Cartea care se joacă în Ucraina – miza unui potențial război mondial

În timp ce în Rusia, la Soci se desfășoară confruntări sportive la scară mondială, un fel de circ festivist, la Kiev, în Ucraina, se desfășoară un alt gen de confruntare, cu mult sânge. Miza este enormă, pentru Rusia și nu numai.

Ucraina aflată încă, parțial, sub bocanc rusesc, ca zeci de alte neamuri din fosta închisoare a popoarelor – URSS – încearcă să se scuture de prea apăsătoarea frățietate cu vecinul atomic.

„Rusia nu va coopera în Ucraina decât cu o putere care apără interesele statului. Avem nevoie ca partenerii noștri să aibă tonus, ca puterea în exercițiu în Ucraina să fie legitimă și eficientă, nu o cârpă de șters pe picioare. Puterea trebuie să se concentreze”. Cam așa a grăit ieri premierul rus Dmitri Medvedev, citat de AFP și ITAR-TASS.

Puterea, respectiv Ianukovici, partenerul drag al Rusiei, s-a concentrat și a ucis mai mult, după cum a recomandat Medvdev, dovedind mai mult tonus și mai ales că e cârpa de șters bocancii rusnacilor. “În timpul confruntărilor din centrul orașului Kiev, ieri, 20 februarie, au decedat mai mult de 60 de protestatari – a declarat șeful serviciului medical al Statului Major al rezistenței naționale, deputatul din Svoboda, Svyatoslav Khanenko” – transmitea ieri, sec, publicația Deny. „Majoritatea celor decedați au fost împușcați în gât”, transmite site-ul de știri lb.ua. Ianukovici a scos pe străzi trupele speciale Alfa, lunetiști care au liber la ucis (vezi foto detașamente Alfa).

Chiar acum, în timp ce scriu sunt conectat la un site care transmite live ce se întâmplă pe străzile Kievului. Se trage, se aude sunetul distinct al AKM-urilor și PSL-urilor, pe care îl cunoaștem și noi bucureștenii atât de bine, din decembrie ‘89 și iunie ‘90.

Ion Iliescu n-a rezistat și a ieșit să-l susțină public pe colegul său rusofil, cu sânge pe mâini, ca și el, și a condamnat…manifestanții și “răzmerița ce stopează eforturile de comunicare și dialog. Noi am trecut prin asemenea timpuri, dar am trecut peste ele. Vă amintiți ce atmosferă era. Piața Universității risca să se transforme într-un ferment al unei mișcări anarhice. După alegeri am avut câteva momente fierbinți de asemenea.“

Mă număr printre aceia care au încasat pe cârcă răngi fierbinți, deoarece, „anarhic”, mi-am permis să afirm public în Piața Universității, alături de alte zeci de mii de studenți, că „nu mai vrem niciun pic președinte bolșevic”, „nu mai vrem agentură KGB în fruntea României” și „FSN du-te în URSS”.

Ce se întâmplă acum în Ucraina este într-un fel o reluare a evenimentelor din România, la o altă scară. Rusia încearcă din răsputeri să mențină chinga de fier a fostei URSS, pentru a-și asigura pe mai departe poziția imperială și dominația regională. Rusia poate fi considerată ca un imperiu chiar şi acum, nu doar datorită întinderii sale, ci şi pentru că ţine între graniţele ei peste o sută de popoare în cadrul a 21 de republici autonome, în mare parte dintre ele ponderea ruşilor fiind mai mică de 5%, în unele sub 2%.

La Kiev s-a dat liber la foc de voie asupra manifestanților anti-Rusia

Ucraina este o miză esențială pentru Rusia. Și nu doar pentru Rusia ci și pentru Statele Unite. Cu trei zile în urmă, vicepreşedintele american, Joe Biden, l-a sunat pe firul scurt pe preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, cerându-i să retragă forţele de ordine mobilizate la Kiev, a anunţat Casa Albă. Urmarea – apariția publică a lui Medvedev, cu îndemnul cu tonusul, și creșterea numărului de victime.

Chiar în timp ce scriu, live cum ar veni, agențiile de presă mondiale anunță mărirea ciferi celor uciși și răniți la Kiev. Peste 100 de morți și peste 500 de răniți, victime care se adaugă miilor de răniți din ultima perioadă. Deşi n-a fost încă decretată starea de urgenţă, TV 5 şi TSN au informat că ea acţionează de ieri. În unele ţinuturi vestice – Lviv, Ivano-Frankivsk, Ternopil, protestatarii locali, aflând despre violenţele din centrul Kyivului, au luat din nou cu asalt clădirile administraţiilor de stat, procuraturilor, judecătoriilor şi serviciilor securităţi de stat.

Operațiunile de represiune devin militare și se extind la scara întregii Ucraine după numirea recentă de către Ianukovici a amiralului Iuri Ilyin, fostul șef al marinei, la comanda Statului Major General. Cu câteva zile în urmă, ca un avertisment, două avioane de vânâtoare au survolat amenințător Piața centrală din Kiev, un mesaj sinistru pentru demonstranți. Forțele armate sunt autorizate să ia ia parte la “o operațiune anti-teroristă națională, organizată de către serviciul de securitate de stat” a anunțat Ministerul ucrainean al apărării. Al apărării Moscovei, deoarece miza majoră a menținerii Ucrainei în cleștele Rusiei este una rusească.

Numele Ucrainei provine din slava veche răsăriteană, și înseamnă “teritoriu de graniță”, iar în secolul al XIII-lea, aceasta chiar era zona de frontieră a Rusiei medievale. Rusia nu poate permite avansul axei euro-atlantice la granița sa cu niciun chip.

Ucraina are o populaţie de aproximativ 45 de milioane de persoane din care vreo 20 la sută sunt ruși iar după dimensiuni Ucraina este socotită al doilea stat din Europa. Însă apartenența sa la Europa este disputată de Rusia care o vrea în Eurasia, o nouă formă de URSS, unde de altfel este invitată cu glas de sirenă și Moldova, prin consilierul special al lui Putin, Alexandre Dughin, care a vizitat recent și Bucureștiul, tot cu sirena în brațe.

Ucraina la intersecția axelor de confruntare geopolitică

Prin independența şi separarea Ucrainei, zonă unde se intersectează rutele energetice din Asia şi Est spre Vest, Rusia şi-a pierdut dominaţia în Marea Neagră, a pierdut Odessa – port vital pentru comerţul cu ţările din bazinul Marii Negre şi din restul lumii. Rusia a pierdut şi Marea Baltică, pe de o parte datorită independenţei Ucrainei, cât şi datorită apariţiei în Caucaz a Georgiei, Armeniei şi Azerbaidjanului, ceea ce a restabilit influența regională a Turciei, stat NATO. Până în anii ‘90 Marea Neagră era un lac rusesc – poarta de accces şi control a Mării Mediterane.

Odată cu stabilirea la Izmir a comandamentului contingentului sud-estic al trupelor NATO s-a instaurat un condominium pe Marea Neagră Turcia/Rusia – minoritar pentru Rusia care a rămas doar cu o fâşie de litoral la marea Neagră şi un litigiu cu Ucraina pe Crimeea şi Vladivostok. Crimeea reprezintă o ecuaţie cheie a accesului şi controlului la Marea Neagră. Marea Neagră, Marea Baltică, Oceanul Pacific şi cel Îngheţat sunt covârşitoare pentru securitatea Rusiei. Prin contribuția analistului militar, scriitorul Cristian Negrea, voi relua câteva dintre datele ecuației militare ce se referă la Rusia și ambițiile sale imperiale.

În timpul URSS apărarea era structurată pe trei cercuri: primul cerc era format din republicile sovietice, cele ce constituiau Uniunea Sovietică, al doilea cerc era format din ţările satelit din Europa de est şi din Asia. Iar al treilea cerc era constituit din ţările devenite socialiste sau prietene cu concursul diplomaţiei sau armamentului şi suportului sovietic. Aici intrau Cuba, dar şi unele state din Africa, America de Sud, Asia sau Orientul Mijlociu.

Al treilea cerc, nemaifiind susţinut de URSS s-a prăbuşit în anii ‘90, a urmat căderea celui de-al doilea cerc, în urma revoluţiilor din Europa de Est – mai mult, dintre cele cincisprezece state ce compuneau Uniunea Sovietică trei au intrat în UE şi NATO, respectiv ţările baltice: Lituania, Letonia şi Estonia. Revoluţiile „portocalii” au aruncat o altă fostă republică în opoziţie cu Imperiul, respectiv Georgia, în urma revoluţiei trandafirilor din 2003. Ucraina a încercat şi ea calea dizidenţei, în 2004, dar a revenit de curând, la matcă, via Victor Ianukovici. Iar Georgia și-a luat-o rău pe cocoașă în august 2008, când Armata Roșie a lui Putin a pus bocancul în pragul Caucazului.

Moscova a trecut la contra-ofensivă și a reușit crearea și menținerea unor enclave pe linia fundamentală de demarcație geopolitică a istmului ponto-baltic, în Kaliningrad și în sud, pe teritoriul Republicii Moldova, în Transnistria.

Rusia a creat pseudostate pe teritoriul fostelor provincii devenite independente, le-a susţinut şi le susţine economic, militar şi material, şi intervine în forţă atunci când existenţa lor este ameninţată – în Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, Nagorno-Karabah, în Asia Centrală a intervenit cu trupe, în Tadjikistan a susţinut regimurile din Belarus, Uzbekistan sau Kirghistan.

În timpul URSS, Moldova noastră deţinea o importanţă militaro-strategică. Reprezentând hotarul de sud-vest al URSS, Moldovei sovietice i se atribuia, în cadrul districtului militar Odessa, rolul de bastion principal în cazul unei agresiuni din sud-vest. În plus, teritoriul Moldovei servea în calitate de cap de pod pentru viitoarele operaţiuni ofensive pe teatrul de operaţiuni de sud-vest, în direcţia Balcani, Grecia, Turcia, cu canalul Suez şi coasta Africii de Nord în calitate de obiectiv strategic secundar. Dezintegrarea URSS şi independenţa Ucrainei au spulberat importanţa strategică a noului stat moldovenesc. Republica Moldova a încetat să mai fie „cap de pod spre Balcani”, însă valoarea strategică a Republicii Moldova este încă semnificativă și este determinată de garnizoana rusească de la Tiraspol, unde accesul direct al Rusiei este blocat (deocamdată) de către Ucraina. Prin Trasnistria – prin Tiraspol şi Bender trece calea ferată care uneşte Ucraina cu România. Cine deţine controlul asupra Tiraspolului şi Benderului controlează de fapt şi aşa-numitul coridor Focşani, fâşia ce desparte Carpaţii de Dunăre. Coridorul Focşani, asigura accesul la Delta Dunării. Pentru Rusia, ecuaţia de menţinere a influenţei sale în regiune, prin Tiraspol, depinde mai mult ca oricând de Ucraina. Ucraina rămâne cea mai importantă miza teritorială a Rusiei.

Prioritatea Ucrainei. Factorul polonez – Polonia – arbitru în jocul regional

În contrapondere față de ambițiile Rusiei de a reveni ca mare putere, strategii şi geopoliticienii americani au încercat îndiguirea Rusiei în Caucaz, pe de o parte, apoi blocarea la bariera baltică, iar cheia de boltă urma să fie Ucraina în acest proiect major geopolitic. Conceptul axei Chişinău – Kiev – Tbilisi, cu centrul de comandă la Varşovia îi aparţine lui Zbigniew Brzezinski. Polonez de origine, lider de multe decenii a unui grup de influenţa american ilustrat printre alții și de personaje de calibru – cum ar fi Dick Cheney şi Donald Rumsfeld. Grupul a reușit proiectarea forţa americană la mare distanţă pentru a asigura supremaţia Americii. Brzezinski este unul dintre marii strategi ai acestei aripi a sistemului de guvernare american. În subordinea sa se află figuri renumite, profesori ca Samuel Huntington, cel care a lansat teoria ciocnirii civilizaţiilor care ar fi urmat să producă o falie geopolitică continentală, și mai toți secretarii de stat americani i-au fost studenți – la la Albright la Condolezza Rice. Este acum șeful din umbră al lui Obama.

Halford Mackinder, geopolitician de renume, urmat cu sfinţenie de Brzezinski a formulat astfel una silogismul principal al teoriei Heartlandului ale geopoliticii: „cine controlează Europa de Est, stăpâneşte heartland-ul (teritoriul dintre Ural şi Pamir, Volga şi Iantzi) cine controlează heartland-ul stăpâneşte Insula Lumii (Eurasia); cine controlează Insula Lumii, stăpâneşte planeta”

Zbigniew a dorit întodeauna ca să transforme Polonia sa în pivotul Europei Centrale şi, până în prezent i-a reuşit într-o anumită măsură. Rolul jucat de Polonia în evenimentele din Ucraina din 2004 a determinat Germania să facă o ofertă de colaborare autorităţilor de la Varşovia plecând de la conceptul unei politici externe comune. Misiunea Poloniei era de mare importanţă, de implementare a pax americană prin preluarea controlului Ucrainei, Belarusiei, Republicii Moldova şi Georgiei. Polonia însă a fost “liniștită” de Rusia prin uciderea, în 2010 a fostului președinte polonez Lech Kaczynski, împreună cu toți camarazii săi, chiar la Katyn, exact la 70 de ani de la masacrarea, în același loc, a celor 22.000 de cadre de elită ai armatei poloneze. Rușilor le place simbolistica.

Via Polonia Ucraina ar fi urmat, teoretic, să fie atrasă treptat în sistemul de relaţii germano-polonez ce ar fi întemeiat un parteneriat de importanță geostrategică primordială în Europa, o arie ce ar fi cuprins aproape 200 de milioane de oameni. Ucraina reprezenta în această schemă un spaţiu geopolitic de intersecţie a principalelor axe ale securităţii euroatlantice, iar Moldova ar fi urmat să reprezinte buffer-zone – punte şi zonă tampon. Evident aceasta ar însemna sfârșitul influenței Rusiei, iar ce se întâmplă acum în Ucraina evidențiează nivelul încordării de la Kremlin.

Se joacă acum la Kiev o carte majoră pentru Rusia. Iar la toamnă va urma Chișinăul…

Sursa: curentul.ro