Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, jumătatea lui Dan Şova în efortul de a promova mesajele lui Ponta către electorat, a explicat într-o conferinţă de presă motivele pentru care Klaus Iohannis nu ar fi bun ca Preşedinte. Pe lângă faptul că nu cunoaşte legislaţia şi practica în materie de adopţii din România, pentru că dacă ar fi avut habar n-ar fi vorbit cu atâta uşurinţă despre acest lucru, explicaţiile doamnei senator sunt… no comment.
Conferință de presă la sediul PSD, senatorul Gabriela Firea, purtător de cuvânt al campaniei prezidențiale.
-Ați spus că domnul Ponta este un bun familist, ceea ce nu este cazul domnului Iohannis. Îi reproșați că nu ar fi un bun familist?
Firea: ”Din punctul meu de vedere a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci și a avea copii. Eu însămi dacă Dumnezeu nu m-a ajutat să am doi copii și acum să fiu din nou însărcinată, vă spun sincer că aș fi înfiat, pentru că eu nu concep viața fără copii. Nu ești un om complet fără să crești un copil și consider că mai ales acea afirmație pe care poate a făcut-o să spunem din greșeală, dar ea rămâne în spațiul public, și anume că neinvestind în educația copiilor a investit în imobiliare, domnul Iohannis practic a spus ceea ce gândea, că într-un fel pune mai mult preț pe investiția în imobiliare, decât în educația copiilor. M-am referit la faptul că Victor Ponta este un bun familist din această perspectivă, este căsătorit, are un băiat, Andrei, are o fetiță, Irina, și sunt convinsă că își mai doresc Daciana și Victor copii și eu le urez, ca mamă acum și al treilea deja copilaș să mai aibă și ei”
-Deci dv nu-i reproșați că nu a făcut copii, ci faptul că nu a înfiat copii….
Firea: ”Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poți să înfiezi un copil, dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. Și mai ales, din pespectiva financiară nu cred că se punea problema ca familia Iohannis să nu poată să îngrijească unul- doi copii. Eu vă spun sincer că am prieteni de familie care nu au putut avea în mod natural, biologic, copii din motive de sănătate și au înfiat (…) pentru că un părinte este mult mai atent, mult mai sensibil, la viața celor din jur pentru că se gândește la proprii copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci când crește un copil de la primele zile până la maturitate. Sunt niște etape ale vieții pe care un om fără copii, un om care trăiește într-o casă rece, fără să se audă gânguritul bebelușilor, primii pași, primele note de la școală, nu are cum să le simtă. Și îți marchează psihologic întreaga existență acest fapt”, a mai spus senatorul PSD.
-Aceeași părere aveți despre toate familiile din România care nu au copii?
Firea: ”Toate familiile din România nu candidează la prezidențiale. În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă președinți provin din familii complete, sunt căsătoriți, au copii, au nepoți, au trecut prin toate etapele vieții. Toate familiile din România nu au aceste aspirații să ne conducă pe noi toți ceilalți, românii, laolaltă”, a mai declarat senatorul PSD.
– Deci ăsta ar fi un defect pentru un viitor președinte…
Firea: ”Categoric”.
Transcript și credit video Andi Manciu
si chiar nu exista o limita legala a prostiei?
Limbile de lemn si cozile de topor . Bla .bla, bla.
Comentariile sunt închise.