Avocatul Daniel Fenechiu, sustine ca OPSI si Eximbak au transmis presei un document conform caruia o fima Olandeza garanteaza ca Dan Diaconescu dispune de 46 de milioane de euro intr-o banca di Olanda, iar prin aceasta actiune cele doua institutii vor sa-l discretizeze pe patronul OTV.
„Astazi (joi – n.r.), OPSPI si Eximbank au primit un document confidential, care pana la urma a ajuns in presa. Este un fapt grav si este a doua oara cand se intampla. In opinia lui Dan Diaconescu, transmiterea caztre presa a acestui document denota tendinta evidenta ca statul vrea sa blocheze tranzactia privind Oltchim si sa arunce in derizoriu actiunile lui Dan Diaconescu”, a declarat joi avocatul Daniel Fenechiu, unul dintre reprezentantii legali ai patronului OTV.
„Dezvaluirea catre presa a documentelor confindentiale denota clar ca se doreste politizarea aestor negocieri”, a mai spus Fenechiu.
Esti cam trist in poza mrDD,esti speriat?,hai lasa,spune ai cui sunt banii si vei fi iertat.
Raman la convingerea ca DD e un circar penibil,ce s-a dedat la acesta mascarada doar pt. a castiga voturi,facandu-si reclama pe spinarea unor oameni disperati.E dator vandut pe la mai toate bancile dar dispune de fonduri disponibile in Olanda.Hai sa fim seriosi!Realitatea e ca,la cate matraplazacuri o fi invartit, trebuie sa scape de bratul lung al legii,iar parlamentul colcaie de puscariabili,chiar daca,prin diferite inginerii financiare ,au dat afacerilor lor,o spoiala de legalitate.
dd,mergem inainte!
Comentariile sunt închise.