646x404Inginerul IT Răzvan Ionaşcu (32 de ani) explică pentru cititorii „Adevărul” ce efecte dramatice are pentru Marea Britanie, dar şi pentru comunitatea românească de acolo, o posibilă ieşire a Regatului Unit din UE.

„Suntem consternaţi cu toţii. Nimeni nu se aştepta la o victorie a taberei anti-UE, aşa că suntem într-un mare haos. Lira sterlină s-a prăbuşit, din ce văd acţiunile de la băncile britanice pică şi ele vertiginos, totul este în degringoladă”, ne-a spus inginerul IT Răzvan Ionaşcu (32 ani), un român din Galaţi care trăieşte de câţiva ani în Portsmouth.
Răzvan spune că membrii comunităţii româneşti din UK sunt în mare fierbere, dat fiind că viitorul (care părea extrem de stabil până acum) a devenit deodată foarte nesigur şi sumbru.
„Este deja o certitudine că va trebuie să ne căutăm de lucru în altă parte. Dacă referendumul va fi validat – iar acest lucru se va întâmpla cu siguranţă – toate drepturile de şedere ale românilor se pierd. Cei care au mai puţin de cinci ani de rezidenţă în UK vor trebuie să plece sau vor fi expulzaţi. Este un coşmar”, a declarat, pentru „Adevărul”, Răzvan Ionaşcu.

Citiți articolul integral pe adevarul.ro