Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a afirmat, referitor la anunţul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, că va sesiza CCR legat de refuzul lui Klaus Iohannis de revocare din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, că este „o glumă pentru studenţii anul I la Drept”, scrie mediafax.ro
„Prostia că o să mergem la CCR este o glumă pentru studenţii anul I de drept. Legea scrie clar, preşedintele numeşte, preşedintele revocă. Este o dispoziţie imperativă. Preşedintele nu dă nicio decizie. Ce atacă ei la CCR?”, a declarat Traian Băsescu, într-o intervenţie telefonică la România Tv.
El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis a făcut o greşeală tehnică foarte mare atunci când a decis să dea presei documentul care prezintă argumentele deciziei sale.
„Cea mai mare greşeală a lui Iohannis, din punct de vedere tehnic, e că dincolo de a spune nu propunerii ministrului Justiţiei, a spus că va distribui o hârtie cu mai multe explicaţii către presă. Preşedintele era suficient să iasă la pupitru şi să spună nu şi să plece. N-aveam de distribuit nicio hârtie”, a completat Băsescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că nu o va revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Klaus Iohannis a refuzat, luni, să dea curs cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, anunţând că motivele invocate de ministrul Justiţiei nu au fost de natură să îl convingă.