alina magureanu

În rândurile următoare puteți citi în exclusivitate mărturia lui Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, referitoare la modul ”ireal” în care s-au desfășurat mai multe interogatorii cu procurorul DNA Ploiești Mircea Negulescu, în timpul instrumentării unui dosar penal în care Oprea a fost ulterior inculpat. Mai jos prezentăm un scurt dialog purtat în cursul acestei zile cu Vlad Oprea, în care acesta rememorează cum dialogul procuror-martor a degenerat într-o zeflemea de bodegă, înjositoare pentru demnitatea umană.

Cum a decurs prima dumneavoastră interacțiune cu procurorul Negulescu?

Prima dată am fost chemat în calitate de martor într-un dosar în care era acuzată o doamnă judecător, că ar fi luat șpagă pentru a acorda o sentință favorabilă unor cetățeni care solicitau cumpărarea unor terenuri. Și am fost chemat inițial în calitate de martor. În acea zi din luna martie 2016, când am fost chemat ca și martor, după ce am fost supus la un tir de întrebări în fața mai multor persoane pe care nu le cunoșteam, domnul procuror Negulescu m-a luat într-un birou separat, iar printre primele lucruri pe care mi le-a menționat atunci, a fost că îmi transmite salutări de la domnul Gheorghe Ionescu, care în momentul respectiv era copreședinte al PNL Prahova.

Salutări în ce context?

N-am înțeles. În nici un context, că vorbele sale n-aveau nici o legătură cu absolut nimic. Mi-a zis că au luat cafeaua cu o zi înainte și că îmi transmite salutări de la dânsul. N-am înțeles care-i motivul. Am zis: ”ok, în regulă”. După care, în loc să mă întrebe ce s-a întâmplat legat de cazul respectiv pentru care m-a chemat, a schimbat tema dialogului, pentru că între timp a intrat în birou un ofițer, un angajat de la DNA Ploiești pe care nu-l cunoșteam, care i-a adus o carte de identitate și i-a zis că a venit doamna Alina Petre (Măgureanu), nora lui Virgil Măgureanu. Mi-a arătat buletinul dânsei, îl avea în mână și m-a întrebat: Vă place cum arată? N-ați vrea să încercăm un sex oral cu dânsa acum, pe-aici?”

Care a intenționat când v-a arătat bultetinul Alinei Măgureanu? A vrut să vedeți numele ei, fotografia?

Chipul.

Ce răspuns i-ați dat?

Efectiv prima dată am rămas stupefiat de bancul respectiv și i-am spus: ”Cred că am venit pentru altceva aici, nu pentru astfel de discuții”. Și mi-a răspuns: ”Ce, nu mai știi de glumă?”.

Ce s-a întâmplat în instanță, când dosarul a început să fie judecat pe fond?

Acum aproximativ 3 săptămâni a fost prima oară când se audiau martorii cheie din dosar, de fapt cei 3 denunțători din dosar și am rămas surprins că l-am văzut pe domnul procuror. A venit cu o jumătate de oră mai devreme, a intrat în holul de la Curtea de Apel Ploiești, s-a dus în zona birourilor unde bănuiesc că sunt judecătorii, la etaj. Procesul s-a întârziat vreun sfert de oră. Când s-a intrat în sală a venit împreună cu doamna judecător. În momentul în care a fost audiat al doilea martor, doamna judecător l-a întrebat dacă a purtat cu mine vreo discuție pentru ca din partea Primăriei Sinaia să nu meargă nimeni la proces și să nu facem recurs și dacă eu l-am asigurat că din partea primăriei nu se va prezenta nimeni la proces. În momentul în care s-a pus această întrebare, domnul procuror Negulescu se uita la martor și din privire și din mâini gesticula un fel de ”spune, spune că da”. Martorul a stat o secundă să se gândească, s-a întors către judecător și i-a spus: ”Niciodată n-a avut loc nici o discuție și nici gând de așa ceva”. În momentul ăla domnul procuror Negulescu a luat ochelarii pe care-i avea în mână și i-a aruncat pe biroul procurorului din sala de judecată. Am și martor care a fost cu mine în sală și se uita la el.

Când ați fost pus sub acuzare dialog ați avut?   

În 20 sau 22 aprilie 2016  m-a pus sub acuzare, cu o săptămână jumate înainte de începerea campaniei electorale, ocazie cu care mi-a zis de față cu avocatul că-mi va face mai multe dosare decât ăsta, ceea ce s-a materializat după, că mi-a trimis ANAF-ul în control. Mi-a zis că suntem un grup infracțional organizat. M-a întrebat dacă mai merg la proprietățile mele din Monte Carlo și din Panama. Tot felul de porcării de genul ăsta. I-am zis că dacă aș fi avut astfel de proprietăți, cu siguranță nu mai eram la Primăria Sinaia, că nu mai stăteam pe aici. Și mai e ceva interesant de spus. În tot timpul cât mai audiat  pentru punerea sub acuzare, m-a întrebat de nenumărate ori dacă mai candidez.

Cu ce ajuta cazul?

N-am înțeles nici eu. De vreo 5-6 ori m-a întrebat acest lucru: ”Dar domnule primar, mai candidați?”. Eu i-am spus că nu e treaba lui, fiindcă nu e agentul electoral al cuiva, dacă eu mai candidez sau nu. N-am nici o problemă să merg la orice detector de minciuni și să fiu testat dacă v-am declarat adevărul despre dialogurile mele cu domnul procuror Negulescu.

Până la ora publicării materialului, procurorul DNA Ploiești Mircea Negulescu nu a emis punctul de vedere solicitat de subsemnatul, referitor la declarațiile lui Vlad Oprea.

 

Sursa: investigatiicenzurate.wordpress.com