Autoritățile norvegiene le-au permis soților Bodnariu să își vadă copiii, după ce aceștia au avut dreptul doar să vorbească o singură dată la telefon. Întâlnirea memoriabilă este explicată de pastorul Cristian Ionescu, apropiat al familiei, conform Adevărul.
Acesta notează că protestele au avut o contribuție importantă în realizarea acestui lucru.
„Participarea dumneavoastră la proteste şi miile de scrisori trimise (prin poştă sau electronice), de asemenea mesajele şi apelurile telefonice au avut şi au un impact imens! Barnevernet ştie şi nu-i este totuna! Vă mulţumim şi Domnul să vă răsplătească tuturor!”, a scris pastorul.
Potrivit lui Ionescu, „când au ajuns la locul de întâlnire, fetele au început să chiuie de bucurie, înainte să îi vadă pe părinţi. Au alergat afară din biroul în care erau şi au sărit pe părinţi! Naomi a sărit de gâtul lui Marius, iar Eliana era mai să o dea jos din picioare pe Ruth. Apoi, când Marius a îmbrăţişat-o pe Eliana, aceasta a început să plângă. Naomi era tunsă băieţeşte. Au intrat cu toţii în birou şi au început să spună care mai de care tot felul de istorii. Vizita a fost supravegheată. Cand au trebuit să se despartă, Naomi nu voia să-i mai dea drumul lui Marius. Marius şi Ruth au trebuit să le promită fetelor că se vor reîntâlni curând ca să uşureze despărţirea. La momentul respectiv nu ştiau, nici părinţii şi nici fetele că vor trebui să treacă două săptămâni până la urmatoarea întâlnire”.
Deocamdată, soții Bodnariu așteaptă data recursului la decizia de plasament temporat de urgență a copiilor în afara căminului familial.