Bucură-te, Constantine Brâncovene!

Martiriu pentru ce, pentru cine? Pentru tot norodul, ar fi spus Voievodul.
Au murit pe 15 august. Un martiriu pentru credinţă cum nu s-a mai văzut în Europa! Au plâns ambasadorii de la Înalta Poartă. Însuşi Sultanul a înţeles că a greşit, dar era prea târziu.
Brâncoveanu Constantin, domn luminat, iubitor de Dumnezeu, de frumos, de ştiinţă. Ctitor de mănăstiri şi şcoli, de spitale, de biblioteci. Omul care şi-a cheltuit averea nu numai pentru supuşii săi ci şi pentru pentru cei din Moldova sau Transilvania.

“Prinţul de aur” – cum era numit de turci pentru averea fabuloasă, care i-a şi adus moartea -, nu a îngenunchiat nicio clipă în faţa temnicerilor. Câtă credinţă trebuie să ai să suporţi moartea copiilor văzând-o cu ochii! Să-i vezi decapitaţi şi să nu te îndoieşti deloc. A fost blestemul aurului? Poate al lăcomiei sultanului? Nimeni nu ştie.

Cancelariile europene au plâns citind cuvintele ambasadorilor prezenţi la martiriul Brancovenilor.

Domnitorul Constantin a fost înmormântat în secret de soţia sa Marica, fără însemne domneşti, în biserica Sfântul Gheorghe Nou, pe care a ctitorit-o.

Dacă astăzi veţi merge să vă rugaţi şi să aprindeţi o lumânare pentru sufletul unui Domn binecuvântat şi pentru cei care au murit alături de el pentru credinţă veţi auzi psalmii:

„Bucură-te, domnitorule şi mucenice al lui Hristos, cel ce ai domnit preste patimi, Constantine Brancovene.
Bucură-te viteazule între mucenici, Ianache, vrednicule de laudă.
Bucură-te, cel ce cu inima bărbătească ai ruşinat pe muftiul cel urat, Constantine Brancovene, fericite.
Bucură-te cel ce ai îndrăznit a ocări cu cuvinte măreţe pe sultanul cel pagan, Stefane, alesule între mucenici.
Bucură-te, ravnitorule cel adevărat al lui Hrisots, Radule, prea înţelepte.
Bucură-te, mai micule între fraţi, dar mai mare între mucenici, Matei cel minunat”.