Dumbrava Vadului

La aproximativ 60 de kilometri de Brașov, în fiecare an, primăvara, se întinde o pajiște mare pe care cresc narcise. Însă anul acesta natura a fost înfrântă de oameni.

Poiana Narciselor din satul Vad a rămas fără flori. Oamenii fără educație și fără respect pentru natură au smuls florile din rădăcină și le-au luat acasă, potrivit stirileprotv.ro.

Mai mult, o parte dintre cei care au rupt florile s-au fotografiat și au postat imaginile pe Facebook. Trei tineri s-au pozat mândri plecând acasă cu sacoșe pline de narcise cu tot cu bulbi, pe care s-au gândit, probabil, să-i planteze în grădina proprie.

captura-fb-narcise

captura fb - narcise

Ecologiștii spun că sub nicio formă cei care le-au furat nu se vor bucura de ele, pentru că „sunt învățate cu un anumit PH” și nu se prind.

Anual, în luna mai, în zona satului Vad vin mii de oameni la „Festivalul Narciselor”. Mulți sunt atrași doar de grătare și tarabele micilor comercianți. Iar la plecare culeg și narcisele, uneori cu tot cu bulb. De la an la an, sunt tot mai puține flori pe cele 400 de hectare protejate prin lege.

Rezervaţia naturală, cunoscută cel mai adesea sub numele de Poiana Narciselor sau Poiana Vadului, este cea mai mare rezervaţie naturală cu narcise din Europa.

Frumuseţea locului a atras mii de turişti şi nu numai. Dumbrava Vadului a fost decor în filmul românesc Neamul Şoimăreştilor, potrivit greatnews.ro