
Fostul Preşedinte Traian Băsescu a dat publicităţii pe o reţea de socializare documentele semnate de Gabriela Firea cu fosta firma a Securităţii Crescent.
Din documentele postate pe Facebook reiese că Gabi Firea, în calitate de director general al SC Media Casa Press, a contractat iniţial, în anul 2007, un împrumut de 100.000 de euro de la compania Crescent Commecial & Maritime, cu sediul în Cipru, după care prin mai multe acte adiţionale sumele împrumutate au crescut la 400.000 de euro şi 1.850.000 de dolari. Fostul Preşedinte i-a cerut Gabrielei Firea să răspundă dacă banii au fost restituiţi.
”Contract de împrumut între Crescent, firmă a fostei securităţi şi SC Media Casa Press SRL, firmă parte a trustului turnătorului Felix, administrată de doamna Firea. Sunt convins că doamna Firea ne poate spune când s-a rambursat împrumutul”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.
Comentariile sunt închise.