Fostul premier Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, a stabilit Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Naţionale de Atestare a Diplomelor (CNATDCU), urmând ca raportul final să fie supus votului în Consiliul General de joi, au declarat surse din Ministerul Educaţiei pentru MEDIAFAX.
Potrivit unor surse din Ministerul Educaţiei, Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a finalizat raportul privind lucrarea de doctorat a fostului premier Victor Ponta.
Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că membrii Comisiei Tehnice, în urma unei analize a lucrării, au făcut recomandarea de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta.
Potrivit procedurii, raportul Comisiei Tehnice a fost prezentat Comisiei Juridice din cadrul CNADTCU, care ulterior a fost înaintat preşedintelui instituţiei. Membrii Comisiei Tehnice sunt aleşi prin recomandare de către membrii din Comisia Juridică. În acest caz, este vorba despre trei persoane, din exteriorul CNATDCU, care au analizat lucrarea de doctorat.