Fostul soț al Elenei Udrea și-a ascuns firmele cu proprietăți valoroase pe numele apropiaților, iar sumele de bani le primea prin societăți de tip căsuță poștală. Acum, ANAF nu prea mai are ce executa, informează libertatea.ro
Deși este considerat unul dintre cei mai bogați și, mai ales, influenți oameni de afaceri de după 2000, averea lui Dorin Cocoș pare să nu permită recuperarea prejudiciului de nouă milioane de euro stabilit de judecătorii Înaltei Curți săptămâna trecută. Reamintim că afaceristul a fost condamnat doi ani și patru luni în dosarul denumit “Microsoft”.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au pus sechestru asigurator pe aproximativ 15 proprietăți ale acestuia. Este vorba de case, apartamente și spații comerciale care sunt deținute de firmele controlate de fostul soț al Elenei Udrea. Euro Hotels International Co și Dalli sunt cele mai cunoscute srl-uri controlate de Dorin Cocoș.
De altfel, prima companie deține trei hoteluri. Cu toate acestea, Dorin Cocoș apare doar ca și co-acționar alături de o apropiată, Stana Tudor, a cărei familie este prezentă în mai toate srl-urile care au avut legătură cu condamnatul din Dosarul Microsoft. Stana Tudor este și administrator la Euro Hotels International Co. Reprezentanți ai Administrației Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) ne-au transmis că va fi dificil de scos la vânzare aceste hoteluri și se pot vinde doar părțile sociale care aparțin lui Cocoș.
Mită prin căsuța poștală din Cipru
Offshore-ul cipriot Barringwood Investment Ltd a fost folosit de Dorin Cocoș pentru a primi șpaga de nouă milioane de euro de la Claudiu Florică în Dosarul “Microsoft”. Aceeași firmă de tip căsuță poștală a fost utilizată și de Elena Udrea, conform DNA, pentru a primi o parte din mita de cinci milioane de dolari de la Bogdan Buzăianu. Nici sumele din acest offshore nu pot fi executate pentru că este înregistrat pe numele lui Dinu Pescariu.