victor-ponta-sebastian-ghita

Fostul lider al PSD, Victor Ponta, continuă dezvăluirile despre presupușii ofițeri acoperiți din lumea politică. După ce Traian Băsescu a indicat că singurii doi acoperiți din politică sunt Victor Ponta și Sebastian Ghiță, Ponta a reacționat și a spus că despre el nu știe, însă nu exclude ca Sebastian Ghiță să fie acoperit, informează stiripesurse.ro

”Da, am văzut și eu. De Ghiță, s-ar putea, dacă știe domnul Băsescu. De mine nu știu, dar de Ghiță s-ar putea”, a declarat Victor Ponta.

”Personal ştiu doar doi oameni dintre politicieni cărora l-i s-a făcut onoarea ca la un moment dat să fi fost cu adevărat ofiţeri acoperiţi, dar niciodată nu voi putea să dovedesc acest lucru: unul se numeşte Victor Ponta la SIE şi altul se numeşte Sebastian Ghiţă la SRI. Cu siguranţă, ei nu mai au această calitate după ce au intrat în Parlament.În plus, ăștia doi, nu vor să preia partide în numele serviciilor secrete”, a scris Traian Băsescu.