UPDATE: Pe facebook, Dan Tăpălagă aduce în discuție și un alt versant al subiectului. Emil Hurezeanu este cetățean german. Îl face asta mai puțin recomandat pentru a ocupa funcția de ambasador al României în Germania? Eu cred că problemele tehnice se rezolvă tehnic (Hurezeanu poate renunța la cetățenia germană ca să o primească pe cea română), dar e o temă interesantă.
Dan Tăpălagă a scris aseară pe Hotnews un articol interesant despre întîrzierile așezării lui Klaus Iohannis în matricea prezidențială. Observațiile ziaristului sînt întemeiate și necesare.
Cînd e vorba de raportare la Putere, sînt 100% de partea lui Ion Cristoiu care îi spunea deunăzi la Realitatea TV lui Rareș Bogdan că ”ziariștii merită să-l critice pe președinte sau pe cei din DNA-SRI chiar și cu prețul că ar greși în criticile lor”.
La finalul textului de pe Hotnews apar următoarele pasaje.
In paranteza fie spus, in calitate de trimis al statului roman, dl. Hurezeanu va trebui sa laude DNA si sa sustina lupta anti-coruptie, nu sa o submineze istet, ceea ce va intra putin in contradictie cu pozitiile exprimate pana azi. Asa cum a fost criticat pe buna dreptate Traian Basescu pentru rasplatirea sustinatorilor sai cu posturi de ambasadori, asa se va intampla si cu Klaus Iohannis, chiar mai dur deoarece a promis o altfel de politica”.
Aici sînt într-un dezacord major cu Dan Tăpălagă. Întîi de toate. Dacă numirea lui Emil Hurezeanu la Berlin se va confirma, postul de ambasador în Germania nu e nicidecum o sinecură.
Nu doar că slujba de la Berlin nu e bine retribuită, dar presupune și o responsabilitate specială. Hurezeanu cîștigă mult mai bine la Digi 24 decît ar cîștiga ca ambasador. Ca invitat în studioul televiziunii RCS-RDS, n-are pe cap problemele unei comunități educate și exigente compusă din românii din Germania și nici recalibrarea relației țării cu cea mai mare putere europeană.
La 60 de ani pe care-i va împlini în august anul acesta, jurnalistul ar putea să joace golf și să se gîndească la cărțile nescrise, ceea ce fac colegii săi de generație cu legitimitatea că au muncit o viață fără sîmbete și duminici și cu edițiile aruncate mereu peste miezul nopții.
Pentru un ziarist, nostalgia după lucrurile nescrise e nostalgia cea mai mare. Valabil pentru orice om, în fond. Ne arde amintirea a ceea ce n-am făcut, nu a ceea ce am făcut. Unde-i sinecura?
În al doilea rînd, din această afacere de stat, nu Hurezeanu sau publicul vor fi beneficiarii primi, ci președintele și, oricît de hazardat ar suna, Germania. La cît de puține resurse recunoscute de cunoaștere avem, o prezență remarcabilă la Berlin înseamnă o voce lucidă mai puțin în spațiul public din România.
Diplomația ar cîștiga un ambasador, noi am pierde un ziarist.
Nu mă pricep cum arată mulțimea ambasadorilor României, dar, ca telespectator, i-aș simți lipsa lui Hurezeanu și echilibrului său erudit. Că vede și riscurile operațiunii DNA-SRI, acesta este un lucru care nu-l descalifică, ci îl califică pentru diplomație, locul unde construiești bazîndu-te pe interesul comun.
De altfel, Tăpălagă scrie că-l prețuiește pe Hurezeanu, dar îl furnizează drept unic exemplu în fenomenul favoritismului.
Mereu ne plîngem că nu avem oameni de calibru în serviciul public. Dar, ori de cîte ori, îi obținem, îi tratăm ca pe Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Sever Voinescu sau Mircea Mihăieș. Sînt doar cîteva exemple, situațiile dureroase au fost mai multe. Cînd se întîmplă, nu statul îi cadoristește cu funcții, ci ei ne răsplătesc prin implicare.
Însă, aproape de fiecare dată, oamenii pleacă avînd sentimentul sacrificiului inutil, însoțiți de murmurul omniscient, ”lasă că știm noi mai bine ce ați profitat…”. Iar de cînd au apărut triburile postacilor pe net, greața este garantată.
Nu e sigur că Emil Hurezeanu va fi numit ambasador la Berlin. Procesul e complicat.
În ziua de 22 decembrie 1989, Emil Hurezeanu ajunge în studioul Europa Liberă de la Munchen puțin mai tîrziu decît colegii săi. Stătuse pînă în zori pentru edițiile speciale care înfioraseră România. Niciodată în istoria românească a radioului n-a existat o săptămînă mai dificilă. Pe străzi se trăgea și noi aflam unii de alții de la Europa Liberă. Arhiva acelor zile e o comoară.
La București, mulțimea umple străzile. Elicopterul lui Ceaușescu decolează de pe CC. În studioul bavarez, ziaristul are vocea stoarsă de osteneală și emoție. Înainte de a încheia emisiunea nocturnă din 21 decembrie, primise buletinul meteo de la Radio București. ”Averse, temperatură relativ caldă şi un vânt puternic dinspre NE”…
Emil Hurezeanu, pe post: ”Am adăugat la microfon: Bate astăzi în România un vânt puternic dinspre NE: este un vânt de libertate. În acel moment însă, datorită mecanismelor de aici, mecanismele electronice care ne iau sunetul uneori, la ore fixe, fără voia noastră aceste câteva cuvinte – un vânt de libertate – au zburat, s-au dus cu vântul. Aşa a fost bine să fie pentru că vântul de libertate nu trebuie anunţat de la Munchen, el nu venea nici dinspre NV, el venea însăşi din inima acestui popor”.
Cînd pare că așteptăm din nou izbăvirea de la altcineva, întrupată în DNA sau în Angela Merkel, prefer la Berlin un ambasador care ne spunea încă de acum 25 de ani că libertatea nu ne-o dă nimeni, ne-o ridicăm cu efort și respect pentru valoare.
Sursa: tolo.ro
Ar fi prea frumos insa nu cred ca sub-mediocrii care conduc tara vor iminge in fata un MERITOCRAT precum Emil Hurezeanu! S-ar crea un precedent periculos si apoi romanii ar cere ca toti ministrii sa aiba stofa si cultura lui Hurezeanu! Sa nu credeti ca nu sunt o multime de valori precum domnul Hurezeanu!; sunt destui! Unul este Calin Georgescu care ar fi de 100 de ori mai pun prim ministru decit PRIMUL TICALOS AL TARII actual!
Nu se vrea! Romania a fost vinduta – incepind cu Nastase „n” case si peste 1 MILIARD de Euro furati – „iudeo”-americanilor si s-a hotoarit sa fie tinuta la limita saraciei!; pentru a nu fi o voce in lume!
Comentariile sunt închise.