Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost implicat într-un accident rutier, în această după-amiază. El se întorcea în Bucureşti, după ce participase la Iaşi la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Unirii, când maşina pe care o conducea s-a răsturnat în dreptul localităţii Sârca.
Ludovic Orban a povestit cum s-a produs accidentul: într-o curbă a pierdut controlul volanului şi autoturimsul a ajuns cu roţile în sus, în afara şoselei.
„Spre deosebire de restul părților de carosabil, în viraj, în zonă era un fel de mâzgă. A intrat în derapaj mașina, a derapat înspre sensul opus, din care veneau mașini”, a spus parlamentarul.
„Nu am avut viteză, cred că am avut o viteză aproape la limita legală, în jur de 65-70 de kilometri”, a adăugat Ludovic Orban.
„Pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat pe cupolă”, a arătat și inspectorul principal Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.
De altfel, accidentul s-a petrecut la mai puţin de 50 de metri distanță de indicatorul care avertiza că viteza maximă în zonă este de 50 de kilometri pe oră. Ludovic Orban a fost pus de oamenii legii să sufle în etilotest.
„Alcoolemia mi-a fost testată aici, puteți să îi întrebați pe polițiști, erau aproape toți polițiștii de față. Toți cei care mă cunosc știu că eu nu consum alcool”, a spus el.
Potrivit liberalului, printre cei care au ajuns imediat la locul accidentului s-a numărat şi prim-ministrul Victor Ponta.
„Trecea coloana oficială, Ponta a trecut după mine, s-a oprit și a făcut o poză la mașină. Ar trebui să îi cereți poza”, a povestit Ludovic Orban.
Ludovic Orban a fost implicat într-un accident de circulație. El s-a răsturnat cu mașina în localitatea Sârca, potrivit presei locale. La fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție. Accidentul nu s-a soldat cu victime, însă autoturismul a fost avariat.
Din primele informații, se pare că Ludovic Orban conducea cu aproximativ 70 km/h o mașină Dacia Logan pusă la dispoziție de Camera Deputaților.
Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal a participat, la Iași, la ceremoniile organizate cu ocazia a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Ludovic Orban a mai fost implicat într-un accident rutier, în decembrie 2007, pe Șoseaua Cotroceni, în Capitală. Atunci, el a rănit o adolescentă de 14 ani. Fata a suferit o contuzie la braţ.
sursă: digi24.ro
Comentariile sunt închise.