Curtea Constitutionala a decis, miercuri, ca Legea bugetului de stat pe anul 2013 este constitutionala.
„In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a constatat ca Legea bugetului de stat pe anul 2013, este constitutionala.
Argumentatia retinuta in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale va fi prezentata in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru”, se arata intr-un comunicat al Curtii.
Grupul parlamentar al PDL a sesizat Curtea Constitutionala, privind neconstitutionalitatea Legii bugetului adoptat de USL in Parlament.