După ce ISU a arătat că funcţionarea localului este oprită până la remedierea deficienţelor privind siguranţa la incendiu, un club din Regie a anunţat că îşi anulează petrecerea de Revelion.
„Având în vedere intenţia manifestată în spaţiul public de către un operator economic, căruia i s-a dispus măsura de oprire a funcţionării conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 915/2015, de a organiza un eveniment cu public în data de 31.12.2015 în respectiva locaţie, inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov se vor deplasa astăzi (joi, n.r.) la sediul social şi la punctul de lucru pentru atenţionarea administratorului asupra prevederilor legale care interzic continuarea activităţii şi implicit organizarea evenimentului”, potrivit unui comunicat al ISU Bucureşti citat de stiripesurse.ro
Princess Club si-a cerut scuze clientilor si i-a invitat să se adreseze telefonic localului pentru a îşi primi înapoi banii plătiţi pentru a participa la eveniment.
„Incepem acest comunicat prin a ne cere scuze tuturor clientilor nostri pentru aceasta situatie nedorita in care ne aflam. Suntem nevoiti sa anulam evenimentul din aceasta seara, respectiv petrecerea de revelion, ca urmare a unor impedimente venite din partea autoritatilor. Va asiguram ca pe toata perioada in care clubul Princess a fost inchis, s-au desfasurat lucrari intense pentru indeplinirea normelor „ISU”.