Se crede, indeobste, ca PSD nu are o ideologie. Ca nu ar fi „social-democrati”. Ca si cum termenul acesta, de „social-democratie”, nu ar fi ajuns de decenii intregi un fel de gumilastic.
PSD are o ideologie. Doar ca ea nu este intocmai aceea a lui Karl Marx. Filozoful german avea multe pacate, insa nu pe acela al sifonarii banului public ridicat la rangul de virtute.
Pentru a intelege ideologia regimului cleptocratic, trebuie sa ne intoarcem in istorie. Intre 1793 si 1794, Franta revolutionara a traversat o perioada numita a „Terorii”. Ghilotina a lucrat din plin, iar zeci de mii de „cetateni” au fost executati.
In acest timp, un „cetatean Sade” scria o carte (va ajunge pe piata in 1795). Titlul acesteia este „Filozofia in budoar”. Este o satira pornografica in care mai multi desfranati discuta despre morala si despre societate, in timp ce comit un repetoriu uluitor de acte perverse.
In aceasta carte, exista o sectiune care este cu deosebire interesanta. Este vorba despre „Francezi, inca un efort pentru a deveni republicani!” – un pamflet politic care este citit de unul dintre personaje. Aici descoperim, printre altele, o intreaga teorie despre lege si despre furt. Sa vedem despre ce este vorba…
In statul ideal imaginat de marchizul de Sade, egalitatea in fata legii trebuie eliminata. Nu este naturala. Este o „nedreptate teribila ca oameni cu caractere diferite sa fie guvernati de aceeasi lege; ce este bun pentru unul nu este bun pentru altul”.
Pentru Sade, legile trebuie sa fie putine si interpretabile la infinit. Spre exemplu, trebuie sa avem intelegere fata de calomniatori. Ei indeplinesc o functie sociala in regimul republicii lui Sade, pentru ca ii „stimuleaza” pe oameni.
Furtul se bucura de o atentie deosebita in analiza sadiana. Acesta este o forma… de redistributie sociala. Guvernul doreste egalitate? Atunci trebuie sa permita furtul, generalizat, care va avea un efect de nivelare a averilor – crede marchizul de Sade. El elogiaza un popor care „il pedepseste nu pe hot, ci pe cel care s-a lasat furat”. Jaful, pe scurt, trebuie legalizat.
Teoria aceasta despre dreptul de a fura este la originea socialismului modern. Cel care semna la un moment dat „Louis Sade” pentru a-si ascunde originea aristocratica nu este un simplu pornograf. In 1790, el a fost ales deputat in Adunarea Nationala, unde s-a atasat Stangii extreme. Este perioada in care se formeaza, in Franta, primele doctrine ale socialismului si comunismului modern.
In acest mediu radical sunt vehiculate idei despre ceea ce am numit, cu alta ocazie, „dreptul de insfacare”. Karl Marx si Friedrich Engels vor bate aceeasi carare, dupa o jumatate de secol.
Schema este simpla:
– Dispret absolut pentru proprietatea privata (a altora)
– Cinism total cu privire la mijoacele de inavutire
– Laxism complet cu privire la interpterarea legii
Legea, in esenta, este ceea ce decidem noi ca trebuie sa fie, in functie de circumstante si de interesele noastre.
Desigur, nu sustin ca Liviu Dragnea sau Florin Iordache l-au citit pe marchizul de Sade. Imi este cu neputinta sa imi dau seama ce citesc acesti oameni, in afara de semnele de pe butoanele masinilor de lux cu care se plimba.
Insa socialistii au sustinut intotdeauna, cu tarie, dreptul de insfacare. In secolul al XIX-lea, Proudhon afirma, dispretuitor: „La propriete, c’est le vol! „ (Proprietatea este furt!).
Lenin a teoretizat furtul sistematic, la scara mondiala. Iar „colectivizarea” lui Stalin ce altceva a fost decat legalizarea furtului pamanturilor taranilor?
Winston Churchill a inteles natura atacurilor la adresa proprietatii private. El afirma, la un moment dat, ca socialismul lui Hristos era bazat pe principiul ca „ce este al meu este al vostru„. Insa crestinismul pervetit de socialism se bazeaza pe principiul „ce este al vostru este al meu!„.
Socialistii romani, imediat dupa 1945, s-au pus pe treaba. Au legalizat, in secventa rapida, diferite forme de furt. S-au mutat in vilele si apartamentele „burgheziei”. Au jefuit mobila din conace. Activistii de partid, alaturi de securisti si de interlopi, au patronat retelele de contrabanda. Casete video, tigari, cafea, valuta.
Cine crede ca in Decembrie 1989 s-a schimbat fundamental regimul politic nu are decat sa ia urma banilor. In 1990 socialistii furau organizat. Si-au distribuit functiile lasate libere de clanul Ceausescu. Au dus economia nationala in pamant. Au „privatizat” companiile profitabile. Au adus inflatie in buzunarele oamenilor. Au plagiat titluri universitare.
Pe undeva, trebuie sa ii intelegem pe Liviu Dragnea si pe cei din jurul sau. Ei au trait in aceasta lume a faradelegii. In care diplomele se obtin „trei la leu”. In care munca nu are nicio legatura rationala cu castigul. In care este normal sa iti angajezi, pe salarii grase, nepoatele sau amantele. In care disputele se regleaza dupa un telefon „de sus”.
Mai exista o curea de transmisie intre ideologia marchizului de Sade si „grupul infractional organizat” care a incercat legalizarea furtului si abuzului.
Cultura mediilor infractionale. Mai cu seama aceea din inchisori.
Penitenciarul modern are, de circa doua secole, o cultura a sa, aparte. Acolo valorile noastre, ale oamenilor liberi, sunt intoarse cu capul in jos. Prin vorba sau prin cantec, detinutii cultiva alte principii. Violenta este glorificata. Furtul este justificat. Legea este dispretuita.
S-a intamplat ceva cu socialistii romani dupa trimiterea lui Adrian Nastase la inchisoare. In conducerea acestui partid au ajuns oameni pentru care o citatie la Procuratura este ca o medalie primita pe Frontul al 3-lea Ucrainean.
Multi dintre ei au dosare penale infioratoare. Multi sunt sau au fost condamnati penal. Secretar-general al partidului este un infractor de drept comun.
Planul acestor oameni cred ca este la fel de radical precum al marchizului de Sade. Este intemeierea unei republici-model a faradelegii. Aceasta este Revolutia Borfasilor.
Sursa: ziare.com
