Prezent mierciuri seara in platoul B1, vicepresedintele PSD Valeriu Zgonea, aflat in greva parlamentara, a anuntat, intr-o dezbatere despre chiulul din Parlament, cui va dona banii incasati in perioada de protest .

“Banii vor merge la Pro Democratia, am si anuntat!”, a spus Zgonea, raspunzand speculatiilor lui Robert Turcescu cum ca suma ar putea fi donata unei rude sau in colegiu pentru campanie electorala.

Asociatia Pro Democratia este condusa de Cristian Parvulescu, unul dintre vectorii societatii civile care i-au insotit pe liderii USL la Parlamentul European, in cadrul dezbaterii despre derapajele democratice din Romania.

Ar mai fi de amintit ca, potrivit informatiilor de pe contul de Facebook al vicepresedintelui PSD, citatul sau favorit  a fost enuntat de George Bernard Shaw: „Democraţia este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm”.

43 COMENTARII

  1. drept sa spun nici nu stian cine este asta.tot timpul pe la tv .ma gindeam ca lucreaza pe acolo sau e vreun analist de ceva.ca toti acu sint analisti,cronicari,istorici etc.nimanui nui mai place sa munceasca cu adevarat.-
    -mai sint ca el ce-si fac veacul pe la tv si dau cu papagalul.la rtv romania(aia rupta de realitatea(cu adevarat e rupta)in fiecare saera aceeasi invitati.aceeasi.niste papitoi si papitoaice .

  2. Poate ca greva asta parlamentara”originala” a fost facuta ca pe langa chiul sa le aduca si niste foloase timp si bani pentru campania ce va sa vina asa cum spui si tu Gratiela

  3. Este buna gaselnita cu virarea banilor societatilor civile (bineinteles, pro-PSD!). Nu stiu de ce, dar in clipa asta mi-a trecut un gand sugubat. Oare acesti „banuti munciti cu sudoarea fruntii lor” nu iau calea propriului partid pentru ca tot suntem in campanie electorala si foamea dupa bistari este mare ? Ar o cale mai cotita/ocolita de virare a acestor fonduri, ca in bancul cu Bula si aschia de lemn care a ocolit casa de 3 ori si apoi i-a intrat bunicii tot in „dos”, ca sa nu o spunem pe sleau unde…

  4. Probabil ca dupa ce doneaza banii, Zgonea se va intalni cu Parvulescu si isi va lua banii inapoi. Nu suntem un popor chiar atat de tampit sa nu ne dam seama de aranjamentele lor. Parvulescu a inceput sa se preteze din 2008 la tot felul de aranjamente meschine. Nu stiu ce cauta in fruntea Pro-Democratiei. O denigreaza.

  5. Zgonea!!??!! O jigodie fara cel mai elementar bun simt, un ,,POLITRUC-INCULT” care efectiv nu cunoaste bunele maniere, si nu respecta un dialog civilizat, in schimb necioplirea si balacareala sant,,CALITATILE SALE” !!!!!!

  6. Sincer fara gluma pe mine m-a luat durerea de cap dupa circul numit dialog intre cei doi politicieni „Zvonea „era atat de vocal ca celalalt nu putea spune aproape nimic ,ca pe ulita satului .La acuzatia Andreei Pora de furt a devenit mut n-a avut replica ,asta spune mult

  7. @Mark,”cu cca.1 milion de euro pe luna adica sumele necuvenite de parlamentarii usl,se pot face reparatii la acoperisul parlamentului”aaa!,nu!,sa dea bugetul de stat ,ca are un pic de crestere economica,si de ce sa traiasca romanul de rind bine,sa traiasca ei(uslasii),facind greva pe banii nostri.Sint niste excroci,numai vorba este de ei,nu stiu cum sint unii romani,asa de creduli,nu s-or fi saturat de minciunile lor?O zi buna tuturor!

  8. Buna ziua,dragi prieteni.Va citesc zilnic,acum,sint f.intrigata de Zgo(r)nea,l-am vazut aseara, cind facea spume la B1,nu-l cunosteam,dar mi-a dat seama de unde vine,dupa patima cu care vorbea,am mutat pe alt canal,ca nu-i suport.Stati linistiti,nu doneaza nimanui salariu,praf in ochi,pai cum sa-l doneze?are nevoie de el(ca de aia au facut greva,sa faca si ei economi, din bugetul de stat),sa cotizeze la partid,ca vin alegerile si trebuie sa intre in parlament,ca n-avem sansa ca numarul lor sa se reduca,referendum votat de 80% din populatia,nu se respecta,nu vor constitutie noua,pai,cum,cine mai doarme in parlament,cine sa se mai joace,jocuri pe leptopuri si multe altele,pe care nu le mai enumar,ca le stiti si voi.@MarK,bine zis,imi place,asta vroiam sa spun si eu.Pirvulescu?!un neica ,mafiot ca si cei din usl,vorba romanului,”cine se aseamana se aduna”,”cum e turcul si pistolul”Sa inceapa „Nasul”,sa-i mai demaste,ca se fac „mici”,n-auzi nimic de la ei tac chitic,ca atunci cind a demascat pe cei care primeau bani de chirie de la parlament si ei aveau proprietati in Bucuresti,va amintiti,nu!.Sa fiti iubiti!Succes, Nasule!abia te astept.

  9. zgonea..zvonea..zgornea…etc…sablonul politicianului psd..si nu numai..ei isi platesc candidatura si partidfle ii scot in „fata”…pe urma populismul si demagogia desavirsesc acest sistem…ramii cu gura cascata la ce pot spune aceste nulitati…tupeu,obraznicii,jigniri,minciuni….si unii ii si voteaza…

  10. Cu cca un milion de euro pe lună adică sumele necuvenite pentru parlamentarii USL se pot face reparatii la acoperisul Casei poporului!Se pot deconta in cadrul cheltuielilor prevăzute la bugetul parlamentarilor,prin redistribuire.
    Tipic pentru gindirea financiară a USL!MITA! Prin mituire,dar nu din banii personali,ci din cei deturnati de la stat SA MITUIM!

  11. Asa se explica inversunarea madamei pipidi in apararea usLasilor pe toate tembeliziunilor. Am urmarit la Robert Turcescu pe dl Blanculescu. pipidica nu-l lasa sa vorbeasca, acum inteleg de ce.

  12. Eu nu inteleg cum poti sa donezi ceva ce nu-i al tau? Tot aud chestiunea aceasta cum ca domnii de la USL vor dona indemnizatiile. Pai domniile lor sunt intr-un fel de concediu pentru protest,care ma gandesc ca ar trebui sa fie fara plata, din cate stiu eu doar concediu de odihna este prevazut prin legile noastre ca trebuie platit.

  13. Banii pe care ii doneaza Zgonea sunt si ai mei, iar deturnarea de fonduri este o infractine penala. Pentru ca banii cu pricina au un scop stabilit de lege, anume sa reprezinte remuneratie pentru activitatea parlamentara. Ori, cum activitatea parlamentara este nula, orice plata devine infractiune care priveste deturnarea de fonduri mentionata. Corect?

    • Aveti perfecta dreptate! Nu vad de ce l-as mai plati pe musiu Zgonea daca, pe de o parte, nu-si face treaba acolo unde a fost trimis de romani si, pe de alta, daca dupa ce ca primeste niste bani fara sa-i justifice prin activitatea sa ii mai si doneaza lu’ nea Parvulescu?! Cum eu n-am posibilitatea de a opri transferul banilor din buzunarul meu in cel al lui Parvulescu via Zgonea, este de datoria statului sa o faca! Asta lasand la o parte faptul ca, in afara ca este un chiulau, este si lipsit de bun simt! Frate, parca ii alegem atunci cand ii „alegem” : cu cat mai lipsit de educatie, mai agramat, mai tupeist si lipsit de bun simt cu atat mai bun!

  14. O nulitate ziceti voi??? nu cred.Era singur contra patru .Si daca a reusit sa-i scoata pe toti din pepeni asta inseamna ca ce spunea el nu le convenea celorlalti care aveau alta misiune acolo.Aceea de a lingusi noul premier si de a acuza opozitia.Oricum emisiunea a fost penibila.Tineti-o tot asa atacand opozitia ca va veti trezi cu PPDD majoritar si cu PLD_UL langa PNTCD

    • @Elena,este dreptul tau sa crezi ce vrei despre respectivul parlamentar.Pana la urma daca nu agreezi un post de televiziune,sau un blog :-h
      Daca demagogia si lipsa realitatii ( bunului simt ) sunt pe placul tau,asta este ! Dar pe mine nu ma poti convinge ca prin aceasta bataie de joc la adresa celor ce ne castigam banii MUNCIND,si ma refer la greva opozitiei,castiga democratia,inseamna ca si tu ai gresit „usa„ Sau asta este misiunea ta? 😉

    • Te-a „rupt” mila de zgonea ca era singur contra patru????? Daca pana acum nu va luam in seama incep sa va compatimesc- ura e cea mai grea boala! N-am crezut ca afecteaza si auzul- chiar ti s-a parut corect ce spunea? Sau cadeti in extaz si nu mai conteaza sensul cuvintelor?

  15. Pro Democratia e cumparata de uselisti.
    A spus o baba cu gura sparta si limba legata de creerul mic.

    • Asta e a nu stiu cata dovada ca Asociatia Prodemocratia e puternic integrata acestei aliante USL.

  16. Iata cum donatia devine mita, greva devine actiune complicitara, iar banii contribuabililor ajung sa serveasca obscuritatii politicianiste.
    Astfel, social-democratia se transforma din doctrina in demagogie. Wtf?

  17. ZGONEA? O NULITATE A POLITICII ROMANESTI,UN INDIVID DE O NESIMTIRE CRASA , O LICHEA CA MULTI ALTII CARE VOR TREBUI ELIMINATI LA URMATOARELE ALEGERI.

  18. ce donatii domnilor? fac cheta sa-si plateasca datoriile ,si sunt disperati sa ajunga la putere pentru ca altfel vor fi executati de portareiasa ca va dati seama de disperarea lor?ce doar nu credeti ca vor sa vina la putere pentru amaratii pe care tot ii pomenescca si cand pd-ul iar fi inventat ,lor le trebuie puterea pentru ca altfel dispar ca partid ,dar…sunt destui oameni care sunt naivi asa ca….Dumnezeu sa ne pazeasca!

  19. Sunt absolut de acord cu Dnul Turcescu=cum sa donezi ceva ce nu ai.Practic doneaza ceva ce nu au dreptul sa solicite.Plata lor este urmarea unui contract cu noi cetatenii(prin vot),iar noi i-am trimis acolo sa munceasca nu sa faca greva sau cum s=o chema.Sa le fie rusine!!!

  20. un individ pus mereu pe scandal fara nimic constructiv.Eu stiu ca atunci cand nu merg la serviciu nu primesc bani. Dece acest domn si nu numai primeste bani fara munca? E usor sa donezi cand primesti bani pe degeaba si mai ales platiti de noi care ne vedem de treaba.

  21. SDV istul asta convertit ad-hoc la monarhie,cu maniere de ghertzoi doneaza bani Pro Democratiei??? Da` de ce nu ong ul d-nei AMP?? ONG ul dansei ce are? Le plangea de mila nevoiasilor cu casele acoperite de zapada la Turcescu.Normal ar fi fost sa-si duca nesimtirea la usa unui astfel de amarat si sa-i inmaneze personal banii! Ai lui si ai altor slaninosi, uuups! uslinosi !

  22. De nu au reusit romanii prin referendum, adica reducerea nr. de parlamentari, au reusit pUSLamalele prin chiulul generalizat. Deci se poate si fara ei!!! Veti spune:
    – Da dar asta nu-i democratie !!
    De parca am avut vreodata asa ceva in ultimii 22 de ani…. 🙂

  23. Hai ca traim sa o vedem si p’asta.
    Un PSD-ist mituieste un PNL-ist travestit 😆

  24. Parvulescu nu reprezinta nici o societate civila.El reprezinta USL.A fost unul din vocile care au fost pro intrare in parlament de pe locul trei.
    Zgonea ar trebui sa doneze banii sinistratilor inzapeziti.La televizor le plange de mila.In realitate il doare undeva de ei.

  25. Si Pirvulescu face parte din aceeasi gasca,inca de demult acest personaj nu mai reprezinta democratia,si dupa cum se vede lupta impotriva ei.Ar trebui sa-i schimbe numele in ANTIDEMOCRATIA,si pentru ceea ce face primeste si bani,a spus-o Zgonea cu gura lui.

    • Eu i-am spus Pork Demokraţia, îmi aduce aminte de „Ferma aniumalelor” redivivus.

  26. Am vazut emisiunea,un personaj dizgratios se inscrie perfect in tiparul nesimtitilor care domineaza scena politica si o fac de kkt!Pe aceeasi lungime de unda cu Ghise,Vasileasca,Pi-pi-de,ei fac TROACA si LATRINA pe unde ajung!

  27. Vroiam sa amintesc si de „hiperdemocratul” parvulescu- mi-e o greata si de impartialul asta…
    Nu sunt de acord sa-si ia drepturile banesti nici un chiulangiu din parlament si cu atat mai putin sa le doneze te miri cui!N-au decat sa-si doneze averile lor cinstite cui vor!

  28. Ei fac aceste donatii doar pentru a avea un raspuns cand li se reproseaza ca nu muncesc si incaseaza bani. Si bineanteles ca doneaza acolo unde au interese, doar nu o sa doneze pentru cei saraci

  29. o nulitate acest Valeriu Zgonea,sa nu uite ca acesti bani incasati sunt din banii poporului si trebuie sa participe la sedintze ,dezbateri …pentru o adevarata democratie in ro. nu sa doneze „unei rude sau pentru campanie electorala”

  30. L-am vazut pe nesimtit, are niste argumente penibile pentru a justifica atitudinea lor – toate incep cu „ba pe-a matii”!Sustin ca nu-s luati in seama in parlament, ca nu li se adopta amendamente,…,dar ei la orice sunt contra, pentru ei toti(adica ceilalti) sunt hoti, prosti, marionete!Cand li se aduc argumente de bun simt striga sa acopere vocea care nu le canta-n struna!Pe Tvr Info era marele avocat/superspecialistul/megadesteptul= enervantul de sova care ii baga in tot felul de „gropi” avocatesti pe usl-asi – dar „fiecare pasare pre limba ei piere”

    • Au vazut ca le merge metoda aplicarii „pumnului in gura” si atunci o folosesc pentru ca argumente constructive nu au. Nu cunosc alta cale decat a critica pe altii, fara a veni cu solutii viabile. Stau bine la capitolul „hotii striga hotii”.

  31. Domnului Zgo(r)nea i-a scăpat porumbelul, banii parlamentarilor chiulangii vor fi donaţi societăţii civile care va reaprinde şi vor susţine Loviluţia din Piaţa Universităţii.
    Nu înţelegeam ce vrioau să spună tele-parlamentarii USLaşi pe la vuvzantene: „staţi să vină căldura”. Mai ales domnul susnumit, Fenechiu, Ghişe, bondocelul fără nume de la PC şi alţii.

Comentariile sunt închise.