begu halep

Irina Begu şi Simona Halep au obţinut vineri două victorii de senzaţie şi s-au calificat în optimile de finală ale turneului de Grand Slam de la Roland Garros.

Irina Begu avanseaza in optimile de finala de la Roland Garros, dupa un nou meci pe muchie de cutit, care ne-a tinut cu sufletul la gura, scrie ziare.com

Sportiva noastra a invins-o pe nemtoaica Annika Beck (39 WTA), scor 6-4, 2-6, 6-1, dupa mai bine de doua ore de joc.

Desi a evoluat in precedenta partida timp de aproape patru ore, Irina a fost mult mai proaspata din punct de vedere fizic.

Romanca a castigat un prim set foarte echilibrat datorita unui break pe final, insa Beck a fost mult mai agresiva in actul secund.

Nemtoaica a riscat totul, iar Begu nu a putut face fata loviturilor puternice, astfel ca meciul a ajuns in decisiv.

Aici, valoarea Irinei si-a spus cuvantul, sportiva noastra facand o adevarata demonstratie de tenis spectaculos.

In turul urmator, Irina se va duela cu invingatoarea dintre Petra Kvitova si Shelby Rogers.

Irina Begu se afla la cea mai buna performanta a sa la Roland Garros.

Pentru calificarea in optimi, Irina si-a asigurat un cec in valoare de 173 de mii de euro.

Simona Halep s-a calificat in optimile de finala de la Roland Garros, dupa o revenire superba in fata japonezei Naomi Osaka (101 WTA), conform ziare.com

Sportiva noastra a castigat dupa aproape doua ore, scor 4-6, 6-2, 6-3.

In ciuda diferentei de clasament, Simona a avut in fata o jucatoare cu un serviciu extrem de puternic (peste 180 km/h) si cu o agresivitate iesta din comun.

Japoneza a jucat totul pe cartea atacului, in timp ce Simona a evoluat bine doar in momentele in care si-a pastrat calmul.

Simona a inceput relaxata si a condus cu 4-2, dar japoneza a facut un break si apoi sportiva noastra a devenit din ce in ce mai tensionata. Reactiile nervoase au facut ca japoneza sa ia patru game-uri la rand si sa castige primul set.

Romanca a gasit insa puterea sa revina si a avut nevoie de doar 34 de minute pentru a castiga setul secund, dupa ce a facut trei break-uri si a pus-o pe Osaka sub presiune.

Pe fondul acendentului moral, Simona a inceput mai bine setul decisiv, insa in loc sa faca 4-1 si-a pierdut serviciul si a reintrodus-o pe japoneza in meci.

Experienta Simonei si-a spus insa cuvantul, iar romanca a gestionat mai bine finalul meciului, obtinand calificarea.

In optimile de finala, Simona se va duela cu invingatoarea dintre Sam Stosur si Lucie Safarova. Meciul se joaca in acest moment.

Partida din optimi se va disputa cel mai probabil duminica, la o ora ce nu a fost inca stabilita.

Pentru calificarea in optimile de finala, Simona si-a asigurat un cec in valoare de 173 de mii de euro.

Este doar pentru a doua oara in cariera cand Simona ajunge in optimi la Roland Garros. Ultima data, in 2014, s-a oprit in finala.