Ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București s-a lăsat joi cu scandal. Mai mulți oameni au forțat ușa sălii, nemulțumiți că nu sunt lăsați să participe la lucrări, deși legea le dă acest drept, scrie b1.ro
S-a ajuns la o adevărată încăierare între aceștia și polițiștii locali, iar un echipaj SMURD a fost adus la fața locului.
Oamenii s-au adunat în fața Primăriei înainte de începerea ședinței Consiliului și le-au spus paznicilor că au completat cererile de participare. Chiar și așa nu au fost lăsați să intre nici măcar în sediul Primăriei. La circa 20 de minute de la începerea ședinței, oameni au început să bată cu pumnii în ușă și să strige să fie lăsați înauntru. Cei doi polițiști locali de la intrare nu i-au lăsat.
”Sunt cetățeni care s-au plâns că, deși s-au înregistrat legal, când au ajuns la ședință li s-a spus că locurile sunt ocupate. De fapt, locurile erau ocupate de funcționari ai Primăriei. E o intenție vizibilă de a restricționa accesul cetățenilor. Am înțeles că erau mulți oameni înregistrați, dar nu li s-a permis accesul și au forțat. Noi eram în sala de ședințe și am auzit mult zgomot și ședința a fost întreruptă”, a susținut consilierul general USR, Roxana Wring.
Scandalul apare în contextul în care au apărut informații în presă, în ultimele săptămâni, potrivit cărora Firea aduce apropiați ai PSD pentru a ocupa locurile la ședințele CGMB și le transmite bucureștenilor interesați să ajungă la aceste ședințe că nu pot veni pentru că toate locurile sunt ocupate. Astfel, bucureștenilor li se încalcă dreptul de a participa la ședințele Consiliului General.