ioana petrescuMinistrul de finanţe Ioana Petrescu, întrebată de presă de ce nu i-a prezentat preşedintelui Băsescu studiul care fundamentează măsura reducerii de CAS, a oferit un răspuns uluitor:“Nu i-am dat studiile. Nu sunt publice”.

Din păcate, acest răspuns nu a fost taxat prompt de presă şi de opinia publică.

În caz că nu ştiaţi, Legea 281/2013  pentru modificarea Legii transparenţei decizionale 52/2003, adoptată chiar de actualul legislativ cu mare tam-tam (mare câştig pentru transparenţa guvernării), spune aşa:

“5. Alineatele (2) si (4) ale articolului 6 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
(2) Anuntul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunostinta publicului, in conditiile alin. (1), cu cel putin 30 de zile lucratoare inainte de supunerea spre avizare de catre autoritatile publice. Anuntul va cuprinde: data afisarii, o nota de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptarii actului normativ propus, un studiu de impact si/sau de fezabilitate, dupa caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum si termenul limita, locul si modalitatea in care cei interesati pot trimite in scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.”

Faptul că ni se spune acum că studiul de impact poate fi confidenţial e un precedent foarte periculos: să ne aşteptăm de acum încolo ca toate legile “incomode” să fie nejustificate? Să acceptăm că asta e o practică normală, chiar dacă e ilegală?

Oare parlamentarii înşişi, care au adoptat aproape în unanimitate reducerea CAS, au avut acces la acest studiu, sau au votat în orb? Poate fi valabilă o lege adoptată în condiţiile în care cei care votează n-au nici cea mai mică idee ce efect are? E acesta noul standard de bună guvernare în România?

 

Sursa: contributors.ro

7 COMENTARII

  1. fatuca asta -i tampita rau de tot nu-i mai luati apararea !…ea a fost educata de ponta ca basescu-i un prost venit cu barca si semneaza tot ce-i pun pe masa când „el” se uita ca vitelul la poarta noua la Basescu !

  2. E simplu: a invatat de la tac-su securist si de la Ponta.
    Securistii si tupeistii ne reguleaza pe banii nostri.
    Asta invata si copiii lor oriunde sunt trimisi pe bani publici.

  3. „Harvard-ista” lu’ peste a studiat foarte mult „economia”, mai ales dupa orele de curs… A luat toate examenele „orale” cu brio si uite unde a ajuns… Si asta, in timp ce alte femei sunt maturate din sitem ca „nu corespund cerintelor partidului”, nu semneaza „ca primarul” orice prostie li se pune in fata si nu vor sa presteze nimic in afara serviciului…

  4. m am saturat sa citesc – biata fata, impinsa in fata, etc. nu ca as reprosa, fiecare cu opinia lui, dar asa se demonstreaza toleranta fata de o persoana absolut nepotrivita la ministerul de finante, una care comenta lui ponta sa arate lui base notele de la bac – nu e decat o fitzoasa care a invatat pe ochi frumosi care traiesta asa din varful degetelor, oare o stii sa si spele farfuria din care mananca?
    mi e sila mi e sila mi e sila
    e o propagandista comunsita nimic mai mult si o arivista dornica de parvenire.
    munca mai putina! asta e ioana petrescu care pe mine nu m a pacalit cu aerul de fata cuminte, dimpotriva adica are si bani si isi poarta parul ca o latoasa lenesa si neispravita.
    Pai o fata cu studii ca harvard sau nu in primul isi respecta meseria si persoana , nu sa se uite tot timpul la jupanul ponta si sa stea de bancuri cu notele de la bac… ce dracu asa tampiti suntem sa i dam crezare ca cica – vrea sa faca ceva pentru tara cum a declarat alta catastrofa, pricopie de a educatie….
    dar comunistii astia ca prin fata asta nesimtita care a ocupat postul de minstru fara merite si experienta profesionala, si deasemeni dinozaurii cu lefuri grase toti, de mai bine de 20 de ani, ne arunca praf in ochi tot timpul! aia e, noi cu munca de jos ei cu papagalul.Un om serios si muncitor nu si permitea la presedintia romaniei sa si bata joc asa cum a facut individa asta pe care o dispretuiesc maxim.Traim greu cu salarii mici platim taxe avem si copii care trag din greu sa invete iar o aceasta studioasa harvardista habar n are de viata asdevarata, continua sa ne jigneasca nu nultiatile ei din cap. huoooooooooooooo

  5. Prestatia acestei marionete ma face sa cred ca in afara de Harward a facut si ceva studii (fara frecventa)in cladirea din apropierea Kremlinului, cea cu fatada pazita de statuia lui Djerdjinski. Un exemplu edificator de cum se contamineaza un absolvent din occident, in apropierea sconcsilor din palatul Victoria.

  6. Eu nu i-as plange de mila. Iesirile publice ale acestei persoane demonstreaza un caracter mult mai periculos mult mai indoctrinat de minciuna decat 10 ponta.
    Daca in fata functie de presedinte al tarii adica cel care ii semneaza legile considera ca nu este cazul sa expuna motive, inchipuiti-va ce poate face cu un simplu roman care munceste pe salariul minim,
    Vin lupii tineri, aia care sunt din Twilight infometati de sange si minciuna si cu zambetul pe buze.
    Daca ar lucra si la un SRL de cartier si ar veni in fata patronului cu scuze ca lasa iti arat calculele dupa un an ar fi scoasa pe usa in secunda doi.
    La noi este ridicata in slavi. Nu e singurul roman cu diploma. Nu suntem in pestera. Mai sunt licentiati la universitati de prestigiu. Dar nu merita prezentati. Pentru ca nu servesc interesele partidului,

  7. ce aveti cu biata fata?
    e impinsa in fata de golani ….asa functioneaza aceasta societate….vorbim de sistemul de stat..golanii sunt numiti in functii politic insa cineva trebuie sa le faca treaba… se folosesc de acesti tineri pentru a ajunge si a se mentine la putere.
    cand ceva nu merge…cand prostimea protesteaza…acesti inaintasi sunt maturati…cateodata mai raspund si penal pentru ce au semnat pentru acesti golani.

Comentariile sunt închise.