Cartierul Greenfield, al dezvoltatorului Impact Developer and Contractor, situat în liziera Pădurii Băneasa a fost ridicat pe documentații contrafăcute și autorizații de construire ilegale, cu încălcarea proprietății publice a statului cît și a unor persoane fizice. Aceste lucuri au fost scoase la iveală la nivelul Guvernului, care a întocmit mai multe rapoarte de control în acest sens. În prezent, de situația din Greenfield se intereseză și Comisia Europeană care a deschis luna acesta un caz de infringement pentru a face cercetări în ceea ce privește o posibilă încălcare a tratatelor și legislației europene de către România.

Pe 3 mai, Comisia Europenă a deschis cazul de infringement 4032/2012, solicitînd autorităților române explicații privind rețeaua electrică care alimentează cartierul Greenfield, trecută prin fondul forestier al Pădurii Băneasa. În cazul în care Comisia Europeană va considera că România ca stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile asumate și ulterior nu s-a conformat cu poziția Comisiei, problema va fi adusă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.

[jwplayer config=”600×394″ file=”https://www.nasul.tv/wp-content/uploads/2012/05/greenfield.m4v” image=”https://www.nasul.tv:1001/wp-content/uploads/2012/05/greenfield.m4v” image=”https://www.nasul.tv/wp-content/uploads/2012/05/greenfield.jpg” html_5=”https://www.nasul.tv:1001/wp-content/uploads/2012/05/greenfield.m4v”]

15 COMENTARII

  1. Aaaau!!!micutul” Titulescu,,Ponta sau d-l Goe acum este f.f suparat ptr. se incepe cercetarea fondurilor europene de unde dragi nostri compatrioti clintelele politice ajunge la nivel de mari investitori si ne dau lectii de buni manageri……Bieti romani acum sa vezi procese si cei raspunzatori care au dat toate avizele sunt de acum bolnavi,plecati si uite asa o s-o duca prin instante pana la adanci batrineti.

  2. IN CAZUL AUTORIZATIILOR DE TRECERE A UTILITARTILOR PRIN PADURE ESTE OBLIGATORIU ACORDUL DE MEDIU.FARA ACORD DE MEDIU AUTORIZATIA POATE FI ANULATA(LITIGIU PE ROL RNP/PMB IMPACT).NEEFECTUAREA EVALUARII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI REPREZINTA O GRAVA INCALCARE A DIRECTIVELOR UE(SANCTIUNILE NU SUNT DELOC SIMBOLICE)

  3. Nu este o noutate ca IMPACT este sustinut de autoritati si ca problemele create sunt arhicunoscute,acestea regasindu-se in toate ansamblurile rezidentiale precum CLASS, AZUR 1 SI 2 Bucuresti, ROUA din Ploiesti, EUROPA, LOTUS din Oradea si BOREAL din Constanta. Statul plateste amenzi pentru firma IMPACT datorita infringement-lui in domeniul energiei si al mediului impus de Comisia U.E., intrucat s-au incalcat normele in mod repetat si noi cetatenii de buna credinta suportam consecintele si reprezentantii autoritatilor primesc foloasele : cate o viluta, ceva banuti, ceva functii, etc….

    • Domnilor, Administratia publica alias Primariile sunt obligate sa asigure utilitatile. De aceea platim impozite. Odata un PUZ facut, o dezvoltare urbana, Administratia trebuie sa asigure utilitatile. Infrigement? Sigur! „Statul” a primit bani europeni pentru acest lucru, iar ei asteapta spagi ca sa execute retelele! Mai ganditi-va…

  4. IMPACT a facut victime peste tot, deci si la Oradea! Tocmai de aceea sunt interesat sa stiu cat mai multe din ilegalitatile savarsite, oriunde in tara! Mi-a placut emisiunea pentru ca am reusit sa vizualizez xecat zona, am vazut PUZ-ul si nu imi vine sa cred! Comisia europeana totusi nu se joaca cu astfel de probleme! Avertizeaza, avertizeaza si daca nu te conformezi:Pac infringement-ul! De ce sa sufere o tara intreaga pentru ilegalitatile altora? Urmaresc in continuare!

  5. Ia sa vedem cine a dat avizele intra in jutitie cu un verdict pe masura ???
    🙄

  6. Nasule trebuie sa continui ceea ce ai inceput si sa faci un serial, pentru ca toate acestea sau facut cu obladuirea autoritatilor statului/ ale autoritatilor locale adica Sorin Oprescu si Addrei Chiliman ( care stiu foarte bine ce se intimpla!) care doar constata, dar nu au facut nimic ca sa indrepte lucrurile.
    De ce? raspunsul este simplu Padurea Baneasa si imprejurimile ei reprezinta interesul maxim imobiliar al celor cu ochi albastrii! Ii doare pe ei in pix de UE si legislatie cit au in mina puterea din umbra.
    Ar fi interesant sa aflam mai pe larg ce se intimpla in Justitie cu procesele Impact SA si pe penal si pe civil si la DNA si de ce nu! sa aflam si cine mai locuieste in cartierele acestui dezvoltator in afara de Nuzti ?
    Este o increngatura si asa cum cere Joni, sunt sigur ca sursele sunt adevarate si vor voi sa participe la emisiunile tale.

  7. Procurorul sef adjunct DNA sta in GREENFIELD.Cum crede-ti ca DNA va solutiona corect dosarele?Sa nu mai poata domn procuror sa aibe acces catre locuinta?Dar unde va treziti?

  8. Deci, Udrea si fostul Guvern se afla in spatele afacerii impact !!!
    De aceea au fost lăsați sa’si facă de cap !!!

    Câte ilegalitati a făcut impact ???

    Multe :
    Rețele
    Drum prin padure – pe acolo îmi plimbam cainele fără sa fim deranjati de auto
    Administrarea ansamblului – proprietarii au fost luați cu japca intr’o administrare care a sporit afacerea impact !

    Alte ansambluri rezidențiale cărora le’a facturat : energie, paza, lucrări fără a fi executate Etc – sclavagism al sec 21 !
    A refuzat sa predea așa cum prevedea contractul , tot ce a construit pentru ansamblul respectiv si proprietarii ce au cumpărat si datorită acestor bunuri accesorii – loc de joaca pentru copiii noștri , casute de acces- pt paza Etc !
    Influenteaza judecată unor dosare Etc !

    Câte ilegalitati in acești 5 ani fără ca procuratura sa se sesizeze !!!!

    Trebuie sa ajungă alții sa judece pentru cetățenii României Pentru a le admite drepturile ce sunt grav încălcate?!?

  9. nasule, ne pacalesti?:)
    de ce nu dai sursa informatiei, cam multe falsuri vezi…

  10. Inspectorii in constructii si-ar merita functia si leafa(banii nostri)numai in cazul in care STAU ZILNIC PE TEREN si controleaza toate constructiile care se executa la acel moment.Asteptarea unei petitii inseamna „o mita sigura”.Nici in cazul autorizatiilor,nu verifica daca se respecta cele aprobate.Am facut zeci de sesizari la primaria sct.1 si Insp.in constructii in legatura cu o constructie noua care in acte figura renovare.Chiliman sa-si ia toti inspectorii de doi lei si sa se duca.Sa-i faca casa lui Antonescu.Poate o sa-l iubeasca.Sunt la fel de perfizi si certati cu legea.

  11. O mare parte din vina o au si functionarii pmb urbanism.Astfel Victor Manea cu toate ca are incepere de urmarire penala este tinut in brate de Sorin Oprescu.

  12. Stii, pacat de ceea ce s-a construit acolo!! Este foarte frumos cartierul (de fapt, cartierele). Sper numa sa nu ai ba neplaceri cei ce au cumparat acolo.

  13. Nu e de mirare azi totul e posibil si legal,si eu stau la casa chiar daca am sesizat si nu am fost de acord m-au zidit vecinii ca pe Ana lui Manole, am cedat de mila sa nu demoleze atata amar de ban .Ma intreb cat de nesimtiti pot sa fie cei care dau unda verde la asemenea lucruri ? Asta se numeste Departament de indisciplina in constructii. Macar de acum sa fie un semn de alarma pt a nu-i lasa sa continue mascarada asta urata.

Comentariile sunt închise.