Românul Iulian Gherguț, răpit în Burkina Faso, apare într-o înregistrare video șocantă! În mesajul video, Gherguț apare cu barbă și îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu se grăbească.
„Vă rog să nu mă eliberaţi prematur, domnule preşedinte, ci să procedaţi aşa cum aţi promis în celebra dumneavoastră carte intitulată Pas cu pas.
Mai întâi, faceţi-vă câteva concedii exotice, apoi efectuaţi mai multe vizite în străinătate, mai postaţi câte un mesaj pe Facebook şi abia apoi trebuie să-mi vină şi mie rândul.
În fond, mă aflu şi eu tot într-un cadru exotic, cu palmieri, mult nisip, cămile. Am parte chiar de adrenalină când vin răpitorii şi îmi arată un paloş sau cam aşa ceva.
Deja înţeleg că aţi făcut Primul pas pentru eliberarea mea publicând cartea cu acelaşi nume.
La Al Zecelea Pas poate îmi revăd şi eu familia.
Salam aleikum, domnule Preşedinte.
Slowly, my president !”
sursa: criterii.ro
„Salam aleikum, domnule Preşedinte.”
Traducere libera : Esti salam cu sasoia, cu Prima ta dinte !
Da! „Slowly and surely!”
Comentariile sunt închise.