La aproape două săptămâni de la incendiul din Colectiv, în urma căruia încă numărăm înfriguraţi, în fiecare zi, alţi şi alţi tineri arşi care îşi pierd viaţa, tot învăluiţi în fumul de atunci trăim. Ştim de ce şi cum a ars acel club, dar nu ştim ce s-a întâmplat după aceea cu cei care trebuia să se ocupe de oamenii care au scăpat, mai mult sau mai puţin, cu viaţă. Cum au reacţionat autorităţile la această veritabilă criză, în care România nu s-a mai aflat niciodată în ultimii 20 de ani, dacă e să luăm ca reper accidentul de la Baloteşti? A reacţionat România ca o ţară europeană, cu proceduri şi reguli clare în cazul unui astfel de dezastru? Sau a reacţionat prin convulsii, pe sub mână, la mica înţelegere, ca un sistem totalitar care preferă să bage totul sub preş? Au încercat autorităţile de stat să facă totul pentru victime sau totul pentru a ieşi cu faţa curată din această criză?
Să stabilim din start că acest text nu este despre medici şi că el se bazează doar pe datele disponibile mai mult sau mai puţin public, până acum. Altele, autorităţile care ne conduc (Guvernul, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii) nu au binevoit să ne dea. Despre medicii români, toţi cei implicaţi în gestionarea acestei tragedii, de la colegii lor din străinătate, până la autorităţi, pacienţi şi ONG-uri, au considerat că au făcut tot ce puteau face în situaţia dată, cu profesionalism şi la standarde europene.
Totuşi, aceeaşi unanimitate, din care au făcut parte inclusiv medicii români, a fost de acord cănicio ţară din Europa nu ar fi putut face faţă, de una singură, unui asemenea val de peste 100 de răniţi cu arsuri foarte grave şi afectaţi de complicaţii din cauza gazelor toxice inhalate. Iată, deci, o problemă care nu ţine de medici şi de care atârnă toată cheia gestionării acestei crize. Dacă niciun sistem medical din Europa nu ar fi făcut faţă, ce era de făcut? Să privim la medici cum cedează şi se epuizează sau să încercăm să îi degrevăm cumva, făcându-le funcţionarea mai uşoară, pentru a creşte astfel şansele de reuşită ale răniţilor?
Cred că am asistat la un sindrom „Coreea de Nord” al autorităţilor române în faţa acestei crize. Un fel de „nu ne vindem ţara” sau „mândru că sunt român”, duse la nivel de politică de stat. O reacţie tributară ideii de închidere, naţionalism prost înţeles şi reflexe comunistoide, în care în loc să te deschizi şi să ceri ajutorul partenerilor internaţionali, pe care ştii că te poţi baza, alegi să arăţi cu tot dinadinsul că tu poţi şi singur şi că nu ai nevoie de ajutorul nimănui ca să îţi rezolvi problemele interne. Ne spălăm rufele în familie, ca să nu dăm prost. Uneori e corect să faci asta, să dai un mesaj de putere. Când ai însă 100 de oameni pe moarte, arşi în ultimul hal, ar fi corect pentru ei să alegi să împărtăşeşti problema şi în alte galaxii, dacă de acolo există 1% şanse să vină vreun ajutor.
De ce aveam nevoie de ajutor pentru tratarea acestor oameni, nu atât pentru stabilizarea funcţiilor lor vitale, care a avut loc în primele zile? Pentru că în spitalele din România efectiv nu există dotările necesare şi suficiente pentru a gestiona un număr atât de mare de arşi. Probabil că nici în alte ţări nu există, la un loc, pentru 100 şi ceva de arşi. De aceea, pacienţii ar fi trebuit distribuiţi cât mai repede către centre specializate de arşi, dotate cu aparatură şi personal specializat, din Europa. Oricât i-am lăuda pe medicii români, care merită tot respectul în această criză, ei înşişi au recunoscut că nu dispun, cu excepţia Spitalului de Arşi, de astfel de dotări specializate. Ba unii, pe la colţuri, susţin că nici Spitalul de Arşi nu ar fi chiar aşa de dotat. În niciun caz el nu are capacitatea de a trata zeci de mari arşi deodată.
Acest ajutor a venit, într-un târziu. Însă din ce am văzut până acum, cred că a venit mai degrabă din cauza mobilizării societăţii civile, a unor persoane particulare cu relaţii şi a unor medici străini şi români, decât din cauza mobilizării organizate a autorităţilor guvernamentale.
Aşa cum mi-a spus un medic de la Spitalul de Arşi, cred că autorităţile au acceptat să „deschidă graniţele” şi să îi trimită pe arşii grav de la Colectiv în străinătate, mai degrabă pentru a se acoperi că nimeni nu îi va mai putea acuza de ceva. Dacă mor, mor la ăilalţi, nu la noi în spitale.
Citiţi articolul integral pe gandul.info
