Jurnalistul Robert Turcescu dezvăluie pe o reţea de socializare apropierea dintre un alt consilier al Preşedintelui şi Adrian Năstase, via Dan Mihalache, şeful Cancelariei prezidenţiale.
„Iulia Huiu, doamna care oftează mai jos de dorul lui Adrian Năstase, este autoarea unor cărţi scrise împreună cu prietenul ei Dan Mihalache. Lucrează la Cotroceni acum, împreună cu, aţi ghicit, Dan Mihalache! Klaus, ai o singură opţiune: dă-i afară!”, a scris jurnalistul, pe Facebook, adăugând link-ul unui text scris în 2012 de distinsa angajată a Cotrocenilor pentru Cubul Bloggerilor PNL.
Un comentariu legat de postarea lui Robert Turcescu dezvăluie că Iulia Huiu a trecut prin mai multe bărci politice alături de Dan Mihalache: „A fost apropiata lui Tăriceanu şi era disperată când a apărut Crin că-şi pierde locul. Aşa a trecut pe la toţi, cot la cot cu Mahalache. Am cunoscut-o personal şi pot spune că nu e diferită de DM. Fără scrupule să fie în vârf, pe lângă preşedinte! Am tot zis din 2014 să fie dată afară la pachet cu infectul Mahalache cu care are cărţi scrise. Un fel de Şova feminin cu Ponta prieten…”.
Redăm mai jos textul integral scris de Iulia Huiu pentru Cubul Bloggerilor PNL în iunie 2012:
Iulia Huiu: “ÎL AȘTEPT ÎNAPOI PE ADRIAN NĂSTASE ȘI AȘ ÎNDRĂZNI SĂ PARIEZ PE FAPTUL CĂ SE VA ÎNTOARCE ÎNTR-O CU TOTUL ALTĂ REALITATE POLITICĂ”
Luni spre marți noaptea m-am întors în țară după câteva zile petrecute departe de „teatrul de război” numit politica românească. Și am nimerit într-un film de groază, dar unul cu personaje reale, pe care le cunosc și care înseamnă ceva pentru mine și pentru mulți alții.
Lucrurile au arătat așa din perspectiva mea: un fost prim-ministru, un om de stat, cu prestanță și altitudine, a încercat să-și ia viața după ce a fost condamnat la închisoare, preferând moartea înainte de a fi privat de demnitate și libertate. Asta după un proces de 8 ani, în care a fost târât pe la instanțe și tot felul de instituții, săptămână de săptămână, după ce au fost chemați atât de mulți martori încât ar fi putut să umple un stadion și după ce a fost tocat mărunt de o propagandă agresivă.
Eu nu doresc să discut despre justiție, independența sau corectitudinea ei, deși nu cred că acesta este un subiect tabu și că nu avem măcar dreptul să ne punem întrebări…
Dar vreau să spun câteva cuvinte despre omul Adrian Năstase, care nu poate fi separat de omul politic Adrian Năstase. Am văzut comentarii despre cât de puternic era sau ar fi trebuit să fie el în aceste circumstanțe. Adrian Năstase este un om puternic, unul care nu a vrut să accepte umilința și încălcarea demnității. Și este un om pe care-l respect.
În sinea mea, am convingerea că viața sau divinitatea, spuneți-i cum vreți, îi dă lui Adrian Năstase nu doar o nouă șansă, ci posibilitatea de a face altă alegere…aceea de a continua. Mai mult decât atât, cred că acesta este momentul în care ni se dă nouă ca națiune o nouă șansă și avem, la rândul nostru, o alegere de făcut. Suntem la apogeul dezumanizării în epoca Băsescu. Așa arată România azi: ură, conflict și lipsa umanității. Ar trebui realmente să ne întrebăm: asta e țara în care vrem să trăim? Eu cred că nu. Aceasta e lecția pentru noi. Că am ajuns prea departe și nu putem continua așa.
Viața are uneori căi ciudate de a ne arăta anumite lucruri sau de a rezolva anumite situații care par fără ieșire. Din experiențele cele mai dificile și dureroase apar miracole, iar imposibilul devine posibil.
Eu îl aștept înapoi pe Adrian Năstase și aș îndrăzni să pariez pe faptul că se va întoarce într-o cu totul altă realitate politică.
La mulți ani, Adrian Năstase!
În 2011, doamna Consilier de stat de la Cotroceni înfiera cu manie proletară gaşca „propagandiştilor intelectuali” strânsă în jurul lui Traian Băsescu.
Propagandiştilor la comandă care se cred „intelectuali”: lăsaţi-ne!
Toate regimurile dictatoriale s-au slujit de lăudători şi propagandişti. Aceştia nu puteau proveni din rândurile celor care dau cu sapa sau fac munca cea mai de jos, ci al aşa-zişilor „intelectuali”, chemaţi să valideze prin prezenţa şi discursul lor regimul nedemocratic. Ca orice personaj istoric cu apucături autoritariste, Traian Băsescu a arvunit câţiva asemenea propagandişti, pe care-i asmute la nevoie asupra tuturor opozanţilor sau celor care au curaj să spună ce gândesc. Când simte că pericolul se apropie le dă drumul din lesă, răsplătindu-i cu tot felul de mizilicuri – o funcţie, nişte bani de la buget, o decoraţie şi o mângâiere pe creştet. De-a lungul ultimilor şase ani au fost momente decisive când o parte a zonei pretins intelectuale nu doar s-a plasat alături de Traian Băsescu, ci a sprijinit făţiş politica de manipulare şi retorica populistă a preşedintelui. Cu alte cuvinte, a contribuit decisiv la prăbuşirea societăţii.
Acum, crearea alianţei dintre PNL şi PC şi perspectiva apropierii de PSD, care ar însemna unitatea opoziţiei, a făcut tabăra băsistă să intre în trepidaţii atât de tare, încât a fost nevoie imediat de scoaterea la rampă a unor trombonişti de serviciu, care îşi arogă în mod ilegitim titulatura de „intelectuali”. Am citit (cu greu, mărturisesc) comentariile de nivel suburban ale lui Traian Ungureanu şi Mircea Cărtărescu. Nu merită a comenta „pe text”, dar e necesară o replică de fond.
Acestor domni şi altora ca ei, cărora nu le mai dau numele, dar pe care-i ştim cu toţii, care s-au găsit să facă gesturi ostentative, să returneze premii, să dea lecţii despre liberalism, să-i invoce pe Brătieni şi să moară de grija dreptei, le spun direct:
Vreţi să închinaţi osanale mai marelui zilei? Vreţi să aruncaţi cu noroi? N-aveţi decât! Dar nu vă mai pretindeţi intelectuali, pentru că intelectualii autentici nu fac asta, nu se comportă astfel şi nu scriu texte abjecte la comandă politică. Numiţi-vă cum vreţi: cântăreţi, lăudători, dar nu intelectuali. Pentru că de la un intelectual se aşteaptă, de principiu, o profunzime analitică, un rafinament al concepţiei, o evaluare argumentată, o raţiune critică, o disponibilitate la dialog, toleranţa pentru opinii diferite şi nu în ultimul rând o eleganţă a exprimării, care vine din inteligenţă şi educaţie. Ceea ce nu vă caracterizează. Nu aţi înţeles un lucru de elementar bun-simţ: nimic nu vă dă dreptul de a jigni, de a stigmatiza şi de a pune etichete, nimic nu vă dă dreptul să emiteţi judecăţi de valoare cu pretenţii de adevăruri absolute.
Lăsând la o parte aceste personaje hidoase, după mine, intelectualitatea are sau ar trebui să aibă o misiune. Una importantă. Dincolo de opţiunea politică personală. Anume, să pună câte o cărămidă la educarea acestei naţiuni, să fie o zonă de echilibru, să ofere o viziune, să genereze dezbateri, chiar contradicţii de idei, din care se poate genera progresul societăţii în ansamblu…
Sursa: http://iuliahuiu.blogspot.com
