La 26 de ani de la căderea regimului odios securisto-comunist apar tot mai des constatări amare cum că democrația de tip nou se plasează, uneori, sub nivelul dictaturii. Dacă Ion Iliescu spunea, cîndva, că proprietatea privată ”e un moft”, iată că și drepturile omului par să se încadreze cam tot pe acolo.
O constatare de felul celor sus pomenite e aceea că, în regimul comunist, adică acea dictatură care nu dădea doi bani pe drepturile omului, violarea corespondenței private era sancționată mult mai aspru decît în codul lui Predoiu & comp.
Și asta nu ar fi nimic…
Dar, să o luăm metodic.
Prima ciudățenie este că în noul cod penal, violarea secretului corespondenței a fost mutată de la capitolul ”Infracțiuni contra libertății persoanei” la ”Infracțiuni de serviciu”.
Dacă, în codul comunist din 1968 violarea corespondenței se sancționa, conform art.195, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, în varianta actuală, art.302, pedeapsa a scăzut pînă la între 3 luni și un an.
Adevărata bombă este, însă, o prevedere total nouă privind violarea corespondenței:
Art.302
”(5) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.”
Altfel spus, dacă deschideți mailurile ori scrisorile vecinului și aflați că vrea să taie un copac de pe domeniul public, scăpați nepedepsit pentru că, nu-i așa?, ați surprins o faptă cu semnificație pentru viața comunității.
Oare aici să adaste secretul din spatele comunicatului în care Black Cube, fără a nega acuzația de spargere a corespondenței șefei DNA, a susținut că a respectat întru-totul legislația din România?
La urma-urmei, de interes public ar fi și să aflăm, ipotetic vorbind, din mailurile obținute de israelieni, că Laura Kovesi avea o relație neprincipială cu vreun ștab din servicii.
sursa: inpolitics.ro