Basescu: Cer romanilor sa nu mearga la referendum daca in Constitutie nu se respecta cel din 2009

1. sper ca nu ne-am tampit in asemenea hal,incat sa merem la referendum,in conditiile actuale.

2. Iata ce ar mai trebui stipulat in Constitutie.

   Articolul 45 din Constituţia italiană stipulează: „Republica recunoaşte funcţia socială a cooperării cu caracter mutual şi fără scopuri private speculative. Legea promovează şi este în favoarea dezvoltării cooperării prin mijloacele cele mai adecvate şi asigură, printr-un control adecvat, păstrarea caracterului şi scopurilor acesteia“.
   Profiturile cooperativelor nu sunt impozitate dacă:
   1) sunt reinvestite în cooperative iar 30% sunt plasate în „rezerva indivizibilă“ a cooperativei;
   2) cooperativa este o „cooperativă mutuală“, în care costurile cu munca depăşesc 50% din totalul costurilor.
   Capitalizare
   – prin scutiri de impozite;
   – existenţa unui fond naţional pentru crearea de cooperative, în baza Actului Marcora – acest fond ajută la convertirea firmelor private în cooperative pentru a se păstra şi crea locuri de muncă;
   – atunci când muncitorii vor să cumpere întreprinderea şi să o transforme în cooperativă, statul italian le oferă o subvenţie de trei ori mai mare decât suma depusă de muncitori;
   – 3% din profituri sunt depuse într-un fond de dezvoltare cooperatistă care ajută la crearea de noi cooperative, dezvoltarea celor existente şi convertirea firmelor private în cooperative cu lucrători-proprietari. Primele trei mari federaţii cooperatiste din Italia au fiecare fondul ei de dezvoltare;
   – cooperativele pot să emită acţiuni, obligaţiuni şi forme hibride pentru a strânge capital, dar investitorii externi nu pot avea mai mult de 1/3 din voturi în adunarea generală a membrilor cooperativei.

3. …sigur nu vom iesi la vot daca constitutia este dupa chipul si asemanare mafiotilor din usl !…ce sa votez constitutia penalilor ,scursurilor, plagiatorilor,hotilor,baronilor,jegurilor….hai sa fim seriosi domnilor distrugatori de neam si tara !

4. Atat timp cat am votat 300 si nu s-a tinut cont, ma astept ca noua constitutie sa fie o porcaiala specifica politicienilor nostri corupti. Avand in vedere ca mafiotii din parlament alcatuiesc pe ascuns constitutia, e posibil sa fie mai proasta decat cea pe care o avem deja, cu neajunsurile cunoscute.

5. Ce a spus presedintele aseara referitor la boicot eu am spus de vreo doua saptamani.
   ASA RAMANE!

6. Articolul 45 din Constituţia italiană stipulează: „Republica recunoaşte funcţia socială a cooperării cu caracter mutual şi fără scopuri private speculative. Legea promovează şi este în favoarea dezvoltării cooperării prin mijloacele cele mai adecvate şi asigură, printr-un control adecvat, păstrarea caracterului şi scopurilor acesteia“.

7. Un studiu comparativ despre cooperaţia din Italia, regiunea bască Mondragón şi Franţa
   Autori: Hazel Corcoran, David Wilson
   Studiul (The Worker Co-operative Movements în Italy, Mondragon and France: Context, Success Factors and Lessons. 31 mai 2010) a fost finanţat de Canadian Social Economy Research Partnerships (prin asocierea a şase centre regionale de cercetare) şi Social Sciences and Humanities Research Council (Canada).
   Obiectivele studiului
   Analiza cadrului socio-politic, a condiţiilor de capitalizare, a sprijinului guvernamental şi a contextului mişcărilor cooperatiste din Italia, Mondragón (Spania) şi Franţa. Analiza vrea să ofere modele şi practici care ar putea fi urmate de mişcarea cooperatistă canadiană (CWCF).
   Factori comuni
   În ciuda unor condiţii specifice greu reproductibile în alte ţări, succesul celor trei mişcări cooperatiste se bazează pe următorii factori comuni:
   1) suficient capital pus la dispoziţia cooperativelor;
   2) asistenţă tehnică oferită cooperativelor în faza iniţială, de start-up;
   3) o „rezervă indivizibilă“ obligatorie;
   4) structuri importante care să sprijine, direcţioneze şi educe pe lucrătorii-proprietari;
   5) concentrare pe ramuri industriale;
   6) un puternic simţământ al solidarităţii şi cooperării;
   7) economii de scară – cele trei mişcări cooperatiste au ajuns la dimensiuni şi la o putere care le permite să fie luate în serios de guverne, de alte sectoare cooperatiste etc.
   Condiţii necesare
   Potrivit autorilor, condiţiile necesare pentru a dezvolta cu succes o cooperativă sunt:
   a) o legislaţie adecvată;
   b) un plan de afaceri solid care să poată genera surplus pentru cooperativă într-o perioadă de timp rezonabilă;
   c) asistenţa tehnică;
   d) accesul la capital;
   e) accesul la educaţie şi formare în managementul unei cooperative.
   Pentru dezvoltarea unei largi mişcări cooperatiste este nevoie de un sistem de sprijin care să fie capabil să transfere cunoştinţele unui număr mare de oameni, pe lângă accesul la surse de capital care să favorizeze cooperaţia.

   Italia (cu accent pe Emilia-Romagna)
   800.000 de oameni lucrează în cooperaţia italiană.
   La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Emilia-Romagna era una dintre regiunile cele mai devastate şi sărace din Europa.
   În Emilia-Romagna sunt 7.500 de cooperative, iar regiunea se mândreşte xu una dintre cele mai mici rate ale şomajului din Europa.
   Emilia Romagna este considerată una dintre cele mai prospere regiuni din lume. Venitul este cu 25% mai mare decât media italiană şi cu 36% mai mare decât media UE. În 2006, rata şomajului era de 3% comparat cu 8.4% pentru întreaga Italie, indexul coeziunii sociale şi a capitalului social este cel mai înalt din lume, aşa cum evidenţiază înalta rată a acţiunilor de voluntariat.
   Una dintre cele mai mici rate ale inegalităţii sociale măsurate, de 0.25 în baza coeficientului Gini – jumătate din norma europeană.
   În Emilia-Romagna, există 420.000 de firme foarte mici iar mai mult de jumătate din populaţie sunt membri cooperatori.
   Sprijin pentru cooperative
   Articolul 45 din Constituţia italiană stipulează: „Republica recunoaşte funcţia socială a cooperării cu caracter mutual şi fără scopuri private speculative. Legea promovează şi este în favoarea dezvoltării cooperării prin mijloacele cele mai adecvate şi asigură, printr-un control adecvat, păstrarea caracterului şi scopurilor acesteia“.
   Profiturile cooperativelor nu sunt impozitate dacă:
   1) sunt reinvestite în cooperative iar 30% sunt plasate în „rezerva indivizibilă“ a cooperativei;
   2) cooperativa este o „cooperativă mutuală“, în care costurile cu munca depăşesc 50% din totalul costurilor.
   Asistenţă de la agenţiile guvernamentale de dezvoltare regională în domenii de cercetare-dezvoltare, educaţie, training, securitatea muncii, transferul de tehnologie, marketing, distribuţie şi export. Serviciile de asistenţă sunt furnizate mai degrabă pe ramuri de activitate decât firmelor individuale, pentru a se crea economii de scară şi a menţine preţul scăzut al serviciilor. La agenţiile de dezvoltare economică regională participă toţi factorii interesaţi, asociaţiile de firme, camerele de comerţ, administraţia locală, sindicate şi universităţi. Agenţiile de dezvoltare economică regională creează şi dezvoltă „centre de afaceri“ (business clusters) care creează energiile economiilor de scară. În aceste centre cooperativele şi micile firme intră în parteneriat pentru obţinerea marilor contracte.
   Capitalizare
   – prin scutiri de impozite;
   – existenţa unui fond naţional pentru crearea de cooperative, în baza Actului Marcora – acest fond ajută la convertirea firmelor private în cooperative pentru a se păstra şi crea locuri de muncă;
   – atunci când muncitorii vor să cumpere întreprinderea şi să o transforme în cooperativă, statul italian le oferă o subvenţie de trei ori mai mare decât suma depusă de muncitori;
   – 3% din profituri sunt depuse într-un fond de dezvoltare cooperatistă care ajută la crearea de noi cooperative, dezvoltarea celor existente şi convertirea firmelor private în cooperative cu lucrători-proprietari. Primele trei mari federaţii cooperatiste din Italia au fiecare fondul ei de dezvoltare;
   – cooperativele pot să emită acţiuni, obligaţiuni şi forme hibride pentru a strânge capital, dar investitorii externi nu pot avea mai mult de 1/3 din voturi în adunarea generală a membrilor cooperativei.
   Sprijin mutual
   Legea Basevi obligă cooperativele să intre într-o confederaţie care oferă membrilor servicii importante în domeniile consultanţei juridice, în probleme de impozitare, contabilitate, training. Dispunând de fonduri considerabile – fiecare cooperativă trebuie să plătească federaţiei 0.4% din contravaloarea vânzărilor anuale – au membri în toată Italia şi exercită o considerabilă putere politică.
   Puternica etică a ajutorului mutual. Imediat ce se naşte o nouă cooperativă, TOATE cooperativele încep să cumpere de la noua cooperativă.
   Puternic sistem de reţele informale şi federaţii instituţionalizate.
   Contextul politic
   Cele trei mari federaţii cooperatiste sunt afiliate la câte un partid. Cea mai mare federaţie, La Lega, susţine pe „roşii“ de stânga, Confederaţia Cooperativelor sprijină pe catolicii „albi“ de centru-dreapta iar Asociaţia cooperativelor, cea mai mică federaţie, este legată de social-democraţie. Afilierea politică este atât de puternică – observă autorii studiului – încât partidele politice îşi pun oamenii în conducerea acestor cooperative. Prin aceasta federaţiile cooperatiste, deşi divizate politic, au acces total la guvernare.
   Concluzii
   Trăinicia modelului cooperatist Italian se bazează pe:
   – diferitele forme de sprijin, în primul rând fondul de dezvoltare de 3%;
   – asistenţă tehnică;
   – ajutorul acordat de stat pentru convertirea firmelor private în firme cooperatiste;
   – structura confederativă obligatorie;
   – rezerva indivizibilă obligatorie care împiedică decapitalizarea şi asigură o sursă de lichidităţi. Rezerva indivizibilă este privită în mod unanim ca un mod de a garanta locuri de muncă pentru mai multe generaţii şi nu ca proprietate care trebuie să fie „privatizată“ de actualul grup de membri. Bolognesi, un lucrător-proprietar şi membru cooperator la a treia generaţie, a concluzionat: „Parte din misiunea noastră este ajutorul mutual între generaţii. Ceea ce vedem în cooperativa noastră este fructul mai multor generaţii de lucrători. Primim prosperitatea de la generaţiile trecute şi o creăm pentru generaţiile viitoare de membri. Obiectivul nostru nu este doar să generăm joburi pentru această generaţie ci şi pentru generaţiile viitoare“.
   – o cultură puternică de cooperare şi ajutor reciproc.

   SPANIA
   Ca şi Italia, Spania are prevederi constituţionale de susţinere a modelului cooperatist. În Spania, se estimează că funcţionează 18.000 de cooperative, cu 300.000 de lucrători-propriertari. În ultimii cinci ani, sectorul a crescut cu 30%.

   Mondragón
   Rate de creştere
   Corporaţia Cooperativelor Mondragón a început să funcţioneze în 1956, cu 25 de lucrători. În 2009, avea 92.773 de lucrători şi vânzări de 33 de miliarde de euro. Mondragón este cel mai mare grup de afaceri din Ţara Bascilor şi al şaptelea din Spania, atât ca cifră de afaceri cât şi ca număr de lucrători. Spre deosebire de corporaţii, planurile strategice ale Mondragón includ crearea de locuri de muncă. În 2003, revista Fortune a plasat Mondragón printre primele zece locuri din Europa unde e bine să munceşti. În aproape toate privinţele, Mondragón a întrecut majoritatea firmelor private spaniole.
   Mondragón are patru domenii principale de afaceri: finanţe, industrie, comerţ cu amănuntul şi cunoaştere.
   În 2009, Caja Laboral Popular, banca grupului Mondragón, avea acordate credite de aproape 17 miliarde de euro. Rata de nerambursare, de 2,9%, este cu aproape 50% mai mică decât a sectorului bancar spaniol. În 2009, Caja a fost desemnată ca instituţia financiară spaniolă care oferă cele mai bune servicii clienţilor.
   Componenta industrială a grupului a avut în 2008 vânzări de 6,5 miliarde de euro şi folosea 40.822 de lucrători. Pe subdomenii, 1,8 miliarde veneau din bunuri de consum, precum aparate de uz casnic, mobilă şi echipament sportiv. Alte 2 miliarde veneau din componente industriale (mijloace de transport, componente de aparate de uz casnic, racorduri şi garnituri). 1,3 miliarde veneau din construcţii, iar 1,2 miliarde din mijloace de producţie (mijloace de transport, maşini-unelte şi echipament de refrigerare). În acelaşi an, 2008, 73 de fabrici erau în afara Spaniei, dintre care 13 în China.
   Aripa de comerţ a Mondragón este Grupul Eroski. În 2008, cele 2,400 de supermarketuri şi 115 hipermarketuri ale cooperativelor de consum au avut vânzări de 9,1 miliarde de euro. Numai în 2008, Eroski a deschis 7 hipermarketuri şi aproape 100 de supermarketuri. Acest sector are o creştere rapidă în cadrul Mondragón (46,051 lucrători în 2008 faţă de 36,400 în 2006). La Eroski lucrează cei mai mulţi ne-cooperatori (aproape 9% la nivelul Mondragón), de aceea în 2009 a fost prezentată la Adunarea Generală o moţiune care propunea creşterea numărului de cooperatori-proprietari la Eroski.
   Componenta de cunoaştere a Mondragón include centrele tehnologice, care în 2008 au avut un buget de 51 de milioane de euro şi 748 de lucrători. Universitatea din Mondragón avea, în 2008, 3.707 studenţi. La aceasta se adaugă numeroase centre de formare pentru angajaţi.

   Cadrul legislativ şi politic
   Mondragón nu a primit ajutor guvernamental financiar, dar s-a bucurat de prevederile conform cărora profiturile cooperativelor sunt impozitate cu 10%, faţă de 28% pentru corporaţii.

   Capitalizarea
   De la bun început, Mondragón şi-a reinvestit profiturile în cooperative. La Mondragón, între 30% şi 50% din profiturile anuale merg la fondul indivizibil de rezervă al cooperativei. Conform Legii spaniole a cooperaţiei, zece la sută din profit merge la educaţie, sănătate şi comunitate. Profitul care rămâne este plasat în conturile personale de capital ale membrilor cooperatori, în funcţie de numărul de ore lucrate şi de gradul de salarizare, şi rămân acolo până la pensionare. Fondul de rezervă şi conturile individuale de capital fac ca 90% din profiturile Mondragón să fie reinvestite în cooperative şi să le ajute să crească şi să creeze noi locuri de muncă.
   Altă cale pe care Mondragón generează lichidităţi este constituită de Lagun Aro, serviciul propriu de asigurări sociale (când s-a născut Mondragón cooperatorii erau consideraţi auto-angajaţi şi nu puteau beneficia de sistemul de asigurări sociale al statului), finanţat prin cotizaţiile membrilor. O parte din banii adunaţi în acest fond au fost folosiţi pentru finanţarea pe termen lung a cooperativelor.
   Fondatorul Mondragón, părintele José María Arismendiarrieta („Arizmendi“) şi-a dat seama de la bun început că fără capital lucrătorii-proprietari nu aveau să-şi valorifice deplin posibilităţile. Şi a mai înţeles că băncile private nu ar fi asigurat acest capital. Prin urmare, a venit cu ideea ca Mondragón să-şi creeze propriul sistem bancar.
   În 1959, Mondragón a creat o bancă cooperatistă, numită Caja Laboral Popular. Caja a permis Mondragón să-şi utilizeze profiturile pentru a extinde cooperativele existente şi a crea altele noi, pe lângă faptul că oferea servicii bancare membrilor. Caja Laboral Popular a fost creată ca o cooperativă de credit, membrii fiind lucrătorii din cooperative şi alte cooperative, nu depunători individuali.
   Fiecare cooperativă din cadrul grupului Mondragón a început să trimită situaţii lunare la Caja, care în felul acesta putea şti când o cooperativă era în dificultate şi când avea nevoie de asistenţă. Cooperativele care primeau ajutor de la Caja acceptau de obicei o reducere a salariilor pe perioada crizei şi uneori au plătit către Caja un procentaj din profiturile viitoare.
   Caja a creat o divizie a Mondragón care să acorde asistenţă noilor cooperative. Încă de la început, la Mondragón s-a pus accentul pe abilitatea membrilor cooperatori de a lucra împreună pentru ca afacerea să aibă succes. Mondragón crede că liantul natural al prieteniei este unul dintre ingredientele de bază pentru succesul unei cooperative.
   Caja şi fiecare cooperativă nou creată au lucrat împreună până când cooperativa a devenit profitabilă. Întreprinzătorii trebuia să pună dublul capitalului primit de la alţi investitori. Restul era împrumutat de Caja la dobânda pieţei. Dacă o cooperativă avea dificultăţi, Caja o împrumuta la jumătate din dobânda pieţei. Dacă tot nu ieşea din criză, Caja o împrumuta fără dobândă şi în unele cazuri chiar îi dona bani. Rezultatul este că la Mondragón rata de supravieţuire a cooperativelor nou create este de 90%, faţă de 20% în cazul afacerilor convenţionale. Caja a oferit nu numai capital sub forma unei investiţii pe termen lung, ci şi asistenţă tehnică, ambele elemente fiind ingredientele de bază care permit cooperativelor noi să supravieţuiască şi să înflorească, atingându-şi potenţialul maxim. Fondul Central Intercooperatist de la Mondragón a preluat acum aceste funcţii, Caja concentrându-se pe serviciile bancare oferite consumatorilor şi mediului de afaceri.

   Sprijinul reciproc, sprijinul acordat de Federaţiile Cooperatiste, alte asociaţii cooperatiste
   Spre deosebire de cooperativele din Italia, Mondragón nu a reuşit să colaboreze cu succes cu alte cooperative şi asociaţii din Spania. Drept urmare, spre deosebire de Italia, Mondragón nu a primit ajutor financiar direct sau asistenţă de la guvern.
   Şi totuşi, Corporaţia Cooperativă Mondragón este ea însăşi un mare grup de cooperative – un consorţiu. În cadrul lui, unele decizii sunt aproape centralizate în privinţa, de pildă, stabilirii cooperativelor care vor fi sprijinite pentru a-şi începe activitatea. Sunt multe cooperative ale lucrătorilor în Spania. Mondragón se deosebeşte de ele prin faptul că este singurul grup din ţară care a produs un sistem integrat şi puternic de organizaţii, pe când restul cooperativelor sunt mici şi nu beneficiază de un sistem de sprijin. Unul dintre avantajele acestui fapt este accesul cooperativelor Mondragón la resursele comune. În 1965, Arizmendi a creat grupuri de cooperative în Mondragón. Pentru a folosi mai eficient resursele între cooperative, servicii precum contabilitatea, publicitatea, administrarea personalului şi cercetarea au fost făcute comune tuturor grupurilor de cooperative, în felul acesta scăzând costurile.
   Grupul Mondragón a fost reorganizat în 1991, părăsind structurile regionale şi aliniindu-se mai mult sectorului industrial. Consiliile de conducere ale Corporaţiei, controlate de membrii cooperatori, se numesc acum Comisia Permanentă şi Consiliul General. Fred Freundlich, de la Proprietarii Asociaţi, prezintă astfel schimbarea: „Subgrupurile regionale au fost aproape dizolvate iar întreprinderile cooperatiste individuale au fost grupate pe sectoare industriale în cadrul noii structuri a MCC: trei grupuri principale de afaceri (Financiar, Industrial şi Comerţ) şi, în cadrul Grupului Industrial, şapte divizii. MCC ca întreg este condus de un Preşedinte şi de Consiliul General, compus din nouă vicepreşedinţi (câte unul pe grup sau divizie) şi de directorii celor şase Departamente Centrale ale MCC. Oficialii MCC ţin să sublinieze că scopul reorganizării nu a fost controlul operaţional centralizat, ci o mai bună coordonare a activităţilor în cadrul sectoarelor comune şi o mai bună planificare strategică“.
   Un exemplu al avantajului integrării/centralizării a fost oferit în timpul crizelor economice. Grupul Mondragón face tot ce se poate ca să nu dea lucrătorii afară. Arizmendi credea că unul dintre principiile justiţiei sociale este dreptul la muncă. La începutul anilor ’80 unele cooperative din cadrul Mondragón s-au confruntat cu dificultăţi financiare. În Ţara Bascilor, şomajul era de 25%. În loc să dea oamenii afară, Mondragón i-a redistribuit către cooperativele care mergeau mai bine, iar cooperativele cu probleme au fost reorganizate. Cei care nu au fost redistribuiţi au primit un sprijin egal cu 80% din salariu. În plus, lucrătorilor li se oferea posibilitatea să se recalifice. În felul acesta, foarte puţini lucrători şi-au pierdut slujbele, ceea ce contrasta cu situaţia din sectorul privat. Dar poate că toate acestea nu s-ar fi putut întâmpla într-un sistem de cooperative neorganizate şi autonome.
   Structura centralizată a ajutat Mondragón să se adapteze mai rapid la economia tot mai globalizată. Procesul de restructurare şi consolidare din 1991 a fost iniţiat pentru a permite Mondragón să rămână competitiv. Rezultatul a fost „o mai mare solidaritate inter-firme, utilizarea grupurilor sectoriale şi a funcţiilor grupului central pentru dezvoltarea standardelor de calitate şi a investiţiilor în marketing internaţional. Gruparea pe sectoare industriale le-a permis cooperativelor să profite de economia de scară, să aibă acces la tehnologia, la cercetarea şi dezvoltarea devenite comune şi, de asemenea, să se bucure de expertiza managementului comun. Acest aspect a fost socotit crucial pentru investiţiile în cercetare şi dezvoltare făcute de cooperativele mici şi mijlocii, posibile de obicei doar în cazul marilor firme.
   Un aspect unic al Grupului Mondragón este propriul set de principii, mai largi decât cele ale Alianţei Cooperatiste Internaţionale (ICA).

   Principiile Mondragón:
   1. Intrarea liberă
   2. Organizarea democratică
   3. Suveranitatea muncii
   4. Natura instrumentală şi subordonată a capitalului
   5. Managementul participativ
   6. Solidaritatea salariilor
   7. Inter-cooperarea
   8. Transformarea socială
   9. Universalitatea
   10. Educaţia.

   Ceea ce le deosebeşte de principiile cooperatiste internaţionale este accentul pus pe lucrători (punctele 3-6), ca şi universalitatea (9) şi transformarea socială (8). Principiile Mondragón le depăşesc pe cele ale ICA datorită conducerii cooperativelor de către lucrători, beneficiilor de care se bucură aceştia şi datorită scopului final, care este transformarea socială. Instruirea nu numai cu privire la funcţionarea cooperativelor, ci şi în aspectele tehnice specifice fiecărui domeniu de activitatea al cooperativelor este foarte importantă, iar „Educaţia“ exact asta vrea să spună, nelimitându-se la educaţia despre cooperative.
   Valorile au avut o mare influenţă asupra salariilor. Având mari profituri, Mondragón ar fi putut plăti salarii mult mai mari. Întemeietorii Mondragón au hotărât însă ca salariile să fie la nivelul celor din comunitate şi nu în funcţie de productivitatea cooperativei. Două erau raţiunile principale. Prima, pentru a menţine o relativă egalitate în cadrul comunităţii. A doua era sporirea abilităţii Mondragón de a folosi surplusurile pentru a finanţa înfiinţarea de noi cooperative şi dezvoltarea celor existente. Salariile de la Mondragón sunt cu 13% mai mari decât în industriile similare din sectorul privat. Dar aici nu sunt incluse beneficiile împărţite la sfârşitul anului. Salariile medii sunt egale cu cele din sectorul privat, în timp ce managementul de la vârf primeşte cu circa 30% mai puţin decât ar primi în sectorul privat.
   Mondragón a creat loialitate faţă de locul de muncă şi faţă de comunitate. În Mondragón, fiecare lucrător trece printr-un test de aptitudini pentru a exista garanţia că este potrivit munca în cooperativă. Cea mai importantă aptitudine căutată de Mondragón la un aplicant este abilitatea acestuia de a se încadra în comunitate şi în cooperativă, de a fi social acceptat. Cercetările au indicat că lucrătorii de la Mondragón sunt motivaţi doar în subsidiar de veniturile decente şi de securitatea locului de muncă. Cea mai înaltă prioritate a lucrătorilor de la toate nivelurile este credinţa puternică în cooperativism. S-a constatat că pentru lucrătorii de la Mondragón valorile constituie principalul argument într-un proces desfăşurat de-a lungul întregii vieţi de actualizare a schimbării la intersecţia dintre afacere şi societate.
   Mondragón este sprijinit de comunitate. Oferind slujbe decente şi stabile într-o regiune cu o înaltă rată a şomajului, se bucură de sprijinul comunităţii. Există de asemenea o politică de angajare a fiilor şi fiicelor actualilor lucrători, ceea ce oferă garanţia că tinerii care au crescut în comunitate pot lucra la Mondragón. Faptul că 10% din profituri sunt donate comunităţii este şi el important. Multe servicii sociale din comunitate sunt finanţate de Mondragón. Universitatea Mondragón este, şi ea, deschisă publicului. Implicarea în comunitate a creat un simţâmânt de familiaritate, încredere şi solidaritate între comunitate şi Mondragón. Aceste puternice legături cu comunitatea fac de asemenea ca fluctuaţia forţei de muncă să fie extrem de scăzută, aspect important pentru stabilitatea şi eficienţa Mondragón, pe lângă faptul că este păstrat în cadrul Mondragón capitalul membrilor cooperatori, capital care poate finanţa viitoare oportunităţi de afaceri.
   Mondragón a ştiut să creeze şi să dezvolte lideri. Mondragón a fost creat de un lider puternic, Arizmendi. Astăzi, Mondragón creşte şi pregăteşte lideri. Oamenii aceştia sunt distribuiţi în structura Mondragón pentru a ajuta la îmbunătăţirea managementului fiecărei cooperative. Cu toate că în felul acesta s-a creat o clasă de lideri, angajamentul lor, energia şi timpul cheltuite, ca şi faptul că acceptă o plată relativ scăzută pentru setul lor de competenţe, fac să se bucure în general de sprijinul lucrătorilor-membri.

   Contextul social-economic-cultural
   Pentru a înţelege mişcarea cooperatistă Mondragón de astăzi este important să-i cunoaştem istoria. Primele cooperative ale lucrătorilor au apărut în Spania în 1842 şi au devenit o mişcare a muncitorilor industriali şi a lucrătorilor câmpului în 1860. Respingând atât capitalismul cât şi comunismul, pe cel dintâi pentru că exploatează iar pe cel din urmă pentru că este autoritar, cooperatismul a fost văzut ca o a treia cale, mai umană şi democratică, în care lucrătorii înşişi îşi garantează, fiind şi proprietari, locurile de muncă. Până astăzi, „Bascii au un puternic spirit asociativ, care trece peste barierele de clasă şi se sprijină pe înalta apreciere pe care ei o acordă egalităţii sociale“ (Gutierrez-Johnson, A. & Whyte, W.F. (1977). The Mondragón System of Worker Production Cooperatives. Industrial and Labor Relations Review, 31 (1)).
   Creşterea cooperativelor a trenat în timpul Războiului Civil, când fasciştii lui Franco au luat puterea în Spania. Ideile de proprietate care aparţine lucrătorilor şi de control democratic au supravieţuit totuşi, mai ales în regiunea bască. Ţara Bascilor era însă ruinată economic şi lipsită de putere politică, pentru că se situase de partea celor care pierduseră Războiul Civil.
   Arizmendi a deschis o şcoală de formare tehnică în Mondragón în 1943. Alături de componenta tehnică, Arizmendi îşi transmitea în timpul orelor şi ideile de dreptate socială şi democraţie. Absolvenţii, însă, nu le putea aplica la locurile lor de muncă. Cu sprijinul lui Arizmendi, cinci absolvenţi au achiziţionat un atelier falimentar de sobe cu parafină. Atelierul a fost de atunci deţinut şi democratic controlat de lucrători. Ţelul Mondragón a fost acela de a crea nu numai o afacere de succes, ci şi de a avea succes social.
   Situaţia de atunci prezenta avantaje unice. Unul dintre ele consta în faptul că producătorii spanioli erau feriţi de competiţia externă datorită taxelor vamale ridicate. Alt avantaj a fost acela că economia regiunii basce îşi revenea după Războiul Civil şi după cel de-al Doilea Război Mondial. Fără competiţie şi cu o cerere în creştere, toate produsele se vindeau cu uşurinţă. Mondragón s-a extins rapid către producţia de radiatoare şi aparate electrice, desfăcându-şi produsele în Ţara Bascilor şi în toată Spania. Situaţia s-a schimbat în 1986, când Spania a intrat în Uniunea Europeană. Tarifele care îi protejau pe producătorii spanioli au fost eliminate în 1993. Mondragón avusese norocul să crească protejat de tarifele care i-au permis să facă faţă competiţiei externe.
   Ca răspuns la globalizare, din 1994 Mondragón s-a extins pe plan internaţional, mai ales în ţări emergente. Motivul a fost scăderea costurilor de producţie, care trebuia să se alinieze cu cele ale corporaţiilor multinaţionale. La sfârşitul lui 2004, avea 13% din forţa de muncă în asemenea ţări. Majoritatea acestor lucrători nu deţin şi nici nu controlează democratic locurile lor de muncă. Mondragón doreşte să-i integreze pe aceşti lucrători în sistemul Mondragón, pentru a-i face membri-proprietari, dar procesul este foarte lent.
   În toamna anului 2009, Mondragón şi United Steelworkers, cel mai mare sindicat industrial din Statele Unite, au convenit să lucreze împreună pentru a facilita crearea de cooperative ale lucrătorilor în Statele Unite şi în Canada. Să menţionăm că Mondragón a avut, în Statele Unite, vânzări de aproape 200 de milioane de dolari. Scopul colaborării este acela de a crea în Canada şi în Statele Unite locuri de muncă bazate pe modelul Mondragón, cu accent pe crearea de cooperative ale lucrătorilor. Începutul este dificil, dar s-a convenit că important este ca prima cooperativă creată în America sa fie una de succes.

   Alţi factori
   Instrucţia
   Un factor important care explică succesul cooperativelor este menţinerea sub control a costurilor cu munca şi, pe de altă parte, creşterea productivităţii. Este un element crucial la Mondragón. Mulţi lucrători urmează un program de pregătire de un an sub egida Diviziei Antreprenori a Fondului Central Intercooperatist. Alţii se educă la Universitatea Mondragón. Aici, cunoştinţele tehnice şi competenţele manageriale sunt predate alături de valorile cooperatiste.
   Aceste oportunităţi de educaţie şi pregătire sunt finanţate intern din cota de 10% din profit donată de cooperative. Se estimează că 90% dintre lucrătorii de la Mondragón au participat, în 2006, la activităţi educaţionale. Prin acest sistem intern de educaţie, Mondragón a instituit o cultură a perfecţionării continue ca factor al succesului. Foarte important pentru aceasta este angajamentul în dezbaterea continuă şi reevaluarea modalităţilor de regăsire a principiilor etice în alegerile economice şi în modalităţile de a acţiona. Aceasta a fost crucial pentru adaptarea Mondragón la tendinţele economice în schimbare.

   Rezerva indivizibilă
   În sfârşit, altă explicaţie a succesului Mondragón o constituie sistemul rezervei indivizibile. Pe timpul studiilor sale, Arizmendi a fost atras de ideile lui Robert Owen şi de principiile cooperativei din Rochdale. Deşi profitabilă, cooperativa lucrătorilor de la fabrica de bumbac din Rochdale a fost transformată într-o întreprindere privată. Fabrica a fost privatizată atunci când membrii ei, în urma unei finanţări externe, au pierdut controlul asupra cooperativei. Aceasta a reconfirmat credinţa multor lideri ai mişcării cooperatiste care gândeau că modelul cooperativelor de producţie era incapabil să creeze bani lichizi suficienţi, ceea ce îl condamna la eşec. Rezultatul a fost o stagnare a mişcării cooperatiste.
   Arizmendi a tras învăţămintele necesare din această lecţie şi a creat o structură cooperatistă care nu emitea acţiuni pentru membri sau investitori. A creat în schimb o serie de conturi de capital în care între 30 şi 50% din profiturile Mondragón mergeau într-un fond de rezervă indivizibil. Acest fond oferă capitalul lichid atât de necesar pentru cooperativele Mondragón. În plus, deoarece rezerva indivizibilă nu poate fi transferată în afara mişcării cooperatiste, Mondragón a fost ferit de posibilitatea de a fi transformat într-o firmă privată. În eventualitatea că Mondragón ar fi fost dizolvată sau transformată într-o societate privată, rezervele indivizibile nu ar fi fost împărţite între membri, ci donate altei cooperative. Aceasta are mare importanţă în perioadele de strâmtorare financiară sau atunci când lucrătorii bătrâni se pensionează şi nu se găsesc membri care să le ia locul. Fără rezerva indivizibilă, Mondragón ar fi fost de multă vreme vândută unor investitori privaţi, atraşi de profitabilitatea ei. Dar Mondragón rămâne un sistem viabil de cooperative ale lucrătorilor care oferă salarii decente şi locuri de muncă stabile. Este un bun colectiv, care va rămâne ca atare şi în viitor.

   Analiza
   Un articol din „Yes! Magazine“ din vara lui 2009a descria viaţa din Mondragón: „Unul dintre primele lucruri pe care le observi atunci când mergi cu automobilul de la aeroportul din Bilbao către Mondragón este frumuseţea nealterată a regiunii – dealuri înverzite neîntrerupte de panouri publicitare şi drumuri fără gropi. În localitatea Mondragón nu sunt nici vile pe deal nici sărăcie pe stradă. Nu am văzut bogăţie, dar fiecare dintre locuitori are un loc confortabil în care trăieşte, mănâncă sănătos şi se bucură de confortul modern. Am remarcat de asemenea simţul comunitar, plin de veselie, al locuitorilor. Oamenii pe care i-am întâlnit erau prietenoşi, comunicativi şi încrezători. Mondragón este dovada că angajarea în slujba binelui comun nu împiedică succesul comercial. Dimpotrivă, urmărirea inovaţiei şi instrucţia la toate nivelele pot scoate la iveală ceea ce este mai bun în comunitate. Această calitate a vieţii continuă şi după orele de muncă, multiplicând beneficiile pentru cei care au ales calea cooperatistă“.
   Fiind întemeiată de un preot de ţară cu o viziune transformatoare, Corporaţia Cooperativelor Mondragón a reuşit pentru că a construit toate elementele necesare spre a crea un sistem puternic de cooperative ale lucrătorilor: formare şi educaţie, cercetare şi un sistem bancar propriu. Au făcut toate acestea punând pe primul plan locurile de muncă, şi solidaritatea, demonstrând că practici de afaceri excelente pot fi compatibile cu un puternic sistem de valori cooperatiste.

   FRANŢA
   a. Dimensiuni, sectoare industriale şi descrierea generală a cooperativelor
   În Franţa, cooperativele lucrătorilor sunt numite SCOP, acronim de la „Société coopérative de production“; înainte se numeau „Société cooperative ouvrière de production“. Într-un SCOP, lucrătorii membri trebuie să aibă cel puţin 51% din capital şi 65% din voturi. Aceasta indică deschiderea către capitalul extern ca şi către un anumit control extern, cu condiţia ca lucrătorii membri să păstreze controlul majoritar.
   SCIC (Société coopérative d’intérêt collectif) este o nouă formă de întreprindere cooperativă,, care îi reuneşte pe cei care doresc să acţioneze împreună într-un proiect local de interes public, incluzând lucrătorii, beneficiarii, voluntarii, autorităţile locale sau alţi parteneri. SCIC a fost adaptat după modelul cooperatist inventat în Italia şi este reglementat de Legea din 17 iulie 2001. Interesul nostru se va îndrepta în principal către SCOP.
   Conform Confederaţiei Generale a SCOP-urilor (CG-SCOP), la sfârşitul anului 2008 erau 1893 de cooperative înscrise în Confederaţie, atât SCOP cât şi SCIC, cu 39.929 de lucrători, fără a ţine cont de lucrătorii subsidiarelor care nu sunt cooperative.
   În Franţa, SCOP-urile sunt formate în principal din oameni calificaţi. Construcţiile constituie principalul sector în care pot fi găsite SCOP-uri, atât ca număr al cooperativelor (24% din total) cât şi ca număr al locurilor de muncă (29,1%). La egalitate cu construcţiile, domeniul „profesional, ştiinţific şi tehnic“ şi „activităţile de servicii administrative“, cu accent pe serviciile pentru afaceri, includ 24% dintre cooperative. Folosind mai puţin personal, ocupă însă doar 21,3% din locurile de muncă din SCOP-uri. Industria prelucrătoare este al treilea sector, cu 366 de companii şi 9.838 de lucrători, reprezentând 19,3%, respectiv 24,6% din total. Pe locul al patrulea, dar mult sub primele trei sectoare: comerţul, activităţile hoteliere, transportul şi alimentaţia reprezintă, împreună, 12,3% din cooperative şi 9,9% din locurile de muncă. Celelalte formează o mică minoritate, ocupând împreună puţin sub 10% din total.
   Un SCOP are în medie 21 de lucrători, numărul membrilor variind între 2 (minimul legal) şi peste 1000 de persoane. În medie, aproximativ 60% dintre lucrători sunt şi proprietari.

   b. Tendinţe şi rate de creştere
   Mişcarea cooperatistă a lucrătorilor datează din secolul al XIX-lea. O lege din 1791, Legea Chapelier, interzicea asociaţiile muncitorilor, inclusiv cooperativele şi sindicatele. Totuşi, în perioadele revoluţionare ale Franţei, de pildă în 1848 şi sub Comuna din 1871, multe cooperative ale lucrătorilor s-au format clandestin. Până în 1878, statul a atacat SCOP-urile. Dacă erau descoperite, erau distruse de poliţie. În 1878, Legea Chapelier a fost abrogată, s-a pus capăt atacurilor şi a început chiar să se acorde sprijin. De la începutul secolului XX, mecanismele de autofinanţare ale cooperativelor au fost iniţiate prin Banca Cooperativelor (Banque des Coopératives) şi acordarea de credite de către stat; o procedură de împrumut pe termen mediu care din 1938 a devenit Creditul Cooperatist (Le Crédit Cooperatif).
   De când au apărut, SCOP-urile s-au tot înmulţit. În 1885 erau 40, în 1914 erau 120, în 1928 erau 280, în 1939 erau 480, iar în 1980 erau 736. Dezvoltarea mişcării cooperatiste a lucrătorilor nu a fost uniformă; au fost perioade de creştere rapidă (de exemplu, în timpul crizei economice din 1905-1910; al celei din anii ’30 şi în perioada de reconstrucţie de după al Doilea Război Mondial), combinate cu alte perioade de stagnare.
   Privind spre timpurile recente, între 1994 şi 2009, constatăm o creştere 40,1% a numărului SCOP-urilor, de la 1392 la 1950, şi cu 41,8% a numărului locurilor de muncă, de la 28.691 la 40.685. În 2008 şi 2009, criza economică a lovit şi SCOP-urile, dar au avut puterea să se stabilizeze.
   Din 2007, aproximativ 200 de noi SCOP-uri au apărut în fiecare an, fie pornind de la zero, fie prin transformarea formei de proprietate, faţă de 120-150 pe an în anii anteriori. Aceste SCOP-uri nou înfiinţate sau rezultate prin transformare au generat în medie 1500 de locuri de muncă pe an din 2007.
   Din 2000, industria prelucrătoare din Franţa a pierdut o jumătate de milion de locuri de muncă. Sunt frecvente anunţurile de închidere sau restructurare a întreprinderilor prelucrătoare în Franţa. Şi totuşi, în acest context de dezindustrializare care a început cu mult înaintea prezentei crize, cu vreo 20 de ani în urmă, SCOP-urile au avut puterea să reziste şi continuă să funcţioneze.
   Prezente în toate sectoarele, SCOP-urile cresc în ramura manufacturii cu peste 400 de noi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), urmând o tendinţă pozitivă în acest sector extrem de disputat. În decada 1997-2007, înaintea crizei financiare şi economice, toţi indicatorii demografici şi economici în sectorul manufacturier au fost superiori restului sectorului: o creştere cu 6% a numărului companiilor, o sporire cu 11% a numărului locurilor de muncă (faţă de o pierdere de 10% pe ansamblul sectorului), o creştere de 68% a vânzărilor şi o creştere a veniturilor nete de 300%. Din 2008 şi izbucnirea crizei economice, SCOP-urile din manufactură, asemenea tuturor IMM-urilor, au fost puternic lovite de scăderea comenzilor, de războiul preţurilor şi de fluctuaţia preţului materiilor prime. În timp ce închiderile de întreprinderi au crescut cu 24% pe ansamblul celor doi ani de criză, 2008 şi 2009, comparativ cu anii 2006 şi 2007 cumulaţi, în cazul SCOP-urilor rata închiderilor a rămas stabilă în aceeaşi perioadă. SCOP-urile, inclusiv cele din industrie, dau dovada capacităţii lor de rezistenţă.

   c. Cadrul legislativ şi politic
   Capitalul este deschis către partenerii externi, dar cu limitări: aceştia nu pot depăşi 49% din capital şi au o pondere de maximum 35% din voturi.
   Patrick Lenancker, preşedintele CG-SCOP (Federaţia naţională), consideră că unul dintre motivele pentru care SCOP-urile s-au bucurat de succes este faptul că au un capital stabil substanţial. Cel puţin 15% din beneficii trebuie să fie plasat în rezerve (în practică, se ajunge la 40-45%) cu avantajul că rezervele rămân permanent în posesia cooperativei, asigurând stabilitatea financiară pe termen lung.
   Marcel Arteau, pe atunci director executiv al Quebec Worker Co-operative Federation (FQCT), scria: „După o lungă dezbatere, legea franceză a păstrat principiul rezervei indivizibile din următoarele motive: împiedică preluarea SCOP-urilor de către persoane dinafară; asigură independenţa cooperativelor; asigură sustenabilitatea întreprinderii pe termen lung; face posibilă trecerea cooperativei către generaţiile viitoare“. Surplusurile sunt alocate după cum urmează: minimum 15% către rezervă, minimum 25% către salariaţi (inclusiv membrii), iar ceea ce rămâne membrilor. Suma acordată membrilor-proprietari trebuie să fie mai mică decât cea acordată tuturor salariaţilor. Să notăm că în 1992 amendamente aduse legii franceze a cooperaţiei au permis ca alte tipuri de cooperative să înceteze să mai aibă o rezervă indivizibilă obligatorie. SCOP-urile însă au insistat pe menţinerea rezervelor indivizibile.
   Cooperativele lucrătorilor se bucură de facilităţi fiscale din partea guvernului francez. SCOP-urile nu trebuie să plătească taxa profesională, care este între 1,5% şi 2,5% din venituri. Veniturile provenite din participarea la beneficii a lucrătorilor sunt scutite de impozitul pe venit.

   d. Capitalizarea
   Mişcarea SCOP a reuşit să-şi creeze mecanisme de finanţare şi de acordare de asistenţă tehnică. Una dintre cerinţele pentru recunoaşterea oficială a statutului de SCOP este ca societate să finanţeze mişcarea cooperatistă a lucrătorilor. Cotizaţiile membrilor, de 42% din beneficii, sunt distribuite între federaţii şi instrumente financiare, dintre care multe au fost create în parteneriat cu alţi actori ai economiei sociale (cum ar fi Institutul de Dezvoltare a Economiei Sociale – IDES, Creditul Cooperatist).
   SOCODEN (Société coopérative de développement et d’entraide, instituţie financiară administrată de SCOP-uri din 1965) oferă împrumuturi echitabile şi finanţare pentru nevoile de capital de lucru. Accentul se pune pe noile SCOP-uri şi pe cele aflate în criză. Serviciile includ: consiliere, garanţii şi subvenţionarea dobânzilor la împrumuturile personale menite a spori capitalul unui SCOP. În medie, 150 de SCOP-uri pe an primesc finanţare prin SOCODEN, sumele totale anuale cifrându-se la 5,5 milioane de euro.
   Mai sunt şi alte căi de finanţare pentru SCOP-uri, bazate în primul rând pe cele 42 de procente vărsate din beneficii. SOFISCOP oferă o garantare a împrumuturilor astfel încât membrii nu trebuie să-şi gajeze veniturile personale. SPOT este o societate de capital de risc care oferă capital SCOP-urilor. IDES investeşte de asemenea în SCOP-uri cu titluri de participare, care beneficiază de o remunerare prioritară a capitalului investit. În primii 25 de ani de funcţionare, grupul IDES a investit 100 de milioane de euro în 545 de întreprinderi, dintre care 70% au fost SCOP-uri.

   e. Sprijinul reciproc
   Sloganul CG-SCOP este „Un SCOP nu este niciodată singur“. CG-SCOP se sprijină la nivel regional pe o reţea de profesionişti care pot ajuta la crearea şi dezvoltarea cooperativelor, ca şi pe servicii financiare de sprijin, pe federaţii în domeniul construcţiilor, al comunicaţiilor şi sectorului de prelucrare, şi este reprezentată la nivelele regional, naţional şi internaţional.
   Federaţiile SCOP sunt interconectate şi cuprind elemente care sunt naţionale, regionale şi sectoriale. „Reţeaua SCOP cuprinde următoarele:
   – Confédération Générale des SCOP conduce şi coordonează reţeaua de întreprinderi SCOP şi reprezintă SCOP-urile la nivel naţional în Franţa;
   – Douăsprezece uniuni regionale însoţesc dezvoltarea de zi cu zi a SCOP-urilor şi oferă reprezentare la nivel regional şi local;
   – Trei federaţii profesionale reprezintă membrii SCOP în negocierile cu autorităţile pe teme de interes sectorial şi oferă consiliere economică, tehnică şi juridică şi sprijin în dezvoltarea activităţii. Cele trei federaţii profesionale cuprind următoarele sectoare de activitate:
   • Construcţii şi lucrări publice;
   • Comunicaţii;
   • Manufactură, metalurgie şi tehnologii.
   În 1994, cotizaţiile plătite de fiecare SCOP federaţiilor s-au ridicat la 0,42% din vânzările anuale. Cotizaţiile au fost împărţite între uniunile regionale, federaţiile sectoriale, Fondul de dezvoltare al Confederaţiei (administrat de SOCODEN) şi Confederaţie (CG-SCOP). În acelaşi an, erau 90 de persoane angajate cu normă întreagă în Federaţiile SCOP (la nivel federal, regional şi sectorial). Cotizaţia medie plătită de fiecare SCOP în 1994 a fost de 12.400 de dolari canadieni.
   Pentru a continua să fie socotit cooperativă şi să beneficieze de scutiri de taxe, fiecare SCOP francez trebuie să se supună periodic unei „analize a cooperativităţii“ ca să existe siguranţa că funcţionează aşa cum trebuie, ca o cooperativă. Guvernul francez a împuternicit pentru această analiză CG-SCOP-ul, iar Uniunile Regionale sunt cele care o efectuează. Aceste analize au şi rolul de a identifica noi modalităţi de îmbunătăţire a managementului, practicilor sociale, educaţiei etc. în cadrul cooperativelor.
   În ceea ce priveşte conversia din alte forme de întreprindere, în Franţa se acordă mare atenţie opţiunii pentru modelul SCOP. Datorită numărului foarte mare de proprietari de IMM-uri care este de aşteptat că se vor retrage în anii următori, atenţia este justificată. În Franţa, în fiecare dintre ultimii 4 ani, 70 de întreprinderi s-au transformat în cooperative ale lucrătorilor, tot atâtea câte s-au convertit în Argentina în ultima decadă. Există o reţea numită „APERE“ care se ocupă de planurile de succesiune şi unul dintre partenerii importanţi este CG-SCOP. APERE este un acronim de la „Association pour la Promotion de l’Entreprise et de Reprise des Entreprises“. Reţeaua APERE include consilieri voluntari cu experienţă (cum ar fi foşti directori generali), experţi în consultanţă şi parteneri naţionali, printre care şi CG-SCOP, cooperative de finanţare, o companie de asigurări etc. Reţeaua APERE se bazează pe principiul acţiunii sociale prin dezvoltarea cooperativelor.

   f. Contextul social / economic / cultural
   În primii ani, teoreticienii utopişti şi practicienii care au popularizat ideile de comunitate şi democraţie au contribuit la apariţia mişcării cooperatiste a lucrătorilor. Printre cei mai importanţi dintre aceştia au fost: Saint-Simon, Charles Fourier, Jean-Baptiste Godin, Louis Blanc, Philippe Buchez, Jeanne Deroin, Joseph Proudhon şi englezul Robert Owen.
   François Espagne, care a lucrat pentru CG-SCOP timp de 35 de ani, inclusiv ca secretar general, până în 1990, a scris mult despre istoria mişcării SCOP. El a notat că dorinţa lucrătorilor de a pune în practică idealurile lor utopice a fost puternică, descriind, în anii de început ai mişcării, „zelul în studiu al lucrătorilor, setea lor de cunoaştere, tăria lor morală, dorinţa lor constantă de a creşte“. El descrie cele trei perioade majore ale mişcării SCOP, 1830-1880, 1880-1980 şi 1980-1996 (data la care scria):
   „În prima perioadă, ţinta SCOP-urilor a constituit-o populaţia de lucrători a căror meserie sau activitate de comerţ ar fi putut fi exercitată fără echipamente grele; pentru Louis Blanc, Fourier şi Proudhon ţinta era constituită de întreaga clasă muncitoare din clipa în care statul ar fi ajutat la achiziţia capitalurilor fixe sau din care mijloacele de creditare ar fi fost puse la dispoziţie de «bănci populare». A doua perioadă a fost mai «conservatoare», tocmai pentru că se acumulaseră bunuri colective care trebuia să fie apărate în faţa lăcomiei şi a spiritului de aventură. Ea a fost prudentă, punând între paranteze visul paradisului viitor pentru a administra prezentul. A fost egoistă, repliată în sine însăşi şi transformată într-o maşină de promovare a intereselor individuale – în cadrul promovării intereselor fiecărui grup – funcţionând mai mult în beneficiul membrilor din acel moment şi a succesorilor acestora decât ca un sprijin şi o scăpare pentru alţii.
   Astăzi, mişcarea trebuie să fie riguroasă, pentru că are sarcina de a păstra locurile de muncă, patrimoniul şi economiile lucrătorilor. Ea trebuie să fie inovatoare, pentru că, ameninţată cu erodarea, nu poate supravieţui decât inventând noi tehnici pentru situaţii noi, strategii noi pentru noi teritorii. Ea poate redeveni altruistă, dar într-un mod concret, ieşind în întâmpinarea noilor marginalizaţi. Aceasta se poate realiza doar muncind la fel de greu cum s-a muncit în anii de tinereţe ai mişcării“.
   În 2010, mişcarea SCOP pare a fi luat în serios provocarea. În plus faţă de accentul pus pe conversiile la modelul SCOP, la începutul lui 2010 CG-SCOP a lansat o nouă campanie de publicitate, realizând un website cu explicaţii accesibile şi filmuleţe (SCOP-tv), un nou logo, un nou slogan şi chiar un nou nume pentru SCOP-uri. Odată cu campania, mişcarea şi-a schimbat oficial şi numele în „Société coopérative et participative“. Noul lor logo este cel din capul acestui articol.
   Noul slogan, „La démocratie nous réussit“ înseamnă „Democraţia lucrează pentru noi“. CG-SCOP a lansat această campanie la „Salon des Entrepreneurs“ de la Paris şi pe internet. A fost pornită de asemenea o nouă campanie în relaţia cu guvernul pentru a oferi noi instrumente menite a încuraja crearea de SCOP-uri, inclusiv sprijin pentru lucrătorii care doresc să cumpere un IMM de succes din care proprietarul doreşte să se retragă. Site-ul lor este: http://www.les-scop.coop.
   Termenul de „economie socială“ a fost folosit pentru prima dată în Franţa spre sfârşitul secolului al XIX-lea. El desemnează SCOP-urile, alte cooperative şi asociaţii cu scop economic. Există numeroase organizaţii, academice şi departamente guvernamentale care analizează şi promovează economia socială, cu accent pe cooperative. La început, când au apărut organizaţiile de economie socială ele au cuprins numai cooperative, dar cu timpul au fost incluse şi alte tipuri de întreprinderi. În 1980, a fost adoptată o Cartă a Economiei Sociale. Apoi organizaţiile de economie socială au convins Guvernul francez să aloce resurse pentru creşterea economiei sociale. Marea majoritate a bugetului (7,8 milioane de franci, în 1982) a fost alocată Delegaţiei Economiei Sociale la CG-SCOP pentru crearea de SCOP-uri, care erau văzute a reprezenta cel mai potrivit vehicul pentru a salva şi menţine locurile de muncă democratice.
   Mişcarea SCOP este bine conectată cu mişcarea cooperatistă şi, în general, cu economia socială. CG-SCOP este de asemenea un membru activ în Confederaţia Europeană a cooperativelor lucrătorilor, CECOP, ca şi în Federaţia internaţională, afiliată la Alianţa Cooperatistă Internaţională: CICOPA.
   Dincolo de aceasta, mişcare SCOP pare destul de independentă. Are legături cu mişcarea sindicală şi s-a intersectat cu gândirea socială catolică. Majoritatea parteneriatelor sunt strategice şi menite a facilita creşterea şi întărirea SCOP-urilor înseşi.

   g. Analiză
   Mişcarea cooperatistă a lucrătorilor din Franţa s-a concentrat în câteva profesii iar urmarea a fost o întărire a afacerilor de tip cooperatist în aceste profesii: construcţii, comunicaţii şi manufactură. Sectorul cooperatist al lucrătorilor a crescut puternic, susţinut de sprijinul guvernamental şi al sectorului cooperatist. Concentrarea din ultimii ani pe cooperativele lucrătorilor ca strategie de succesiune după retragerea proprietarilor s-a soldat cu o nouă creştere care promite să continue. Noua campanie de publicitate a mişcării SCOP, cu centrul de iradiere în noul site are drept ţintă trei categorii de oameni: cei care doresc să creeze o nouă cooperativă a lucrătorilor; proprietarii care se retrag şi care sunt dispuşi să le vândă afacerea angajaţilor şi angajaţii care doresc să cumpere o afacere existentă. Având în vedere sistemele de suport pe care le are la îndemână şi gândindu-ne la trecutul plin de succese al mişcării SCOP, noua campanie de publicitate are potenţialul de a contribui la creşterea acestui sector în Franţa.

   CONCLUZII
   Factorii succesului în cele trei ţări
   Există câteva elemente care au contribuit la succes în cele trei regiuni studiate, elemente care nu pot fi sau nu pot fi cu uşurinţă reproduse în altă parte. Unul ar fi prezenţa tarifelor în Spania pe vremea dezvoltării cooperativelor Mondragón. Altul este structura federată din Italia, care se aliniază cu partidele politice – ceea ce creează o puternică solidaritate în cadrul fiecărei federaţii, care străbate toate sectoarele cooperatiste. În ultima vreme, în Franţa, larg acceptatul concept de „economie socială“ în care mişcarea cooperatistă a lucrătorilor joacă un rol de frunte a încurajat politicile publice de sprijinire a SCOP-urilor. Există însă şi numeroase elemente care pot fi regăsite în cele trei regiuni, sau în două, care pot fi reproduse şi care contribuie semnificativ la întărirea sectorului cooperatist al lucrătorilor.
   Mai întâi, un element comun care poate fi întâlnit atât în Italia, la Mondragón şi în Franţa este capitalul accesibil lucrătorilor cooperatori: 3% din fonduri în Italia, Caja de la Mondragón şi SOCODEN şi IDES din Franţa. Acolo unde aceste fonduri sunt accesibile doar pentru cooperativele sociale şi ale lucrătorilor sau pentru întreprinderile sociale de orice tip, se folosesc de ele mai ales mişcările cooperatiste sociale şi ale lucrătorilor. La aceste oaze de capital cooperatist se recurge în cazurile de criză ale cooperativelor – prin împrumuturi şi în unele cazuri prin granturi, ceva rar într-o ţară precum Canada. Ele constituie o cheie importantă a succesului. Există o mai mare deschidere spre investiţiile nemembrilor decât există în Canada; cel puţin în Italia şi Franţa, investitorii nemembri putând deţine un procent important din acţiuni şi din voturi. Există, de asemenea, în multe cazuri, în fiecare dintre regiunile studiate, subvenţii ale statului şi înlesniri fiscale, acordate în condiţii clar definite, cooperativelor lucrătorilor.
   În al doilea rând, fiecare dintre regiuni acordă asistenţă tehnică lucrătorilor cooperatori în faza de început a întreprinderii. În Italia, suportul tehnic este oferit de agenţii guvernamentale regionale pentru dezvoltare, iar în Franţa şi la Mondragón de asociaţiile cooperatiste înseşi.
   În al treilea rând, în toate cele trei locuri studiate există o rezervă indivizibilă obligatorie, prevăzută în legislaţie, în plus faţă de cerinţa de a împărţi angajaţilor restul profitului. Dintre ţările dezvoltate care au un sector cooperatist similar dar din a căror legislaţie lipseşte rezerva obligatorie amintim: Statele Unite, Canada (cu excepţia Quebecului), Germania, Belgia, Irlanda, Olanda şi Japonia. În Japonia, totuşi, este aşteptată prima lege dedicată cooperaţiei lucrătorilor, iar Federaţia naţională pledează pentru includerea în lege a obligativităţii rezervei indivizibile.
   Comisia Europeană statuează: „În acord cu principiile cooperatiste şi cu caracterul cooperativelor ca asocieri de persoane mai degrabă decât de capital, rezervele ar trebui să nu fie distribuite membrilor la dizolvare. În multe cazuri, principiul «distribuţiei dezinteresate» este adoptat, rezervele şi bunurile nete neputând fi distribuite la dizolvare decât altei organizaţii cu scopuri similare. Ţările cu reglementări specifice referitoare la crearea de rezerve (şi distribuirea rezervelor la lichidare) sunt în general cele în care cooperativele au un statut diferit de cel al celorlalte entităţi economice“. Rezerva indivizibilă este parte a pactului cu guvernarea – este punctul esenţial care reflectă sprijinul guvernamental.
   În al patrulea rând, pot fi întâlnite structuri ale unor federaţii sau consorţii care sprijină, ghidează, direcţionează şi ajută la educarea lucrătorilor cooperatori. Fiecare dintre regiunile studiate are puternice asociaţii federate, întreţinute din cotizaţiile membrilor. Ele coordonează şi asigură disponibilitatea sistemelor integrate de sprijin, care includ educaţia, capitalul, suportul tehnic, sprijinul în perioade de criză etc. Demn de menţionat este faptul că ele sunt organizate mai mult pe sectoare economice decât regional.
   În al cincilea rând, există semnificative concentrări pe industrii, ceea ce uşurează grupările pe sectoare industriale, facilitează expertiza specifică fiecărei industrii şi face posibile economiile de scară. În Italia, ariile de focalizare sunt: servicii sociale, catering, construcţii, alimentaţie, manufacturare, transporturi, întreţinere şi procesare. La Mondragón, sectoarele care cunosc concentrări sunt: bunuri gospodăreşti şi aparate de uz casnic, echipament sportiv şi pentru timpul liber, componente industriale (componente pentru automobile şi instalaţii domestice, garnituri şi racorduri) şi construcţii. În Franţa, sectoarele mai importante sunt: construcţii, comunicaţii şi manufacturare.
   În al şaselea rând, simţul de solidaritate şi inter-cooperare este foarte important. Italia are probabil cel mai puternic simţ al solidarităţii, care străbate toate sectoarele cooperaţiei. Acesta se manifestă în sprijinul reciproc al cooperativelor, iar unul dintre rezultate este abilitatea de a forma un front comun în relaţiile cu guvernul, ajutând la crearea cadrului politic extrem de favorabil. Cu toate că sunt divizate în trei federaţii italiene diferite, aliniate politic, în cadrul fiecărei federaţii există suficientă integrare pentru a crea o dinamică importantă.
   În sfârşit, faptul că sectoarele cooperaţiei lucrătorilor din fiecare regiune studiată au devenit atât de largi face ca ele să fie luate în serios: de restul mişcării cooperatiste, de guverne, de public. Aşa cum a spus Bruno Roelants în timpul întrevederii noastre cu el, „Puterea naşte putere“. În Spania, cooperativele lucrătorilor formează partea cea mai importantă a sectorului cooperatist; în Italia, cooperativele lucrătorilor formează aproape 50% din întreaga mişcare cooperatistă. Mărimea lor influenţează percepţia; mişcarea cooperatistă a lucrătorilor este luată în serios atât în Italia cât şi în Spania. În Franţa, cu toate că sectorul cooperatist al lucrătorilor nu este foarte mare, el se bucură de succes, supravieţuind şocurilor economice mult mai bine decât alte firme.
   În spatele acestor elemente comune se pot întrevedea raţiuni specifice ale succesului în fiecare dintre regiunile studiate. În Franţa, sistemul extrem de eficient dezvoltat pentru a încuraja conversia în SCOP-uri a afacerilor din care se retrag proprietarii ajută la creşterea cooperativelor lucrătorilor. La Mondragón, accentul pe formare şi educaţie a fost una dintre cheile succesului cooperativelor, în măsura în care a permis o abordare relativ centralizată a organizării mişcării. În Italia, reţeaua flexibilă a servit, neîndoielnic, binelui mişcării.
   Dr. David Ellerman, fondator al ICA Group din Boston, explică extrem de convingător de ce este important să studiem regiuni precum Mondragón:
   „(Mondragón) arată în principal că există o cale alternativă de organizare a locurilor de muncă şi de contribuţie socială. Întotdeauna există visători şi multe idei, dar nu ştim care dintre ele funcţionează. Aici avem un exemplu de idee care funcţionează, şi nu e vorba de bomboane şi acadele, ci de produse tehnologic sofisticate, iar lucrul acesta este remarcabil… iar în parte este calea pe care a mers întreaga dezvoltare în regiunea Mondragón… iar acesta este un model de la care alte popoare ale lumii ar putea avea de învăţat…
   Unul dintre motivele pentru care Mondragón este atât de important este acela că indică o alternativă reală, iar ei ştiu răspunsul la întrebarea cum să ajungi de aici acolo… şi că se poate face şi altfel“.
   Studiind mişcarea cooperativelor lucrătorilor din Italia, Mondragón şi Franţa, ne putem inspira din ele şi putem deveni încrezători. Este o sursă de inspiraţie să vezi dimensiunea mişcărilor, interconectarea cooperativelor, sprijinul guvernelor, inovarea şi rezistenţa la crize economice. Este de asemenea o sursă de inspiraţie să ştii că succesul lor se bazează pe valorile lor, pe cooperare, solidaritate şi responsabilitate socială. Speranţa noastră aici, în Canada este să găsim solidaritate printre lucrătorii înşişi ai cooperativelor şi împreună cu întreg sectorul cooperatist şi cu guvernanţii să construim aici un sistem comparabil – să construim o mişcare comparabilă de cooperative ale lucrătorilor care se sprijină reciproc.
   Traducere şi adaptare de Ovidiu Huruduzeu şi Alexandru Ciolan)
   Categorii: Modele alternative

   Misiune
   CRIP este un forum care promovează idei şi practici politice apte să conducă la o Românie integră şi prosperă. Misiunea noastră este să ajutăm la salvarea României din impasul în care au adus-o politicile greşite şi orientările economice păguboase.
   Devastată de „experimentul“ socialism-comunismului, România s-a aruncat în „experimentul“ la fel de devastator, dar mai subtil, al neoliberalismului, cu economia lui de piaţă „liberă“, adică aducătoare de dezechilibre, şi cu incantaţiile lui pernicioase care invocă „globalizarea“ şi „eficienţa pieţelor financiare“.
   Consecinţele, pentru România, au fost dezastruoase: […]
   Citeşte mai mult

   Lucrări recomandate

   Pledoarie pentru un nou capitalism
   Pledoarie pentru un nou capitalism, autori: Yvan Allaire, Mihaela Fîrșirotu, Editura Logos, 2011
   Lucrarea arată cum o lentă corupţie a sistemului pieţei şi întreprinderii private a condus la capitalismul de cazinou din anii ’80 şi ’90 şi la crizele financiare repetate ale anilor 2000. Autorii formulează un ansamblu de propuneri pentru a stabili un sistem economic şi social mai echitabil, mai moral şi mai stabil. În unele privinţe recomandările lor sunt radicale, dar trăim în vremuri de mari perturbări…
   Recenzie
   Black Markets and Business Blues
   Black Markets and Business Blues, Autori: Yvan Allaire, Mihaela Fîrșirotu, FI Press Montreal
   This book tells a sad tale. This is the tale of how and why the U.S. financial system and the American model of corporations, touted as examples for the rest of the world, have proven fragile and destructive. It is the tale of how, over the last thirty years, financial markets became populated by funds of all sorts, operators of every breed, speculators of every stripes, and have taken control of publicly listed corporations.
   This tale tells of the consequences: short-term management of companies, greed, in and around corporations, the loss of loyalty and commitment within companies, weak governance… The book singles out the particular case of Canada which struggles, with moderate success, to steer clear of the worst excesses of financial capitalism.
   Beyond Monks and Minow
   Beyond Monks and Minow, Autori: Yvan Allaire, Mihaela Fîrșirotu, FI Press Montreal
   The distemper of our times and investors’ belated outrage have turned corporate governance into a growth industry. Along with much hand wringing, disconsolate essays on ethics, host of new rules and regulations have come the banal and the trivial, invariably trotting on the allure of a surging phenomenon.
   The essays contained in this monograph were written à chaud over the period of January 2002 to June 2003 as the debate was raging over the causes of this latest round of financial fiascos and over the proper measures to prevent a recurrence. The leitmotiv of our texts is that we must seek the root causes for what happened before launching into poorly conceived, and ultimately self-defeating, crusades.
   A treia forță, România profundă
   A treia forță, România profundă, autori: Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon, Editura Logos, 2008
   • Premiul pentru carte-eveniment 2008 al revistei „Convorbiri Literare”
   • Carte nominalizată pentru Premiul special al Uniunii Scriitorilor pe anul 2008
   „Publicăm aceste eseuri în speranţa că vor ajuta la coagularea unei «a treia forţe». Între capitalismul foştilor comunişti şi marxismul de salon pe banii corporaţiilor occidentale, între cârdăşia politico-economică pozând în piaţă liberă şi lichelismul ideologic-corporat pozând în nonconformism de stânga, între vechiul şi noul establishment, România profundă a dispărut în exil interior sau propriu-zis. Propunem acest manifest la două mâini în nădejdea că va ajuta la identificarea unei «a treia căi». Una de întors acasă.”
   Economia libertății
   A treia forţă. Economia libertății. Renaşterea României profunde, Editori: Ovidiu Hurduzeu, John Chrysostom Médaille, Editura Logos, 2009
   Dincolo de capitalism şi de comunism, înaintea lor şi după ele, există modele economice mai potrivite firii omeneşti. Economii ale viitorului cu rădăcini adânci în trecut.

8. IATA CE ISI TREC TARILE CIVILIZATE IN CONSTITUTIE !
   –
   Ca actor al economiei sociale, cooperatia diminueaza disfunctionalitatile pietei prin faptul ca sunt prezente in locatii care nu sunt profitabile pentru firmele private, ofera locuri de munca pentru persoanele marginalizate, cumpara bunuri produse la nivel local, vand la preturi scazute in cadrul comunitatilor cu venituri mici. Cooperatia, ca actor al economiei sociale se conduce dupa principiile voluntariatului şi cel al libertatii de afiliere, al controlului democratic exercitat de membri, al participarii economice a membrilor, al autonomiei şi independentei, al educatie, formarii si informarii, al cooperare intre cooperative, al interesului fata de comunitate.

Comentariile sunt închise.