pontaCristian Ghinea afirmă într-un editorial publicat în „Dilema veche” că recentul conflict dintre Ponta şi Adrian Sîrbu are la bază refuzul acestuia de a-i vinde lui Ghiţă Mediafax şi Gândul (sau a vinde ieftin).

Cristian Ghinea face o analiză despre „Victor Ponta şi libertatea presei”, în care vorbeşte despre atitudinea Premierului în cazul Voiculescu, lipsa de reacţie a unui CNA subordonat politic, numirea unor personaje aservite coaliţiei guvernamentale în posturi cheie la TVR şi SRR şi despre încercarea prezidenţiabilului PSD de a-şi asigura o presă exclusiv favorabilă prin acapararea instituţiilor media libere şi tranferarea lor în trustul prietenului Ghiţă.

„În sfîrşit, Ponta a tras o lecţie perversă din experienţa lui Adrian Năstase: mai bine să ai basculanta ta. Năstase reuşise să exercite un control considerabil asupra trusturilor private. Dar acest control era firav, condiţionat de puterea sa politică momentană, şi trebuia cumpărat periodic, fie cu contracte preferenţiale, fie cu alianţe politice (în cazul lui Dan Voiculescu). Ponta are acum ceea ce Năstase nu a avut niciodată: basculanta sa. Adică trustul de presă pe care i-l construieşte Sebastian Ghiţă. Acesta, dependent economic şi politic de Ponta, ia de la stat, pe de o parte (contracte prin interpuşi), pentru a construi un trust puternic (devenind el însuşi interpus pentru Ponta). Conflictul recent dintre Ponta şi Adrian Sîrbu are la bază refuzul acestuia de a vinde lui Ghiţă Mediafax şi Gândul (sau a vinde ieftin).

Acum cîţiva ani, vorbeam în rapoartele despre presă pe care le scriam despre dominaţia celor cinci mari: fraţii Micula, Voiculescu, Vântu, Patriciu şi Sîrbu. Printr-o combinaţie de efecte ale crizei economice (Micula, Patriciu) şi acţiuni ale justiţiei (Vântu), dominaţia celor cinci a fost distrusă, în ultimii ani. Voiculescu rămăsese ultimul dintre moguli. Cu el intră la puşcărie o întreagă epocă. Ar trebui să ne bucurăm şi pentru libertatea presei. Dar sîntem într-o perioadă de reaşezare anarhică, unde întrevedem noua tendinţă: controlul indirect şi cu bani murdari al unor politicieni asupra trusturilor de presă. Şi două paradoxuri murdare. Primul: dinspre opoziţie, doar Elena Udrea a acţionat pentru a construi un trust de presă controlat informal (B1, EVZ), deci dreapta politică va depinde mediatic de Udrea, mai mult decît vrea să creadă. Al doilea: s-ar putea ca din căderea lui Voiculescu să aibă de cîştigat cuplul Ghiţă – Ponta. Doar Ghiţă are conexiunile politice şi banii pentru a ieşi la cumpărături, atunci cînd Intact se va prăbuşi sau cînd familia Voiculescu va decide că e vremea pentru exit. Ponta este principalul prădător.

„Ascultă la mine, e mai rău ca Năstase“, îmi spunea recent un amic, genul de ziarist care vede multe cicatrici, cînd se uită în oglindă. Care se poate uita în oglindă. Şi care nu întîmplător tocmai ce a ieşit din presa mainstream, pentru a se refugia într-un proiect online fără legătură cu politica. Cred că are dreptate: Victor Ponta a construit pe nesimţite un ghem de legături în instituţii şi afaceri media, care îl fac mai periculos pentru presă decît Năstase. Mai ales că Năstase domnea într-o epocă în care trebuia să demonstreze în exterior bună purtare democratică, pentru a intra în UE. Ponta e aproape să domnească într-o epocă în care populiştii ameninţă democraţia liberală în jurul Europei, prin Putin şi Erdogan, şi o ameninţă din interior, prin Viktor Orbán. Vom mai avea o ancoră externă pentru apărarea libertăţii? Oricum, a te declara campionul libertăţii presei, în aceste condiţii, este greţos.

Adrian Năstase a crezut că poate să-i controleze pe toţi. Dan Voiculescu a crezut că poate să-i cumpere pe toţi. Amîndoi au aflat pe pielea lor că mereu rămîn unii pe afară, iar ăştia te vor urî pentru că ai încercat. Victor Ponta crede că pe cei pe care nu îi poţi controla îi poţi cumpăra, şi invers. Crede greşit?”.

1 COMENTARIU

  1. …indepartati cat mai repede pe acest ranjit care si-a batut joc cu buna stiinta de o tara intreaga,caci tara o sa se duca la vale precum casela la inundatie si ponta priveste cu satisfactie si mai ales cu pantofii lustruiti de borfasii din gasca !

Comentariile sunt închise.