Fostul premier Adrian Nastase mai are o singura cale de atac, in sistemul juridic romanesc, la sentinta pronuntata luni de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul “Trofeul Calitatii”. Recursul pe care avocatii lui Adrian Nastase il vor inainta la ICCJ va fi judecat de un complet de cinci magistrati, iar sentinta va fi definitiva si irevocabila.
In cazul in care Adrian Nastase va fi condamnat si de completul de 5 magistrati, el se mai poate adresa la CEDO, dar numai daca va invoca incalcarea drepturilor omului.
Senatorul PSD Dan Sova a declarat pentru Nasul.tv ca “recursul nu se va judeca pana la alegerile locale si nici pana la cele parlamentare, in cazul in care se fac alegeri anticipate. Cel mai probabil ca vom avea un verdict final dupa vacanta judecatoreasca, in septembrie sau octombrie”. Dan Sova a mai precizat ca termenul de judecata nu poate fi amanat indiferent de motivele invocate de avocatii apararii.
Potrivit legislatiei in vigoare, sentinta definitiva cu condamnare se pune in aplicare “deindata”, condamnatul avand cateva ore la dispozitie sa se prezinte la politie pentru a fi incarcerat.
Condamnatul nu poate invoca afectiuni cronice sau alte boli care nu au fost prezentate instantei in timpul procesului, iar amanarea executarii sentintei poate interveni numai in cazul in care inculpatul prezinta expertize medico-legale amanuntite iar instanta isi insuseste punctul de vedere.
“In cazul in care condamnatul se imbolnaveste in timpul executarii pedepsei, el este intermat in spitalele din reteaua penitenciara, iar in cazul in care sunt necesare investigatii amanuntite sau examene de specialitate, el poate fi internat sub paza in spitalele din reteaua publica. Perioada de internare se considera ca parte din pedeaspsa. In cazul in care boala este autoprovocata perioada de internare nu se considera parte de executare a pedepsei, iar autoritatile se pot plange instantei pentru o prelungire a pedepsei”, a declarat, in exclusivitate pentru Nasul.tv, Directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, comisarul sef Ion Bala.
Am citit minuta sentintei,care inscrie si opinia separată a judecătoarei ,fără a fi motivata.Sunt curios să văd cum isi motiveaza această opinie,in raport cu motivarea celorlalti doi judecători.Cum se poate inregistra o diferentă de incadrare legală atit de mare/Cine greseste si de ce?Cine greseste cum plăteste greseala?
Simplu d-le Mark: judecatoarea care a vrut sa-l achite a fost colega de facultate cu dl Adrian Nastase. A recunoascut acest lucru si pe la inceputul dosarului a facut cerere de abtinere, cerere ce i-a fost respinsa.
Cum putea o colega de facultate sa-l bage la parnaie?
o fiinta mai perfida si mai avida ca acest personaj nu cred ca mai exista
buna dragii mei,
chiar azi vorbeam despre acest „domn” care are deja o condamnare cu suspendare, cum de mai are tupeul sa apara pe unde apare. ma gindesc ca e asa cum am auzit BUNUL SIMT a murit si e ingropat de mult, nu m-as mira daca asa cum spune articolul undeva prin toamna sa apara o alta condamnare cu suspendare. fuiiiiiiiiii mi-e scirba………
D-na Nicoleta are o condamnare cu executare 2 ani.
A luat cuvantul la o conferinta pe teme de anticoruptie,ati uitat?
Acest individ, adrian nastase considera Romania feuda lui precum gainaria de la Corbu.
Fata de Aroganta si Comportamentul acestui individ in ultimele zile indica NU TREBUIE AVUT SENTIMENTE !!!
Comentariile sunt închise.