Președintele Traian Băsescu a acordat un amplu interviu cotidianului Evenimentul Zilei, în care analizează cei 10 ani de mandat. Traian Băsescu a luat însă decizia de a amâna difuzarea interviului până după finalizarea mandatului său.

De ca luat această decizie Traian Băsescu? A lansat atacuri extrem de grele la adresa lui Victor Ponta? A cerut închisoarea pentru actualul premier? I-a trasat directive lui Klaus Iohannis? Oricare dintre aceste variante este posibilă, pentru că Traian Băsescu precizează că nu dorește să se implice în bătălia internă. Ce se va întâmpla oare până pe 15 ianuarie 2015 ca să se poată da drumul la interviul lui Traian Băsescu?

„Evenimentul zilei” a anunțat că, în săptămâna 8-13 decembrie, va publica zilnic, în serial, un interviu cu Traian Băsescu despre cei 10 ani de mandat. Ulterior, „ținând cont de situația complicată la nivel instituțional și de dinamica evenimentelor politice de la acest sfârșit de an”, președintele, de comun acord cu EVZ, a decis să amâne publicarea interviului pentru a doua parte a lunii ianuarie 2015″, notează jurnaliştii de a EVZ.

Scrisoarea Preşedintelui Traian Băsescu adresată cititorilor EVZ:

Dragi cititori, 

Aşa cum aţi fost anunţaţi în ediţia de sâmbătă, 6 decembrie 2014, urma ca de astăzi să fie publicat un interviu amplu în ziarul „Evenimentul zilei”, un interviu pe care l-am dori a fi definitoriu pentru cei 10 ani de Preşedinte al României.

De comun acord cu redacţia „Evenimentului zilei” am hotărât amânarea publicării interviului pentru a doua parte a lunii ianuarie a anului 2015, cu toate că materialul editorial este gata.

Am luat această decizie ţinând cont de situaţia complicată la nivel instituţional şi de dinamica evenimentelor de pe scena politică internă din acest sfârşit de an. În consecinţă, nu am dori să introducem acest interviu într-o bătălie politică internă.

Am convingerea că decizia noastră va fi înţeleasă deplin de cititorii „Evenimentului zilei”, cărora le mulţumesc din tot sufletul pentru modul în care m-au susţinut în toţi aceşti ani şi îi asigur de toată dragostea şi respectul meu. Împreună am făcut o Românie mai bună!

Cu drag,

Traian Băsescu
Preşedintele României