– Simona Niculescu
– Părintele Mihai-Andrei Aldea
– Asociația Neamunit
– Maria Gheorghiu
– Laurian Stanchescu
– Alex Imreh
– Irina Bazon
– Asociația Demnitatea Națională
– Asociația România Civică
– Daniel Fenechiu
– Iulian Capsali
– Mihai Tociu
– Platon Mircea
Mai multe ONG-uri şi persoane fizice au redactat un apel protest către organizatorii Festivalului Marii Uniri de la Alba Iulia, prin care se arată nemulţumiţi că la eveniment nu au fost invitate personalităţi ale folclorului românesc, precum Gheorghe Zamfir, Dumitru Făracaş, Nicolae Furdui Iancu sau Mariana Anghel. Până acum, apelul a fost semnat de peste 200 de persoane.
„ Ziua de 1 Decembrie este un simbol. Într-o țară în care s-a dus politică sistematică împotriva valorilor, a tradițiilor, a istoriei noastre, nu acceptăm să investiți BANUL PUBLIC în concerte ale unor domnișoare care nu au în repertoriul dumnealor cântecele noastre tradiționale, în detrimentul cântăreților de valoare internațională mai sus menționați„, arată semnatarii.
„În calitatea mea de cetățean român, din banii căruia organizați acest eveniment, vă solicit să includeți în programul zilei de 1 decembrie concertul doamnei Mariana Anghel, și pe artiștii sus-numiți care ar putea fi disponibili pentru a participa la acest eveniment, contactându-i pentru a vă asigura de disponibilitatea dumnealor„, scrie Simona Niculescu, autoarea plângerii către CJ Alba şi Primăria Alba-Iulia.
Iată textul plângerii
Alba Iulia, 1 Decembrie 2014, între istorie și declin
Apel către organizatorii Festivalului din capitala Marii Uniri
Stimați membri ai Administrației publice,
Din bănuții cu greu colectați de la populație (512 000 lei înțeleg) veți organiza și acest an sărbătoarea zilei naționale într-un loc încărcat de istorie, orașul Alba Iulia. Constat cu stupoare citind programul evenimentului că marii artiști români ce cântă despre Unire de câteva decenii bune strălucesc prin absență. Doamna Mariana Anghel, singura artistă ce cântă „Vin românii la Alba iar” îmi confirmă faptul că NU A FOST INVITATĂ la eveniment. Cum de altminteri nu au fost invitați nici Veta Biriș, Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Farcaș, Ioan Bocșa, Nicolae Furdui Iancu, care au un repertoriu impresionant de cântece patriotice și despre Marea Unire.
În calitatea mea de cetățean român, din banii căruia organizați acest eveniment, vă solicit să includeți în programul zilei de 1 decembrie concertul doamnei Mariana Anghel, și pe artiștii sus-numiți care ar putea fi disponibili pentru a participa la acest eveniment, contactându-i pentru a vă asigura de disponibilitatea dumnealor.
Vă rog insistent să susțineți cultura românească, cea autentică iar nu să o banalizați pe banii noștri.
Ziua de 1 Decembrie este un simbol. Într-o țară în care s-a dus politică sistematică împotriva valorilor, a tradițiilor, a istoriei noastre, nu acceptăm să investiți BANUL PUBLIC în concerte ale unor domnișoare care nu au în repertoriul dumnealor cântecele noastre tradiționale, în detrimentul cântăreților de valoare internațională mai sus menționați.
Vă rog să considerați această corespondență, adresată pe cale de presă, o plângere prealabilă, depusă atât la primăria Alba Iulia cât și la Consiliul Județean Alba și s-o tratați ca atare, răspunzându-mi la adresa [email protected] om
Semnează: