Se întîmplă lucruri tot mai interesante, unele de-a dreptul stranii, în ultimele cîteva săptămîni, care pun pe jar observatorii politici autohtoni. Declarații enigmatice, decizii la fel, plus făgăduieli ferme care răstoarnă cam tot ce se anticipa la un moment dat. Paradoxal, analizînd dintr-o anume perspectivă situația, elementele încep, de fapt, să se lege și să contureze un viitor cel puțin spectaculos. Chiar dacă nu pe de-a-ntregul surprinzător.
O primă remarcă: în prag de an electoral fierbinte – poate cel mai fierbinte – marile forțe ale politicii, PSD și PNL, ambele în mare suferință, par de-a dreptul paralizate. O liniște suspectă, o apatie fără precedent. Finalurile anilor pre-electorali au fost întotdeauna încinse la roșu: negocieri de mari alianțe, măsuri organizatorice, strategii de luptă, finalizarea listelor de candidați, cel puțin pentru locale șamd. Nimic din toate acestea nu răzbate în acest moment.
PSD, sub Dragnea, s-a blegit de tot, e inexistent ca partid de opoziție. Temele de atac, mingile ridicate involuntar la fileu de către noua guvernare trec pe lîngă ca el ca expresul prin gara Ciulnița.
În alte vremuri, scandalul Biriș ar fi ridicat toată oastea pesedistă la bătălie, ca să dăm doar un exemplu.
Nu se mai aude un sunet despre reorganizarea, despre reforma promisă de Dragnea în vară, despre candidații partidului, care trebuiau bătuți în cuie pînă pe 1 decembrie.
Nu se știe nimic despre politica de alianțe a partidului: cu sau fără UNPR?
Singurele știri care mai vin țin de relația încordată între Victor Ponta și actuala conducere, o desprindere a acestuia de partid fiind tot mai invocată. Numai că asta ar însemna în mod clar o sciziune, fostul premier avînd, și el, destui susținători. Exact ce îi trebuie PSD, o ruptură în debutul anului electoral. Nimeni nu pare îngrijorat, însă, în frunte cu Dragnea, la fel de dispărut în acțiune precum Iohannis. Prin Brazilia, cum se aude.
PNL nu stă mai bine, ba chiar dimpotrivă. Nimic despre viitorii candidați, dispute majore pe unele candidaturi, fractură pe linia PNL-PDL în interior, o conducere depersonalizată și fără mesaje coerente. Partidul e și la putere și în opoziție, dar nu e nici cal, nici măgar. Am vorbi de absența unei doctrine, după trecerea la populari, dar PNL nu are nici măcar site. Cel mai grav, se zvonește intens că, la un moment dat, partidul va fi preluat de Dacian Cioloș și de alți oameni din actualul guvern.
Ca să fie ciudățeniile depline, nume sonore din partid încep să anunțe public refuzul clar de a constitui anumite alianțe pentru viitoarea guvernare.
Într-un interviu apărut ieri, președintele Alina Gorghiu exclude orice înțelegere politică cu PSD, iar a doua zi, Cristian Bușoi, candidatul de primar general, pune pe lista neagră și PMP.
A face liste negre de acest tip în anii electorali e o gafă de începător, după orice manual de politologie.
Ne aducem aminte cum PD își trecuse chiar și în statut interdicția de a colabora cu PSD, dar ea a dispărut misterios la momentul potrivit, permițînd formarea cabinetului PDL-PSD, în 2008.
De ce își îngreunează PNL de unul singur viitorul? La urma-urmei, nimic nu îl obligă să discute despre alianțele de guvernămînt înainte de alegeri; în plus, ce te faci dacă interesul național chiar reclamă o alianță din seria celor nepermise, pentru a nu se arunca țara în haos ori în alegeri anticipate?
Dreapta și stînga pot coabita la guvernare în țări precum Germania, dar nu și în România?
Atitudinile PSD și PNL sunt greu de explicat, prin prisma regulilor politicii tradiționale.
Ele capătă sens, însă, într-o altă abordare.
Mult diferită de cea ”normală”.
Ieri, se știe deja, premierul Cioloș a făcut o promisiune tăioasă, în timpul vizitei în Germania, potrivit căreia nu va candida în alegeri și nici nu se va înscrie în vreun partid politic.
Un anunț complet împotriva curentului din țară, unde înregimentarea sa politică e considerată o chestiune de maxim cîteva luni. Inclusiv autorul acestor rînduri plasa momentul respectiv, anul trecut, după alegerile locale din vară, atunci cînd un congres în PNL va fi inevitabil.
Marea întrebare e, totuși: și dacă Cioloș nu minte? Dacă el va rămîne în afara politicii pînă la alegeri, chiar dacă un congres al PNL va avea loc în vară, alegînd o altă conducere?
Mai întîi de toate, să observăm cadrul extrem de solemn al promisiunii: într-o vizită oficială de prim rang, în Germania, după o întîlnire cu Angela Merkel, și în fața reprezentanților diasporei, adică acea forță care l-ar fi făcut președinte pe Iohannis, punînd bazele fenomenului ”un altfel de politică”.
Dacă ținem cont de infertilitatea vizitei, per ansamblu, una în care au abundat platitudinile și truismele, mai ales în discursul lui Merkel, am putea spune că acest anunț e cel mai important element al primei deplasări externe a premierului.
S-ar putea ca el să fie serios.
Ba chiar istoric.
Pentru că, în opinia noastră, el deschide drum unei variante prea puțin luate în serios pînă acum, deși a mai fost invocată în media. Aceea a păstrării lui Cioloș ca premier și după 2016.
În fruntea unui guvern similar, de miniștri tehnocrați în amestec cu oameni de partid low-profile.
Și atunci ce rost mai au alegerile?
Bună întrebare.
Același rost pe care l-au avut și în 2012, unde două partide și-au atras grosul voturilor electoratului, lucru care nu le-a împiedicat să accepte, ulterior, suspect de ușor, plasarea pe tușa politicii în favoarea unui guvern care nu reprezintă pe nimeni.
Pentru ca Cioloș să rămînă premier nu trebuie să fie îndeplinită decît o condiție.
Aceea ca, exact ca și după demisia lui Ponta, marile partide să meargă la Cotroceni individual, nu în alianță cu altele, și să propună fiecare cîte o figură de premier. Cum niciun partid autohton nu va avea majoritatea, Iohannis va avea, din nou, drum deschis pentru nominalizarea pe care o crede de cuviință.
Aici se ascunde, probabil, cheia anunțului făcut de Gorghiu & Bușoi în ultimele zile, privind refuzul unor alianțe de guvernare.
Ca și ezitările PSD tot pe tema unor eventuale alianțe.
Ele știu de pe acum ce rol au de jucat.
Două grupări puse, deja, cu botul pe labe de ofensiva DNA și a serviciilor, se înscriu controlat într-o piesă în care elementul politic va fi extras în mare măsură și din viitoarea guvernare.
Într-o țară în care politizarea a cotropit pînă și fotbalul ori artele, probabil că singura soluție care se mai întrevede în anumite cercuri înalte – mai ales externe – e o perioadă de cîțiva ani în care președintele să fie mai mult decorativ, iar partidele politice să fie scoase artificial de la guvernare, prin tot felul de subterfugii, răstimp în care să se producă o amplă ”dezintoxicare”.
Iar locul politicienilor să fie luat de așa-ziși tehnocrați.
Nici nu e de mirare că un analist de casă al puterii scria, zilele trecute, că în 2016 alegerile locale și parlamentare sunt ”neinteresante” în raport cu adevăratele evenimente, care ar fi schimbările din CSM, DNA, Parchetul General, ICCJ, CCR, conducerile unor servicii secrete șamd.
Asemenea articole se vor înteți cu vremea, pentru a obișnui opinia publică, încetul cu încetul, cu noua paradigmă.
Dreptul poporului de a-și alege conducătorii cade pe locul doi în raport cu mecanismele instituțiilor de forță.
Cu adevărat ”un altfel de politică”.
O fi bine, o fi rău?
Depolitizarea României e un fenomen dezirabil, categoric.
Pe de altă parte, forțarea unor tranziții poate avea adesea efecte negative, chiar contrare.
Va avea ”prohibiția” politică mai mult succes decît prohibițiile la alcool din anumite perioade?
Va reuși ”experimentul” Cioloș ori va crea și mai mult haos într-o țară și așa confuză la extrem?
Sursa: inpolitics.ro
