CURS-greutate01

ACT şi Politon vă prezintă, în premieră în limba română Curs de pierdere în greutate, un best seller New York Times al autoarei Marianne Williamson, care abordează pierderea în greutate dintr-o perspectivă holistică, integrând elemente de natură spirituală, emoțională și psihologică, scopul fiind ceea ce Williamson numește „pierderea conștientă în greutate‟.

Cele 21 de lecții ale „Cursului de pierdere în greutate” (A course in weight loss) vă vor purta într-o călătorie sacră, profundă. Pas cu pas, veți învăța să vă schimbați relația cu sinele – și, în consecință, și cu propriul corp – dintr-una marcată de frică într-una bazată pe iubire. Veți reuși astfel să integrați diversele părți ale sinelui – minte, corp, spirit – pentru a redeveni, în toate privințele, așa cum Dumnezeu v-a creat, ființe în deplină armonie cu ele însele și cu cei din jur.

Aceste lecţii nu sunt doar ceea ce veţi citi; urmarea acestui curs necesită participarea dumneavoastră activă. Din când în când, va fi nevoie să faci rost de un obiect-două sau să efectuezi o activitate şi adesea veţi fi nevoiţi să notaţi câte ceva. La sfârşitul acestei cărţi sunt pagini speciale în acest scop, sau poate că veţi dori să folosiţi un jurnal separat. Scrisul vă va fi foarte util pe durata cursului, deoarece vă va ajuta să asimilaţi mai bine lecţiile.

Dietele nu funcţionează. Dietele se referă la ceea ce nu puteţi avea şi la ceea ce trebuie să faceţi. Dacă începeţi să ţineţi o dietă, este posibil ca, mai devreme sau mai târziu, să încetaţi s-o mai ţineţi. Dacă începeţi un program de exerciţii fizice, este posibil ca mai devreme sau mai târziu să încetaţi să-l mai ţineţi. Dietele se bazează adesea pe teama că ceva cu adevărat grav (ex: infarct, atac vascular cerebral sau cancer) vi se poate întâmpla. Eforturile depuse pentru a motiva oamenii să-şi schimbe stitul de viaţă în baza fricii nu funcţionează, deoarece noi nu vrem să credem că ceva cu adevărat grav ni se va întâmpla vreodată.

Frica nu este un factor motivaţional de durată. De ce? Pentru că este prea înspăimântător. Cu toţii ştim că într-o zi vom muri – rata mortalităţii este în continuare de 100% – însă cine vrea să se gândească la asta? Chiar şi oamenii care au suferit un infarct se schimbă de obicei doar timp de câteva săptămâni, apoi îşi reiau vechile tipare alimentare şi de viaţă.

„Această carte a început şi s-a sfârşit ca o discuţie între prietene. Oprah Winfrey a inspirat această carte, i-a dirijat cursul şi i-a orientat viziunea. Sufleteşte cu siguranţă, dar din multe puncte de vedere şi literar, această carte a reprezentat un efort comun. Fiecare pagină este o reflecţie a afecţiunii şi a recunoştinţei mele faţă de ea; sper că îi va aduce alinare, aşa cum şi ea a adus alinare atâtor oameni. ” – Marianne Williamson

Pentru comenzi, accesati site-ul www.actsipoliton.ro