Avocatul Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Dan Voiculescu în procesul ICA, s-a dovedit marţi un adevărat „maestru”, aşa cum îi place lui Voiculescu să-l numească. Un maestru al tergiversărilor, dar şi un maestru al eşecurilor, demersurile sale fiind respinse de instanță, relatează Reporter Virtual pe paginadepolitica.ro
Relatările din sala de judecată unde se desfăşoară ultimul termen din dosarul ICA arată că Mateuţ a făcut show în sala de judecată, solicitând din nou recuzarea instanţei (o mai ceruse de două ori luni), amânarea, retrimiterea dosarului la Tribunal, schimbarea încadrării pentru Voiculescu, dar şi anularea unor probe calificate drept „ilegale”.
Jurnaliştii aflaţi la faţa locului relatează pe larg despre prestaţia lui Mateuţ.
„Se vede din avion că susţinerile lui Mateuţ sunt slabe, repetă de jumătate de oră că i s-a încălcat dreptul la apărare al clientului său (…) Camelia Bogdan a respins recuzarea ca inadmisibilă, Mateuţ vrea acum motivarea respingerii în scris. Penibil!”, remarcă jurnalistul Ionel Stoica de la Evenimentul zilei pe contul său de Facebook.
„Asta nu am mai văzut. În lipsă de argumente Gheorghiţă Mateuţ a început să citeze din cartea Cameliei Bogdan. Este imposibil avocatul ăsta, este de râs”, adaugă jurnalistul.
Şi un alt reprezentant al mass-media aflat în sala de judecată, Attila Biro de la Gândul relatează despre zbaterile lui Gheorghiţă Mateuţ.
„Aproape o oră pierdută. Mateuţ spune că avea nevoie de timp să-şi pregateasca apărarea pe schimbarea încadrării juridice şi de asta dorea amânarea. Acum a scos din dosar concluziile scrise. Adică avea apărarea făcută. A reuşit totusi o tergiversare de o oră”, scrie Biro.
Acesta relatează şi felul în care judecătoarea Camelia Bogdan i-a tăiat la un moment dat elanul lui Mateuţ:
„Mateuţ cere pentru a treia oară recuzarea completului de judecată. Motivul: Completul nu i-a aprobat amânarea procesului pentru pregătirea apărării. Instanţa a explicat: “Faptele domnului Voiculescu au fost descrise prin rechizitoriu încă din 2008″ (…) A treia recuzare. În urma cu o lună completul a anunţat avocaţii că pune în discuţie schimbarea încadrării şi le-a atras atenţia că trebuie să se pregatească. Acum Mateuţ spune că nu ştia de această schimbare de încadrare. Pentru că nu ştia el spune că are nevoie de timp să se pregatească”.
Attila Biro remarcă şi faptul că „Mateuţ repetă frazele. Pledoariile sale cred că pot intra în Cartea Recordurilor”.
Meyyyyyyyy, si ja.vra asta bolsevica este INCA „profesor” la Facultatea de drept ?!?
Sau si creatura asta e tot asa de „profesor” ca si shoparloiu’ veninos pe care-l „apara” ?!? Rusine sa-i fie !
Ma intreb CUM il mai suporta colegii si, mai ales, studentii sai ?!?
Da’ cadrele didactice ale Universitatii ce spun de o asemenea dihanie printre ei ?!?
Comentariile sunt închise.