Un raport al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) care va fi dat publicității chiar în ziua în care apare Dilema veche, joi, 19 iunie, cuprinde o indicație foarte interesantă despre politizarea mediei românești: publicitatea publică, adică banii dați de Guvern și agențiile acestuia presei, s-a ridicat în 2013 la aproape 77 de milioane de euro, o sumă foarte importantă comparativ cu volumul publicității comerciale, de 305 milioane. Din cauza procedurilor de atribuire, e puțin probabil că suplimentul de bani s-a dus la canalele media populare, omologate de public. Rămân cele cu surse de finanțare neclară, dar opțiuni partizane clare.
Din cele aproape 77 de milioane, aproximativ 24 reprezintă așa-numite proceduri anulate, adică servicii care nu au mai avut loc. Reiese că în 2013 Guvernul și sateliții lui au trimis către media, până la proba contrarie, aproximativ 52 de milioane de euro. Estimarea referitoare la întreaga piață de publicitate, de 305 milioane, aparține Initiative Media, agenție care publică anual Media Fact Book. Nu e clar dacă metodologia Initiative include și cheltuieli publice, dar în cazul extrem, în care toate cele 305 milioane provin din privat, guvernele Ponta au oferit presei un supliment de 17% din suma cheltuită de multinaționale și alți advertiseri. Ceea ce e foarte mult.
Ca să ne convingem că e așa, e cazul să ne amintim că acum 10 ani, în puținele ziare anti-PSD ale momentului, izbucnea așa-numitul scandal al publicității de stat. Ministere din Guvernul Năstase ca al Transporturilor sau al Industriilor cheltuiau pentru publicitate o sumă la vremea respectivă neprecizată, în schimbul unor reclame dubioase, la Nuclearelectrica sau CFR Marfă. De ce dubioase? Pentru că apendice guvernamentale de felul celor de mai sus nu lucrau (și nu lucrează, în măsura în care mai există) cu publicul, deci nu aveau nevoie de astfel de campanii. Campanii care se desfășurau, de altfel, în publicații la fel de dubioase, precum azi uitatul, dar prietenosul cu PSD Independent al lui Horia Alexandrescu. Publicitatea era atribuită în general prin licitații, conform criteriului prețului cel mai mic, care lua în considerare pur și simplu cea mai ieftină ofertă. Principiu amatoristic, fiindcă un ziar sau o televiziune mică asigură o răspândire mult mai restrânsă a mesajului. Profesioniștii mediaplanurilor iau în considerare, dimpotrivă, alți indicatori, de felul costului pe mia de cititori (CPT) sau al gross rating point-urilor (GRP), care cuantifică mai bine publicul propriu-zis.
Scandalul a fost unul de proporții și a avut și o urmare. După ce PSD a pierdut alegerile, în 2005, Guvernul Tăriceanu a dat publicității la solicitarea CJI o statistică despre cheltuielile cu publicitatea ale Executivului Năstase. Conform noii puteri, care avea tot interesul să umfle cifrele, aceste cheltuieli se ridicau la 60 de milioane de euro, în cinci ani. Adică doar puțin mai mult decât cele 52 de milioane disponibilizate de Guvernul Ponta numai în 2013, pentru proceduri finalizate și în desfășurare.
Spre deosebire de ultimii ani, de criză, în perioada 2001-2004, piața de publicitate era în creștere în România. În 2013, însă, publicitatea publică s-a atribuit în bună parte prin același mecanism perimat și suspect din epoca Năstase: peste 43 de milioane de lei, după criteriul prețului celui mai mic, față de numai 40, în funcție de oferta cea mai avantajoasă economic, care, probabil, include calcule corecte, în funcție de CPT sau GRP. Aproape 89 de milioane au fost distribuite însă după criterii “necunoscute”, ca în cazul achizițiilor directe, fără licitație. Și e vorba numai de sumele deja atribuite.
La capitolul proceduri, licitațiile deschise, cele restrânse și dialogul competitiv au existat doar pentru 88 din cei 139 de milioane de lei atribuiți. Restul de bani s-au dat în urma negocierilor directe, a cererilor de ofertă, a negocierilor fără publicare și a altor proceduri netransparente.
După scandalul publicității din epoca Năstase, la presiunea societății civile, echipa Tăriceanu adopta o ordonanță de urgență (34/2006), care transparentiza și formaliza cheltuielile guvernamentale cu publicitatea. Ulterior, însă, autoritățile au schimbat un număr de prevederi ale ordonanței. De pildă, pragul pentru alocare directă a crescut la 20 de mii de euro, ceea ce înseamnă că toate cheltuielile punctual sub această sumă au loc fără licitație, în condiții netransparente. Raportul CJI, finanțat de OLAF, arată, de altfel, că site-ul Publicitatepublica.ro, pe care autoritățile ar trebui să anunțe ofertele, nu funcționează din luna martie.
Date în privința grupurilor media care au beneficiat de cele 52 de milioane de euro nu există; cunoscut e doar faptul că majoritatea banilor provin din fonduri europene, dar sunt gestionate de autoritățile locale. Unul din studiile de caz menționează, doar, faptul că PRO TV, până la proba contrarie structura media cea mai dezinteresată de politic din România, a refuzat să preia, la un moment dat, publicitate publică.
Între epoca Năstase și epoca Ponta, în 22 de luni din anii 2009-2012, guvernele Boc cheltuiseră aproximativ 115 milioane de lei noi (între 25 și 20 de milioane de euro) pentru același tip de publicitate. Sursa: un alt raport, pe aceeași temă, al CJI, de care s-ar putea să nu știți, fiindcă a fost prea puțin preluat de media beneficiară a acelor bani.
Toate acestea dovedesc, din nou, că politicienii care acuză, în opoziție, adversarul aflat la guvernare de cumpărarea presei și altele asemenea nu fac decât să adopte metodele predecesorilor, odată ajunși la putere. Iar pe o piață media aflată în suferință, asta se bate cap în cap mult mai tare cu dreptul la infomare decât în presa prosperă a anilor 2006-2009.
Articol scris pentru ediția de joi, 19 iunie, a săptămânalului Dilema veche.
UPDATE: Am cerut precizări de la Initiative Media, referitor la calculul de 305 milioane pentru piața de publicitate, în 2013. Suma include și contractele de publicitate din fonduri europene.
