O informație cuprinsă într-un volum scris de un fost securist de marcă, ulterior general SRI, are menirea să ne pună pe gînduri mai mult ca oricînd în acest moment, cînd se derulează un veritabil război legat de cine pe cine are dreptul să intercepteze în România.
Analistul Ion Cristoiu a desprins, pentru ”Adevărul”, un fragment exploziv din cartea „Apărarea ordinii constituţionale. Pespectiva unui ofiţer de informaţii“, scrisă recent de generalul SRI (r) Vasile Mălureanu.
Despre ce este vorba, pe scurt:
”În 14 martie 1973, are loc în România lui Nicolae Ceauşescu un eveniment care va detona un Scandal cu putere de cutremur pentru Securitate: Abraham Schechter, medicul personal al lui Nicolae Ceauşescu, se sinucide, aruncându-se de la etajul V al Spitalului Floreasca. Abraham Schechter fusese medicul personal al familiei Ceauşescu timp de 17 ani. Potrivit unor mărturii, Nicolae Ceauşescu l-a demis pe ministrul de Interne Ion Stănescu şi pe alţi ştabi din Securitate, printre ei numărându-se şi Nicolae Pleşiţă, şi a desfiinţat Direcţia a VIII-a, Pază Demnitari. Aceste puncte de vedere explică supărarea lui Nicolae Ceauşescu prin credinţa acestuia că Securitatea ar fi căutat să-l racoleze pe doctor. Vasile Mălureanu avansează însă un alt punct de vedere, care mi se pare mult mai convingător în explicarea Scandalului făcut de Nicolae Ceauşescu. Securitatea îl suspecta pe doctor că lucrează pentru Mossad, susţine Vasile Mălureanu, preluând teza unui alt general de Securitate, Mihai Viorel Ţibuleac, formulată în revista „Vitralii“. Plecând de la această suspiciune, Securitatea l-a pus sub supraveghere pe Abraham Schechter. Operaţiunea s-a soldat cu 17 dosare despre medic. O parte dintre documente transcriau convorbirile telefonice ale medicului cu Nicolae Ceauşescu şi cu alţi membri ai familiei Ceauşescu. Convorbiri strict private, cum numai un pacient poate avea cu medicul său. După sinuciderea doctorului, Nicolae Ceauşescu a cerut de la Securitate materialele despre doctor. Şi a descoperit ceva care l-a făcut să ameţească: Securitatea îi ascultase pe Nicolae şi Elena Ceauşescu în convorbirile cu doctorul Abraham Schechter: „Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost iritaţi în mod deosebit de acest caz deoarece, solicitând materialele informative acumulate despre dr. Schächter, au constata că între acestea se regăseau şi redări fidele ale înregistrărilor convorbirilor telefonice ale medicului cu membrii familiei Ceauşescu”scrie Ion Cristoiu, pe baza dezvăluirilor fostului securist.
Urmarea a fost că Nicolae Ceauşescu, extrem de nervos, a ordonat măsuri severe, între care aceea ca în materialele informative ale Securităţii ”să nu mai apară numele lui Ceauşescu şi al membrilor familiei Ceauşescu, astfel încât Nicolae Ceauşescu a fost înlocuit cu „Conducerea superioară de partid şi de stat”. Mult mai important, Nicolae Ceauşescu a ordonat „să fie distruse toate materialele informative (note de informare, sinteze informative) în care figurau numele lui Nicolae Ceauşescu şi compania”. Un ordin prin care au fost distruse interceptările Securităţii, mai precis rezultatele spionării familiei Ceauşescu de către Securitate. Vasile Mălureanu scrie că în acel moment s-a decis distrugerea dosarelor de informatori care erau membrii de partid. Operaţiunea s-a numit Jarul”.
Au trecut de la acea întîmplare 43 de ani bătuți pe muchie.
Cel puțin o întrebare rămîne mai actuală ca oricînd și ar trebui să ne pună pe toți pe gînduri: dacă temutul dictator era interceptat abuziv, în intimitate, de propria poliție secretă, la ce ar trebui să ne așteptăm azi, cînd serviciile secrete par să nu mai aibă niciun stăpîn, iar tehnologia a ajuns la cote amețitoare?
Pe membrii de partid ai anilor 70 i-a apărat de abuzurile serviciilor, măcar instituțional, un ordin nervos dat de Ceaușescu după scandalul Schechter.
Pe românii de azi cine și cum îi apără?
Sursa: inpolitics.ro
