Banchetul lui Ponta – pe cadavrele lui Adrian Iovan și Aura Ion

În noaptea de 20 spre 21 ianuarie, un jurnalist de la Mediafax, Andi Manciu, cuprins de scârbă și de indignare postează pe pagina sa de facebook câteva rânduri: „ASTA trebuie sa v-o spun! I-am spus unui oficial de cel mai înalt rang ca Iovan a murit potrivit Salvamont, la ureche. El a continuat apoi conversația lui de protocol, de doi lei jumate… A continuat să râdă si sa se simtă bine. NU a avut nicio tresărire!….(sunt mâhnit si scârbit)… PS: unii stiu la cine mă refer”. A devenit o știre mica postare, după ce s-a aflat că exact în timp ce își dădeau duhul Adrian Iovan și Aura Ion, cârlanul lui Ilici, Ponta, pupila lui Ilici, Corina Crețu, preșul de picioare al lui Ilici, Dragnea și alții ca ei, din haita împuțită de javre a lui Ilici, benchetuiau cu spume și se hăhăiau cu ziariștii ce le aparțin, adică „acreditații” pe lângă PSD. Ziariștii, desigur, n-au scris nimic, deși era cea mai importantă știre a momentului, deoarece erau cu ciolanele între dinți sau cu paharul la gură, deci aveau mâinile ocupate.

În fond nici nu aveau ce știre să scrie doar însuși Ponta, cel care le plătea nota de restaurantul de lux, anunțase deja, la ora 21, că totul e în regulă, echipele de salvare extrem de profi, localizaseră locul dezastrului și totul e bine ca la început, uraa, hai la chef.

Marea crăpelniță a continuat până târziu în noapte, lumea s-a ghiftuit, Ponta și-a făcut imagine la greu, și mulțumit de cum a gestionat el dezastrul, de cât de bine a dat el pe sticlă, râgâind delicat, ca un cârlan, cu buzele umede de grăsime, s-a urcat spre dimineața în pătuț, într-una dintre cele trei vile ale sale, alături de Daciana, și ea fericită că tocmai își luase o rochiță nouă, chestie pe care toată presa acreditată a observat-o (asta a fost o știre, ooo da).

În ce mă privește, cam la ora aceea, când avea loc mega banchetul lui Ponta scriam un fel de rezumat al nenorocirii din Apuseni. Scriam despre teribila tragedie a celor aflați în avionul căzut în munți, despre coșmarul celor aproape șapte ore de așteptare chinuitoare a echipelor de salvare, în noapte, în frig, în zăpadă, în întuneric, în mijlocul pădurii, în inima munților, cu oasele rupte, cu lupii urlând în depărtare, scriam despre pilotul Adrian Iovan prins, cu picioarele zdrobite în carlingă, despre tânăra Aura Ion care a murit. Și mă întrebam de ce a durat atât, de ce echipele de intervenție nu au reușit să identifice locul unde a căzut aparatul decât după mult prea multe ore, de ce nu s-a putut nimic, deși suntem în epoca super sculelor de urmărire, identificare, supraveghere electronică? De ce cu toate acestea a fost nevoie de șapte ore pentru localizarea epavei avionului? O lecție semnificativă cu privire la precaritatea resurselor României în cazul unei situații critice.

Au trecut câteva zile și s-a aflat totul despre condițiile în care s-a executat “salvarea”. S-a confirmat că atât pilotul Adrian Iovan cât și tânăra asistenta medicală Aura Ion au murit de frig deoarece întârzierea de șapte ore a echipelor de salvare le-a fost fatală. Degeaba STS, MApN, ETC, degeaba instalații sofisticate de urmărire a țintelor aeriene, radare americane, drone și alte scule de înaltă tehnologie folosite pentru localizarea până și a muștelor cu sau fără baterie. Stăm la capitolul logistică cam la nivelul Mozambicului, cred, deși posibil ca mozambicanii sa fie ceva mai capabili.

Avionul se numește România…

România nu este departe de a deveni aidoma epavei avionului prăbușit în Apuseni. Prostia fără de margini, întunericul prostiei, după spusele unui salvamontist, este ceea ce ne termină. „Întunericul prostiei” este numele de cod ce descrie dezastrul logistic al așa zisei operațiuni de salvare a supraviețuitorilor accidentului aviatic din Apuseni, conform mărturiei salvamontistului Sorin Popa. Acesta a luat și el parte la toată operațiunea de căutare și salvare, și a povestit ce a trăit, simțit și văzut el. Citez: „Odată ajunși în zona unde s-a făcut așa-zisa “Celula de Criză”, ne-am lovit de următoarele probleme:

1. Presa nu a făcut altceva decât sa ne încurce, s-a întârziat cel puțin o oră din cauza lor (ne cereau să le cărăm operatorii cu mașinile, etc)
2. Poliția a fost depășită de situație, trebuia împreună cu jandarmii să nu permită accesul factorilor perturbatori
3. IGSU depășiți de situație, nu am văzut un conducător care sa gestioneze logic și coerent situația
4. Cea mai mare și cea mai gravă (idioțenie – nota mea) – lipsa totală de comunicare între instituțiile statului trimise să acționeze

„Noi cei de la SALVAMONT, am fost dați la o parte, cu toate că aveam dotarea tehnică, cunoștințele necesare! Mulți dintre salvatorii montani sunt pregătiți în centrele SMURD ca să devină și Paramedici, că degeaba ajungi la accidentat și nu știi să îi faci nimic. Nouă ni s-a spus să ne retragem când eram la 10 minute de ei!
Cineva avea coordonatele exacte, după cum s-a spus la televizor, dar nouă ni s-a spus că nu le au, și că de la STS au stabilit un perimetru de căutare format din 3 coordonate, transformate de către nu știu ce specialist GIS !
Acele coordonate furnizate de STS erau greșite, și ne-am întors la locul unde am lăsat mașinile.
Cam asta e pe scurt ce am trăit eu și colegii mei! Eu sunt un salvamontist simplu care mi-am dedicat mai bine de 10 ani acestei activități am făcut școli peste școli de tehnici de salvare, știu cum să folosesc un gps….dar am fost pus într-un beci lângă papucii vechi nefolositori și eclipsați de întunericul prostiei!”

S-au aflat după aceea și alte detalii – și citez din materialele publicate de site-ul aviatorilor, aviatia.ro și din comentariile unui fost pilot. Aviatorii au explicat felul în care lipsa cunoștințelor elementare de geometrie de clasa a șasea și interpretarea greșită a coordonatelor a dus la moarte lui Iovan și a Aurei Ion. „În cazul de fata, a ști sau a nu ști teoria, la nivel elementar, a făcut, în mod tragic, diferența dintre viata și moarte. Dacă, măcar unul, din toată echipa aceea instituționala inutilă, ar fi pus, vreodată, mâna pe manualul unui GPS (ca doar le au în dotare) și chiar l-ar fi citit, și-ar fi dat seama ca acele coordonate erau corecte și chiar foarte precise și ar fi ajuns la ei în mai puțin de o oră. Așa, însă, au ajuns în 6-7, timp în care au bâjbâit aiurea. Noroc cu pădurarul care s-a dat jos din pat și a plecat în pădure sa-i caute altfel, poate, erau toți morți acum. Meritul găsirii este doar al său, altfel autoritățile nu-i găseau decât a doua zi și cine știe dacă mai era vreunul în viață. Doi oameni au murit pentru simplul fapt că niște incompetenți își iau salariul degeaba și nu au catadicsit să pună mâna pe carte să învețe niște lucruri elementare și pe care erau datori sa le stie.”

Alt pilot, Valentin Vasilescu, scrie: „Conducerea armatei române a preferat să stea cu mâinile în sân, lăsându-l pe unul din ofiţerii săi să moară în frig, ca un câine. S-a vorbit enorm despre incompetenţa STS şi a ROMATSA în stabilirea locaţiei epavei avionului. Dar Armata era în măsură să localizeze epava şi să-i găsească pe supravieţuitori în maximum două ore de la producerea accidentului. Numai că aceştia n-au vrut. La 15-17 kmest, sud-est de locul unde s-a găsit epava avionului, pe muntele Mare (al treilea vîrf ca înălţime din Carpaţii Occidentali) la 1.828 m altitudine, se află o companie de radiolocaţie, înzestrată cu cel mai modern radar din dotarea armatei române”. Mai scrie cu amar Valentin Vasilescu: “Iovan s-ar fi salvat dacă ar fi avut sprijinul unui navigator din punctul de dirijare al unei baze aeriene, acesta avea la îndemână aparatură de calcul, integrată pupitrului radar care vectoriza avionul BN-2, aducându-l în poziţia optimă pentru intrarea pe axul platoului de pe muntele Mare, pe drumul cel mai scurt. În plus, santinelele de pe platoul Muntele Mare, ar fi putut aprinde un foc de reperare vizual.
Procedând în acest mod, poate că Iovan mai pierdea timp preţios, nu apuca să-l lase motorul şi nu rata aterizarea. Dar toţi au fost surzi şi muţi, nimeni nu l-a ajutat pe Iovan şi după cum am văzut, nici şansă n-a fost de partea sa. Am pierdut un pilot extrem de valoros şi care n-a dormit nicio secundă în cabină, ci s-a luptat ca să trăiască, atât cât l-au ţinut pe el puterile, având neşansa să depindă de o întreagă armată de impostori şi incompetenţi.”

Exact despre asta scriam acum câteva zile, neavând la dispoziție date atât de precise despre logistica militară și despre locația radarului de pe podișul Transilvaniei – radar căruia nu-i scapă nici o muscă.

Însă Știrea care a pus capac la toată această mizerie este povestea Banchetului lui Ponta, a îndopării nerușinate și nesimțite a lichelelor ce ne guvernează, în timp ce victimele nepăsării lor, supraviețuitorii dezastrului, erau la limita dintre viață și moarte, după ce deja Adrian Iovan și studenta Aura Ion se sfârșiseră.

Asta este imaginea ce ilustrează pe deplin situația în care află România. Crăpați nenorociților, băgați în voi până crăpați…

Sursa: curentul.ro