Românii care pleacă la muncă în străinătate, chiar și în alte state din Uniunea Europeană, vor fi afectați într-o măsură foarte mare de planurile Guvernului de modificare a Codului Fiscal pentru introducerea impozitului global și înlocuirea contribuabilului persoană fizică cu gospodăria fiscală. Draftul, aflat în discuție la nivelul Ministerului Finanțelor și prezentat în premieră încă de miercuri de Profit.ro, prevede și că românii care pleacă să muncească în altă țară vor datora impozit statului român dacă nu-și mută rezidența fiscală în țara în care se duc. Riscurile sunt foarte mari ca aceștia să fie impozitați de două ori, de statul în care lucrează, dar și de statul român, a declarat pentru Profit.ro Gabriel Sincu, director executiv al departamentului de asistență fiscală și juridică la EY România, conform flux24.ro
Un articol din draftul Ministerului Finanțelor prevede că impozitul pe venit se aplică în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României.
„Eu până acum dacă eram român și aveam un contract de muncă în străinătate și desfășuram activitatea în străinătate, nu mă întreba nimeni aici de impozite. Plăteam impozit acolo și veneam acasă cu banii, suma netă, și nu aveam nici măcar obligații declarative. Sunt banii mei, obținuți din contract de muncă acolo. La revedere”, a spus Gabriel Sincu.
Dacă se adoptă forma actuală din draftul Ministerului Finanțelor, pentru a beneficia de scutire la plata impozitului în România, o persoană va trebui să-și mute rezidența în afara României, astfel încât să nu plătească impozit în două locuri.
Proiectul de modificare a Codului Fiscal prevede că persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedește schimbarea rezidenței într-un stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României, până la data schimbării rezidenței.
Această persoană are obligația completării și depunerii la autoritatea competentă din România a unui formular, cu 30 de zile înaintea plecării din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, și va face dovada schimbării rezidenței fiscale într-un alt stat.