Una dintre marile controverse născute de izvoarele istorice este cea a posibilei înrudiri dintre geți și goți, nu mai puțin de 50 de autori antici, medievali și moderni dând ca sigură o aceeași identitate.
Desigur, viziunea oficială respinge această idee, catalogând-o ca fiind ridicolă, invocând diversele diferențe culturale dintre geți și goți, ca și faptul că izvoarele secolului II și III îi menționează adeseori pe goți ca aliați ai carpilor, costobocilor și dacilor liberi…, prin urmare, cu o identitate diferită.
Această respingere a înrudirii geților și goților este făcută, în cele mai multe cazuri, chiar cu ignorarea mărturiilor autorilor care le-au fost contemporani, în secolele II,III sau mai târziu.
Dacă vom face, însă, un demers logic și o analogie simplă, la îndemână, vom vedea că înrudirea dintre geți și goți este cât se poate de posibilă. În acest demers, ar trebui să facem o călătorie în timp, în vremea când, conform lui Herodot, Tracii erau cei mai numeroși după inzi (indieni) și ocupau spații vaste din Europa.
Ei bine, dacă acum 3.000 de ani, zona ocupată de neamurile tracice înrudite avea axe de multe mii de kilometri, putem presupune că un neam tracic care locuia mai spre nordul continentului dezvolta, în timp, specificități culturale diferite de un alt neam tracic care trăia la gurile Dunării, de exemplu și că, o reîntâlnire a lor, după 1.300 de ani, făcea evidente aceste diferențe culturale.
Chiar și astăzi, dacă punem cultura maramureșenilor (port, cânt, manifestări artistice – vezi celebrele porți maramureșene) alături de cultura oltenilor, cineva neavizat ar putea spune că sunt reprezentări create de două popoare diferite, deși noi știm că și maramureșenii și oltenii sunt români!
În aceeași logică, putem face o comparație cu aromânii din Macedonia și Grecia. Deși știm că suntem același popor, vom constata destule diferențe legate de port, manifestări artistice, nume proprii. Cât se poate de firești dacă evoluezi separat, în interacțiune și cu alte neramuri…
Prin urmare, mergând pe aceeași logică, nu este o exagerare să presupunem că un fenomen similar ar fi putut avea loc și în antichitate, mai ales că atunci se putea comunica mult mai greu la distanțe de mii de kilometri. Mai exact, goții să își fi dezvoltat specificități culturale diferite față de geți, dar asta să nu îi facă un popor diferit.
În acest sens, marele istoric și om politic italian Carlo Troya (1784-1858) publică în secolul XIX lucrarea Fasti Getici o Gotici (Istorie getică sau gotică) în care își propune următoarele, după cum ne spune chiar el (pagina 13 în ediția din limba română – editată de Fundația Gândirea):
“1.De-a arăta că geții lui Zamolxe și ai lui Decebal au fost strămoșii goților lui Teodoric din neamul Amalilor;
2.De-a pune în lumină că acel neam getic sau gotic a fost diferit de cel germanic, deși, de-a lungul timpului, încorporase mai multe triburi germane, mai ales tribul vandalilor și cel al borgognonilor.”
În demersul său, Carlo Troya mai spune: “Niciun popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu are o istorie mai veche și mai certă ca a geților sau goților.”
Cu toate acestea, chiar aici, pe pământurile pe care Zalmoxis și apoi Deceneu au generat reforme spirituale unice, aici unde Dromihete, Burebista și Decebal au scris o parte din istoria Europei, chiar aici, așadar, se duce cea mai perversă luptă de îngropare a istoriei geto-dacilor, de ștergere a identității acestui popor!
Prin urmare, războiul împotriva culturii geto-dacilor nu s-a încheiat! Asta înseamnă că îl putem câștiga! 
Daniel Roxin
