Printre PP-DD-işti este confuzie mare. Umblă zvonul că liderul lor, Dan Diaconescu, ar cam renunţa la candidatura pentru prima funcţie în stat, pe care ar dori însă s-o lase moştenire primei doamne din partid, scrie puterea.ro

Cu doar câteva zile în urmă, Dan Diaconescu era sigur că va ajunge preşedinte. El argumenta că nişte prezicătoare i-au spus că mulţi candidaţi vor dispărea din cursa prezidenţială. Aşadar OTV-istul avea drum întins spre Cotroceni. Probabil că vrăjeala a ţinut doar cât a stat soarele pe cer, pentru că, mai pe seară, printre PP-DD-işti bântuia zvonul că DD se va retrage din cursă. Locul său, în „lupta cu ciocoii”, urma să fie luat de prima femeie din partid, preşedinta PP-DD, Simona Man. Se pare că totul ar avea legătură cu procesul de şantaj în care DD a fost condamnat în prima instanţă la vreo 3 anişori de pârnaie. Aceasta deoarece, tot săptămâna trecută i s-a comunicat că primul termen din procesul penal de şantaj, de la Curtea de Apel, va fi pe 3 octombrie 2014. Susţinătorii DD-Man sunt aproape siguri că şeful lor ideologic va mai vizita arestul, chiar şi pentru o perioadă scurtă.

Comentariile sunt închise.