E tot mai clar că, în România, cineva vrea să facă ordine într-o devălmășie legislativă care a plecat la drum cu bune intenții, dar a sfîrșit prost, în special în lupta anti-corupție. Nu e clar cine e acel cineva, deși am paria pe Washington. Sigur e că ceea ce se întîmplă în aceste zile repară, cît de cît, trecutul și prefigurează viitorul, foarte probabil incluzînd prezidențiale anticipate în toamnă. Iar bătălia nu a început acum, semnele ei fiind vizibile încă de acum un an, pentru cine a avut ochi să vadă, după cum vom arăta în cele ce urmează.
Pe 25 martie 2015, scriam următoarele, într-un material intitulat ”Binomul SRI-DNA are un călcîi al lui Ahile. Va ajunge să fie săgetat?”:
”Deși nu mai există, aproape, vreun român cît de cît informat care să nu știe că baza campaniei anticorupție din ultimii ani o constituie binomul SRI-DNA, prea puțini știu și că există, în această poveste, un călcîi al lui Ahile. Unul care ar putea crea mari probleme în viitorul nu foarte îndepărtat.
Dosarele DNA, în ciuda unor dezmințiri cu jumătate de gură ale procurorilor anticorupție, se bazează aproape integral pe informații și înregistrări furnizate de SRI, ba chiar există suspiciuni foarte întemeiate că multe dosare se livrează procurorilor gata făcute. Disperarea DNA după arestări preventive ascunde, de fapt, nevoia punerii de presiune pe suspecți pentru a-i face să-și recunoască faptele; fără recunoașterea respectivă, sunt mari șanse ca anchetatorii să piardă în instanță, în absența unor probleme cu adevărat semnificative.
Există, însă, o mare problemă: ce caută, de fapt, SRI, în lupta anticorupție?
Un serviciu secret precum SRI se ocupă, prin definiție, de contraspionaj, de terorism, de amenințări, per ansamblu, la adresa siguranței naționale.
Ideea ca SRI să se ocupe, mai degrabă, de șpăgi, privatizări dubioase, interlopi, licitații, abuzuri în serviciu la nivel guvernamental ori trafic de influență a apărut în 2006, la inițiativa lui Traian Băsescu.
Implicare agenților secreți în lupta anticorupție seamănă destul de bine cu implicarea ceaușistă a armatei în muncile agricole: efectele erau benefice pentru țară, nimic de zis, dar nășteau întrebarea firească dacă ăsta era rolul adevărat al armatei într-un stat (…)
Nu ne propunem aici să analizăm dacă decizia implicării serviciilor de informații într-o activitate care ține în mod normal de Poliție și Parchete, e bună sau nu.
Ci doar să arătăm punctul slab: o decizie a CSAT, fie și sub forma unei strategii naționale, nu reprezintă o reglementare legislativă.
SRI funcționează după o lege din 1991, cînd nici nu se punea problema anticorupției. Restul legilor ținînd de siguranța națională sunt la fel de decrepite.
Bunele intenții ale lui Traian Băsescu nu pot ține loc de cadru legislativ.
Există un risc uriaș, anume ca această problemă să fie ridicată la un moment dat de apărătorii vreunui inculpat, și să se producă un blocaj total în justiție. Nu-i exclus ca CEDO să aibă, la rîndul ei, un cuvînt de spus în această chestiune. Probele furnizate de un serviciu fără atribuții clar stipulate în lege pot deveni nule și neavenite peste noapte”.
Pe 16 februarie 2016, călcîiul lui Ahile a fost săgetat de către CCR, și încă exact cum anticipam, anul trecut, adică în urma sesizării avocaților unor inculpați într-un banal proces.
Imixitiunea SRI în anchetele penale a fost declarată ilegală.
Și se va renunța la ea.
Binomul a crăpat.
Vor fi pagube colaterale, e adevărat, vor fi infractori care vor primi un nesperat timing, dar, cel mai important, se revine la o justiție normală, în afara zicalei ”hoțul cu un păcat, păgubașul cu o mie”.
O asemenea acțiune în forță a CCR nu putea fi nici măcar imaginată fără un sprijin solid din spate. Sprijin pe care numai structuri occidentale solide îl pot asigura, cu SUA pe post de principal ”suspect”.
Cum am mai avut ocazia să scriem, nu o dată Departamentul de Stat american a trebuit să curețe mizeria lăsată de CIA în diverse țări de care SUA a fost interesată. La noi, curățenia a început după venirea la București a primului ambasador politic adevărat, direct din interiorul Departamentului de Stat, după ani de zile în care ambasada fusese lăsată pe seama unor figuri provenind mai degrabă din CIA.
Semne că hegemonia neconstituțională se apropie de final au fost destule, astfel fiind posibilă și analiza noastră din martie 2015.
Cam în aceeași perioadă, Cătălin Tolontan relata, pe blogul propriu, discuții off-the record cu judecători români care spuneau cam așa: ”În ciuda opiniei generale, SRI nu are atribuții legale în materie de luptă anticorupție. Nu le are precizate prin lege, iar argumentul că i le-a delegat CSAT nu funcționează! CSAT nu face legi”.
Un alt judecător spunea: ”Binomul SRI-DNA e o erezie judiciară”.
Fără legătură directă cu subiectul, în paralel, Inpolitics făcea, în premieră, observația că Laura Kovesi începe să-și construiască, meticulos, un profil de candidat prezidențial, impresia întărindu-se, puternic, în perioada scursă pînă azi.
În vară, ambasadele străine, în frunte cu cea americană, începuseră să vorbească, brusc, de respectarea drepturilor omului în materie de justiție, semn că spectacolul televizat al cătușelor își începea declinul.
Cam tot atunci, prestigioasa agenție Stratfor (vocea neoficială a Departamentului de Stat, spun mulți,,,) scria că activitatea DNA poate distruge stabilitatea economică și politică a României.
În fine, un alt fenomen interesant, dar și dramatic, înregistrat în ultimul an a fost prăbușirea lui Iohannis de la ipostaza de salvator al nației la cea de personaj de-a dreptul caricatural și rejectat – probabil o premieră absolută! – mai cu osîrdie de către cei care-l susținuseră în campanie decît de adversarii lui.
Între aceste fenomene există, în opinia noastră o legătură.
Binomul SRI-DNA a fost o improvizație ad-hoc a americanilor, creată cu mîna lui Băsescu, probabil în ideea că situațiile de criză reclamă măsuri de criză.
N-a mers.
Și nu doar că nu a mers, dar SRI a prins un culoar de creștere gigantic, sufocînd celelalte servicii autohtone, întinzîndu-se în mai toate instituțiile de forță și mergînd pînă la implicarea decisivă- și abuzivă – în alegeri, spre a-și promova propriul președinte, în persoana lui Iohannis. Unul filo-german, a cărui legătură cu SUA era doar casa din Florida.
De cîteva luni, începe să se producă fenomenul invers.
Binomul SRI-DNA a fost hăcuit cu mîna CCR.
SRI se va prăbuși cu zgomot pînă la un statut mult inferior celui atins pînă recent, redevenind un serviciu secret și atît. Nu un Dumnezeu pe pămînt.
DNA se va întări, accelerînd pedala anticorupției pe baze democratice, de astă dată, chiar dacă vor fi și pierderi de moment.
Klaus Iohannis, pe de altă parte, e băgat în corzi puternic.
Degeaba încearcă, de cîteva săptămîni încoace, să arunce axa București-Berlin la gunoi, revenind disperat la București-Washington.
Degeaba a încercat să ia distanță de SRI – creatorul lui – făcînd pasul ostentativ spre trustul Intact.
Degeaba a încercat să o elimine pe Kovesi din drumul spre un nou mandat la DNA, să ne amintim declarațiile din decembrie ale președintelui și ale ministrului Justiției.
La acea vreme, părea că șefa DNA e istorie.
În primul rînd pentru că, așa cum am arătat în mai multe rînduri, un nou mandat la DNA o poate transforma în cel mai redutabil contracandidat al lui Iohannis, în 2019.
A fost suficient ca cineva să dea semnalele potrivite, și Iohannis + Prună au dat înapoi, scuzați expresia, schelălăind.
Pentru că nu altfel se poate explica distanța dintre afirmația ministrului Justiției, dintr-un interviu din decembrie: „Ar fi neserios din partea mea să mă lansez în speculații cu privire la prelungirea sau nu a unor mandate” și decizia halucinantă de ieri, de trimitere la CSM a propunerii de reinvestire a lui Kovesi, cu două luni înainte de expirarea mandatului.
Kovesi reurcă în șa, pe un cal mare.
Ceea ce naște următoarea întrebare: în condițiile în care Iohannis merge din prost în mai prost, iar conjunctura internă și externă reclamă, dimpotrivă, un președinte puternic și dinamic, ce ar putea să urmeze?
Răspunsul e simplu: sunt șanse foarte mari ca Iohannis să fie forțat să plece curînd, sub pretextul scandalului cu iz penal al casei de la Sibiu. Ceea ce va deschide drum anticipatelor prezidențiale în toamnă, la pachet cu cele parlamentare. O re-sincronizare absolut benefică, am spune.
O observație, însă, ținînd de această eventualitate: dacă partidele autohtone nu sunt pregătite, încă, nici măcar pentru locale, continuînd să sape după candidați, cît de pregătite sunt pentru prezidențiale anticipate?
Sursa: inpolitics.ro
