basescu

Nu este momentul unui război politic inutil între Dragnea şi Iohannis, a scris Traian Băsescu, pe Facebook, după ce președintele a respins propunerea PSD-ALDE de premier în persoana lui Sevil Shhaideh, scrie b1.ro

Liderul PMP a mai susținut că în noul Guvern, inclusiv la șefia instituției, nu au ce căuta persoane controlate de serviciile secrete. Fostul președinte a mai scris că nu este momentul pentru o discuție despre o eventuală suspendare a lui Iohannis.

”Respingerea de către Preşedintele României a propunerii pentru funcţia de Prim Ministru nu trebuie să declanşeze o bătălie a orgoliilor. Dragnea şi Preşedintele Iohannis au obligaţia să găsească imediat o soluţie. Fac precizarea că, în noua nominalizare, ca de altfel şi în noul guvern, nu au ce căuta oameni controlaţi de Serviciile Secrete. Nu este momentul unui război politic inutil între Dragnea şi Iohannis. Trebuie scos din calcul orice element care ar viza suspendarea Preşedintelui.

PS. Maestre Cristoiu, vă asigur că sunteţi în greşeală atunci când presupuneţi că m-au influenţat Serviciile. Nu am avut nicio discuţie cu niciun reprezentat al Serviciilor în ultimele luni”, a scris, pe Facebook, Băsescu.