Bucurestiul este un oras cu arhitectura impresionanta, unde statiile de metrou miros a merdenele si sunetul definitoriu este cel produs de artistii ambulanti pe care ii gasesti la colt de strada. Tot aici poti gasi artisti, feministe si locuri inedite, daca permiti orasului sa te surprinda si lasi in urma marile bulevarde.
Publicatia britanica The Guardian publica, in sectiunea „Insider’s Guide”, recomandarile Andreei Campeanu, o fotojurnalista romana care si-a vazut publicate fotografiile in importante publicatii precum New York Times, Wall Street Journal, Washington Post, Time, Le Monde, Paris Match, The Guardian si Newsweek, relateaza ziare.com.
Solicitata sa descrie in cinci cuvinte Bucurestiul aceasta scrie: „Merdenele pastry scented underground stations” (statii de metrou cu parfum de merdenele). Pentru ea, sunetul definitoriu al orasului este cel al muzicienilor stradali, „mereu o surpriza placuta”.
Cea mai buna cladire este Hotel Cismigiu – „nu este neaparat preferata mea din cauza istoriei sale, ci pentru frumusetea sa, care a cunoscut perioade de distrugere”.
In ceea ce priveste talentele locale, fotografa mentioneaza The Future Nuggets – un grup de muzicieni si artisti romani care a inceput sa faca cover-uri dupa manelele anilor ’90. Manelele sunt descrise de romanca drept „un stil muzical balcanic romano-rrom foarte popular printre grupurile marginalizate ale societatii”. Munca grupului de artisti a facut manelele populare in comunitatile de hipsteri, intelectuali si artisti.
Cea mai mare controversa identificata de fotografa este cazul familiei Bodnariu – careia autoritatile norvegiene i-au luat cei cinci copii, pentru presupuse abuzuri.
Cel mai subestimat loc din Bucuresti este Care Cafe, intr-o casa construita la 1893, unde acum se mananca bine si ieftin, dar care pare mai mereu gol. Langa cafenea este o librarie, Hecate, apreciata de Andreea Campeanu pentru selectia mai radicala a titlurilor.
Recomandarea pentru cel mai bun cont de Instagram este cel apartinand fotografului Andrei Pungovschi, care reprezinta pe larg Bucurestiul in cele mai intime momente ale sale – precum curajosii care au mers fara pantaloni la metrou.
Momentul definitoriu din istoria Bucurestiului este revolutia din 1989, care a deschis calea unei „perioade post-comuniste in care tara s-a deschis catre Occident si a imbratisat turbo-capitalismul”.
Cea mai buna artista locala este Veda Popovici, o feminista de 28 de ani interesata in anti-autoritarianism si anarhismul radical.
Cel mai bun sfat pentru cel care viziteaza Bucurestiul este sa lase in spate marile bulevarde, sa o ia pe stradute si sa se lase surprins de oras, de arhitectura sa frumoasa si diversa.
Articolul Andreei Campeanu a generat o serie de comentarii, dintre care unele destul de virulente.
Un internaut care se identifica drept „Mike Waters” pe forumul The Guardian este deranjat, spre exemplu, de formularile greoaie in limba engleza ale autoarei, dar semnaleaza si probleme de substanta. Intr-un comentariu surprinzator de bine argumentat, acesta se arata deranjat de descrierea „perioadei post-comuniste in care tara s-a deschis catre Occident si a imbratisat turbo-capitalismul” – mai degraba „o orgie de jefuit si coruptie care a adus economia, pana la jumatatea anilor ’90, la nivelul celor din dictaturile din tarile lumii a treia”.
Barbatul arata si ca, in opinia sa, arhitectura nu merita laudata de fotografa, intrucat este ca si cum „ai taia o femeie frumoasa pe fata si apoi ai spune tuturor cat e de frumoasa”.
Alti comentatori sfatuiesc turistii sa nu hoinareasca, in niciun caz, pe stradutele Bucurestiului, spun ca „muzicantii stradali” sunt copii si batrani saraci care cersesc, ca manelele sunt populare printre analfabeti si persoanele sarace. Unul dintre ei aminteste trecutul legionar al tarii.
Exista totusi si comentarii laudative la adresa fotografei, care este apreciata pentru buna cunoastere a Bucurestiului, la adresa manelelor, femeilor, „palinkai” si implanturilor dentare.
