După modelul Ungariei și Poloniei, Guvernul ia în calcul naţionalizarea pensiilor private, pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar, lucru care ar duce la înjumătăţirea pensiei în anul 2040, avertizează principalul partid de opoziție.

Scenariul a fost lansat de prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu. „În culisele Guvernului Grindeanu-Dragnea se discută din ce în ce mai apăsat de naţionalizarea pensiilor private, pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar”, susţine Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă transmis de PNL. Prim-vicepreşedintele liberal explică faptul că naţionalizarea pensiilor private ar avea ca efect scăderea pensiei de la 30% la 17% din salariul mediu în 2040.

„Consecinţele pentru milioane de români ar fi dramatice. Ca să vă faceţi o imagine, pensia medie în 2016 a fost de 931 lei, la un salariu mediu pe economie de 3.131 lei. Deci, pensia medie este aproximativ 30% din salariul mediu pe economie. Dacă pilonul II se confiscă, atunci pensia medie va mai reprezenta doar 17% din salariul mediu pe economie. Adică în momentul de faţă ar trebui să trăiţi cu o pensie de 532 lei”, mai spune Predoiu.

Câți bani ne va da statul la bătrânețe

La rândul său, Radu Crăciun, directorul general al BCR Pensii, a atras atenția asupra efectelor grave pe care le-ar implica naționalizarea pensiilor private, în condițiile unei presiuni tot mai mari asupra sistemului public. El a explicat că, spre deosebire de pensiile din sistemul public, a căror valoare nu este legată matematic de valoarea contribuțiilor plătite, cele private reflectă exact sumele cotizate. „Pensiile publice nu numai că vor reprezenta probabil aproximativ 30-40% din veniturile la pensionare, dar vor fi și semnificativ mai mici decât totalitatea sumelor reținute de-a lungul vieții pentru plata asigurărilor sociale. (…) Asta reprezintă deja principala diferență pe care o aduce Pilonul 2 în raport cu sistemul public, faptul că banii se strâng lună de lună într-un cont individual aflat pe numele posesorului”, afirmă Radu Crăciun, într-un articol postat pe blogul său.

Mai mult, potrivit legii, sistemul privat garantează tuturor participanților că vor avea la pensionare un fond brut egal cu cel puțin suma tuturor contribuțiilor nete, minus comisioanele legale.

Confiscarea banilor munciți

El mai spune că „din fericire, România a reușit până acum să stea departe de abordările catastrofale din Ungaria și Polonia, ale căror guverne au sfârșit prin a confisca total, respectiv parțial, banii depuși de fiecare participant în contul său, în scopul miop al acoperirii unor goluri temporare în bugetul statului”. Pe de altă parte, din cauza presiunii bugetare cu achitarea pensiilor publice, creșterea graduală, stabilită prin lege, a contribuțiilor la sistemul privat a suferit diverse amânări. Astfel, în momentul de față doar 5,1% din salariul brut ajunge în contul individual, în loc de 6%, așa cum ar fi trebuit, potrivit unui calendar asumat inițial.

 

Citiți mai mult pe romanialibera.ro