care le-ai facut, intretinerea” (sursa).

Să facem calculul lui Șova: 52.000 de euro lunar X 53 de kilometri X 12 luni = 33 de milioane de euro. TREIZECIȘITREI de milioane de euro, nu de zece ori mai mult, adică 325 (TREISUTEDOUĂZECIȘICINCI) de milioane de euro, cum a anunțat Guvernul ieri.

sursa prisacariu.ro

Comentariile sunt închise.