Oamenii politici apropiaţi de preşedintele Iohannis încep să transmită mesaje cu privire la căderea Guvernului Grindeanu, deşi Executivul se bucură de o largă majoritate în Parlament. După Cătălin Predoiu, şi Raluca Turcan afirmă că situaţia „va exploda” în curând, iar Guvernul va cădea, scrie stiripesurse.ro
“Într-un heirupism fără nicio ancoră economică, a început să împrăşite în stânga şi în dreapta cu măriri de salarii şi cu angajamente pentru măriri de pensii. Aceşti bani trebuie să vină de undeva, dar la Guvern nu sunt mai mulţi bani pentru că nu au investiţii şi investitorii nu sunt motivaţi să creeze locuri de muncă. Atunci au mutat toată presiunea pe primării şi consilii judeţene, unde toate cheltuielile cu salariile trebuie să fie suportate din bugetele locale. În foarte multe localităţi, cheltuielile sunt peste nivelul veniturilor din instituţiile respective”, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, potrivit Mediafax.
Liderul liberal este de părere că în trei luni situaţia “va exploda” şi că vom asista la căderea Guvernului. „Este un blocaj fără precedent şi, din punctul meu de vedere, este foarte posibil ca în trei luni această situaţie să explodeze, România să ajungă să se îndatoreze din ce în ce mai mult pe generaţiile viitoare. Putem asista la o cădere a actualului Guvern, pentru că obsesia împotriva justiţiei şi iresponsabilitatea economică nu se poate să nu conducă în această direcţie spre care se îndreaptă orbiţi”, a spus Turcan.