Luiza Căzănescu, persoana care a atacat astăzi OUG 14 la Curtea de Apel București, i-a cerut ministrului Justiţiei, în 30 ianuarie, „să fie bărbat de stat şi să promoveze ordonanţele de urgenţă”, scrie digi24.ro
Ordonanța de Urgență nr. 14, care a abrogat controversata OUG nr. 13 de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală, a fost atacată la Curtea de Apel București. Au fost depuse două sesizări, prin care se cere suspendarea și anularea OUG nr. 14, implicit a efectelor ei.
Una dintre sesizări a fost făcută de Luiza Căzănescu, acuzată de complicitate la abuz în serviciu și condamnată în prima instanță la trei ani și două luni de închisoare.
Demersul a fost făcut pe 10 februarie, iar dosarul se află la Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Luiza Căzănescu a participat la dezbaterile organizate la ministerul Justiţiei pe marginea ordonanţei de modificare a codului penal. Iată intervenţia sa de atunci:
„Vă rog, domnule ministru, să fiţi bărbat de stat, să promovaţi aceste ordonanţe de urgenţă, să vă gândiţi la populaţie, să vă gândiţi că oamenii de afaceri români au fost distruşi şi li s-au înscenat dosare. Justiţia nu este în totalitate corectă şi sunt şi judecători şi procurori corecţi, sunt, am întâlnit. Sunt însă şi judecători şi procurori corupţi, eu am întâlnit. Să promovaţi aceste Ordonanţe de urgenţă apoi să avem şi amnistie, să vă gândiţi la populaţie, la oamenii în vârstă. Eu ştiu ce vorbesc. Eu am avut 18 dosare civile şi 46 penale şi mi s-au încenat numai mizerii. Eu vorbesc concret. Vă rog să aveţi curajul să luptaţi împotriva securităţii care a invadat toate organismele de stat. I-au scos pe copiii aştia în stradă. Eu am un magazin şi vorbesc cu studenţii care au ieşit în stradă şi majoritatea au recunoscut că au fost plătiţi”.