????????????????????????????????????

Peste 18.000 de metri pătrați de clădiri și teren pentru numai 22.000 de dolari. Adică în jur de un dolar și 25 de cenți pentru fiecare metru pătrat de imobiliare constând în restaurante, spații comerciale, terenuri. Toate fuseseră ale statului. Până când, în 2005, au ajuns în proprietatea lui Liviu Dragnea.

Un tun imobiliar l-a transformat pe bugetarul Liviu Dragnea, la începutul anilor 2000, într-un burghez care putea trăi toată viața doar din rente. La mijloc, însă, nu a fost vreo afacere privată de succes, ci o învârteală cu statul, bazată pe funcțiile publice importante pe care Dragnea le deține de peste 20 de ani.

Începuturile: instalarea la Prefectura Teleorman

Între 1996 și 2000, Liviu Nicolae Dragnea a fost prefect al județului Teleorman. Era membru, atunci, al Partidului Democrat (PD). Ca prefect, Dragnea era reprezentantul guvernului în teritoriu.

Un guvern care controla și Fondul Proprietății de Stat (FPS), acel mamut care conținea toate întreprinderile, fabricile și, în general, entitățile economice ale fostului stat comunist care nu fuseseră încă privatizate. În Teleorman, FPS deținea Modern SA, o societate comercială pe acțiuni din Turnu Măgurele care deținea restaurantul local “Modern”, dar și “Hanul Diligenței” și alte spații comerciale în Turnu Măgurele. Era vorba de zeci de mii de metri pătrați de terenuri și clădiri moștenite de statul democratic de la fosta Republică Socialistă România, care le construise pentru “binele întregului popor”.

Continuarea, aici.

 

Sursa: prisacariu.ro