Divorţul Elenei Udrea (42 de ani) de Dorin Cocoş a surprins pe toată lumea. Deşi cei doi afirmă că s-au despărţit din cauză că petreceau din ce în ce mai puţin timp împreună, gurile rele spun că la mijloc ar fi fost un alt bărbat, potrivit obiectiv.info
„Faptul că avem cariere atât de diferite şi, în cazul nostru, chiar incompatibile, unul politică, altul afaceri, ne-a privat de timpul petrecut împreună necesar relaţiei şi a supus căsătoria unor presiuni din exterior care au afectat-o iremediabil”, declara Elena Udrea imediat după divorţ.
Cei care au aruncat bomba despre o presupusă relaţie au fost jurnaliştii de la exclusivnews.ro, care susţin că, între Elena Udrea şi primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş (35 de ani), s-ar fi înfiripat o idilă.
Aceştia au dezvăluit că pe vremea când Udrea a participat la mai multe evenimente organizate în Baia Mare, alături de Cherecheş, preşedintele actual al PMP ar fi radiat de fericire în preajma lui Cătălin Chercheş, care, culmea, la vremea respectivă nu era însurat.
După publicarea acelor fotografii, presa tabloidă i-a cuplat rapid pe cei doi dar Corneliu Vadim Tudor a fost cel care a „turnat” mai mult despre fostul ministru şi fostul candidat la Preşedinţie, Elena Udrea.
„Elena Udrea şi-a înşelat şi bărbatul (Dorin Cocoş) şi amantul (Traian Băsescu), ultima achiziţie e primarul din Baia Mare (Cătălin Cherecheş)”, scria Vadim pe o pagină de socializare în urmă cu un an.
„Despărţirea bruscă dintre Dorin Cocoş şi Elena Udrea are un motiv bine determinat. Relaţia extraconjugală pe care Traian Băsescu o are de mai mulţi ani cu Elena Udrea este una ştiută. Ca şi protecţia, constantă, pe care Palatul Cotroceni a oferit-o carierei politice a Paraşutei din Pleşcoi. Adulterul era acceptat, tacit, de Dorin Cocoş. Ceea ce a umplut însă paharul răbdării galinaceei respective este faptul că de circa 4 luni de zile Elena Udrea este şi amanta primarului din Baia Mare, independentul Cătălin Cherecheş. Acest ultim amantlîc al Pirandei a fost cireaşa de pe tort (mort)! Sursele noastre spun că, în urmă cu circa o săptămînă, Dorin Cocoş i-a cerut Elenei Udrea (proaspăt întoarsă chiar dintr-un „turneu“ în nordul ţării), să întrerupă relaţia cu primarul din Baia Mare, pentru că îl face de rîsul lumii. Discuţia dintre cei doi soţi a avut loc miercurea trecută, în jurul orelor 21, la domiciliul acestora – vila din Pipera – dar curva a refuzat, ţipînd la Cocoş că aşa ceva nu ar trebui să îl deranjeze, avînd în vedere că, de facto, ei sînt despărţiţi de mai mult timp. Atunci, Dorin Cocoş i-a cerut rapandulei să oficializeze despărţirea lor, pentru că el nu mai suportă să joace rolul de paravan. Elena Udrea a acceptat, după care l-a informat pe amantul oficial, care, în realitate, e impotent (după operaţia la coloană, efectuată în Austria). Pentru cei care nu îl ştiu, Cătălin Cherecheş este un traseist nenorocit. A fost ales deputat pe listele PSD în 2008. În 2010, a părăsit PSD-ul pentru PNL. În acelaşi an, a fost exclus din PNL, devenind independent. La alegerile locale din 2012 a intrat din nou în PNL, cîştigînd primăria Baia Mare.
În ianuarie 2013, a fost din nou exclus din PNL, cu motivul oficial că nu a făcut campanie candidaţilor USL la alegerile parlamentare din decembrie, dar, de fapt, el era unul dintre susţinătorii lui Andrei Chiliman, aflat în război cu Crin Antonescu şi devenise enervant”, a fost „dedicaţia” lui Corneliu Vadim Tudor pentru Elena Udrea.
Până la ora actuală nu s-a oficializat nimic între Elena Udrea şi primarul din Baia Mare, întârind parcă şi mai mult eternele zvonuri despre o presupusă relaţie a Elenei Udrea cu Traian Băsescu.
sursa: obiectiv.info